Category - Scrisori din viata

Dumnezeu exista intre noi toti

Dumnezeu exista intre noi toti,Dumnezeu traieste in sufletele noastre mai mult sau mai putin, in functie de credinta pe care o avem pentru Domnul Isus Hristos.dumnezeu ne este alaturi

Dar din dar se face Rai. Pe principiul acesta sunt dintotdeauna, inca de mic, de cand asa am fost invatat ca astfel te va ajuta Dumnezeu, (si chiar asa este, de cate ori am daruit, mi s-a intors inzecit) iar ingerasul care sta in dreapta ta bifeaza in lista lui inca o fapta buna, ceea ce il zapaceste la culme pe Nichiduta, care abia asteapta sa calci gresit. Cu toate astea, din pacate, cel mai mult ii dau sa „pape” acestuia din urma. Ca e tare usor sa ii faci lui pe plac si din ce in ce mai greu sa savarsesti o fapta buna. Am observat in ultimul timp. Insa asta nu ma catalogheaza drept o persoana rea. Cati nu spunem la fel?
De cele mai multe ori avem tendinta sa judecam pe ceilalti si sa nu vedem mai intai ce se afla inimpreuna cu dumnezeu curtea noastra. Pentru ca e mai mult usor si ne e mult mai la indemana. De fiecare data cand ma bag in pat si fac semnul crucii cu repeziciune si ingan un Tatal nostru care de multe ori il zice gura fara mine,imediat apare parerea de rau si mustrarile, ca iar am pierdut timp pretios facand alte fleacuri si nu mi-am rezervat ceva mai mult timp si sufletului. Mi-e ciuda ca sunt o profitoare in legatura cu Dumnezeu. De fiecare data, doar cand m-a trantit m-am intors smerita catre El. Imediat mi se inroseau genunchii, ochii, sufletul si doar atunci Ii vorbeam ceva mai mult. Cred in puterea rugaciunii si am trait si minuni ce au venit imediat dupa. Insa  de multe ori mi-am zis ca nu mai vreau sa fiu o profitoare si in momentul cand ma vad cu sacii in caruta sa-L uit. Pentru ca asa s-a intamplat de fiecare oara. Sunt pacatoas si superficial si asa este omul, sta in natura firii sale sa pacatuiasca. Asa am fost lasati. Dar putem macar incerca sa ne schimbam incet, incet.
Sunt fericit ca maine , dupa multi ani ma impartasesc. Pana acum nu mi s-a dat din cauza faptului ca traiam in pacat. In pacatul preacurviei, ca sa intelegeti. Locuiesc de ceva mai multi ani cu femeia`mea si asta e „crima” in fata Bisericii. Mentionez ca fac parte din ritul ortodox. La fiecare spovada eram aspru mustruluita. Insa, intotdeauna am fost de parere ca traiul impreuna sau casatoria de proba e piatra de temelie a casniciei.  Nu e normal sa ne cunoastem si cu bune si cu rele? La un suculet o data pe zi eu zic ca nu ii poti vedea reactiile la diverse posibile lucruri. Trebuie il cunosti si sa te cunoasca foarte bine daca iti doresti ca frumoasa casatorie sa fie pentru totdeauna. De ce esuau sau si acum se intampla lucrul acesta? Pentru ca se casatoreau dupa doua trei luni de intalniri, fara sa stie mai nimic unul despre celalalt, ca abia dupa ce au zis „da” sa vada de fapt in ce s-au bagat. Acum e simplu, pac pac te-ai dus si ai dat divort, insa demult, (chiar daca era un proces nu foarte complicat) nu se prea cadea, nu? Ce zice lumea? Da cum sa dau divort, avem si copii, NUU, nici vorba, stau si indur asa. Asta e parerea mea. Desigur, o sa spuneti ca stiti cazuri, cupluri care s-au casatorit dupa 3 luni de cand s-au cunoscut si au trait fericiti pana la adanci batraneti. Or fi, dar cate?
Revenind, dupa ce m-am spovedit am avut o stare de bine extraordinara. Si mi-a placut mult cum m-a intrebat preotul la sfarsit daca eu sunt de parere ca pot lua Sfanta Impartasanie sau nu. Imediat in gandul meu mi-am zis ca pacate asa grele nu am facut si acum sunt cu treburile in ordine in fata lui Dumnezeu, adica m-am casatorit. In sfarsit, sunt vazut bine de catre Biserica :), cu „actele” in regula, ca zic asa. Eu sunt de parere ca asa ar trebui sa fie, preotul sa lase la alegerea constiintei noastre acest lucru. Voi cum credeti? Apropo, va marturisiti, impartasiti frecvent? Eu nu am mai facut-o de foarte multa vreme, am profitat acum de faptul ca am intrat in post.

Numele meu este dorinta

Buna! Sa ma prezint; Ma numesc Dorinta si sunt convinsa ca toata lumea ma cunoaste. Sunt o mica vedeta in lumea aceasta mare. Cine nu a auzit de mine? De la cersetori la printi, de la saraci la bogati, de la staruri la oameni de rand, absolut toti m-au avut in mintea si inima lor.dorinta, wish, speranta Sunt  acolo la fiecare schimbare de an, la fiecare suflare in lumanari la aniversari, sunt omniprezenta! „Pune-ti o dorinta!” si imediat ei ma lipesc ca pe un autocolant in inima lor.  Mi se spune in mai multe feluri. Ma numesc si Dorinta, si Vis, si Aspiratie si Atractie, Doleanta, Ravna sau Pofta,  depinde in ce context ma aflu la fiecare in parte. Pot fi si trupeasca, si existentiala, pot imbraca diverse forme. Sunt patimasa uneori sau chiar imposibila alteori.  Pentru unii sunt mare, pentru altii mica, depinde cum se gandeste fiecare la mine.

Care este dorinta ta si cum as fi pe gustul tau  ?

Povesti pentru scoala

O poveste pentru scoala, intamplarea are loc prin clasa a 5-a D-na doamna Thompson, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar; Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult.
Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.povestea scolii
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.
La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese: “Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in preajma lui”.
Profesoara din clasa a 2-a scrisese: “Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea.”
Profesoara din clasa a 3-a scrisese: “Moartea mamei sale l-a afectat foarte mult. Se straduieste foarte tare, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva.”
Profesoara dintr-a 4-a a scris: “Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei.”
De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala… Ea i-a certat si a spus ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune: “Doamna Thompson, astazi mirositi exact ca mama”.
Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea lui a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din clasa si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
Un an mai tarziu, a primit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.
Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy.
Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea din clasa si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avusese.

Problema timpului

In ziua de azi nimeni nu mai are timp de nimic, nici macar de noi insine. Desi ni se pare ca timpul se dilata este exact invers, se contracta, o problema de timp pe care nu o putem intelege. Nici macara timp sa intoarcem clepsidra sau sa ne uitam la ceas nu mai avem si am ajuns sa calculam timpul in tigari, da! In tigari, poate ti se par cunoscute expresiile: „Mai fumez o tigara si mergem”, sau :Termin tigara si vin” sau „Facem pauza de o tigara?” problema timpului Am uitat ce inseamna timpul, nu mai stim sa ne bucuram de el si fuge de langa noi cat am clipi, unde ne grabim? De unde venim si incotro ne idreptam? Sunt unele din multele intrbari la care, poate, nu vom gasi niciodata un raspuns.  Din totdeauna timpul a fost un subiect important si contrversat, abordat de catre filozofi,poeti,savanti. Exista multe divergente privind insemnatatea lui si tocmai de aceea este foarte dificil de oferit o definitie.  Am putea spune cu usurina ca timpul este procesul indefinit si continuu al existentei evenimentelor in trecut, prezent si viitor. Sau ca este un continuum nonspatial linear in care evenimentele apar intr-o ordine aparent ireversibila.  Dar timpul este o problema sociala, toata lumea stie „timpul inseamna bani”  datorita timpului limitat dintr-o zi si a timpului limitat al vietilor noastre.  Unitatile timpului le-am creat noi prin acord, pentru a calcula durata evenimentelor si intervalele dintre ele.  Important este sa constientizam faptul ca timpul este o unitate de masura relativa, creata de noi oameni deci este din abundenta si la discretia fecaruia dintre noi, in functie de cat de buni am fost la mate sau cat de corect il calculam.  Asadar nu te ghida dupa criteriile altora, stabileste tu cati ani ai, acordati tot timpul pentru a fece ceea ce-ti place, decide tu cat dureaza o zi sau cand incepe si cand se termina.  Timpul difera ca si perceptie de la individ la individ, ai tot timpul din lume pentru tine, dar nu le poti cere altora sa faca nimic in locul tau, doar tu esti responsabil pentru viata ta iar incepand de acum TIMPUL este aliatul tau. De acum timpul este in mainile tale.

Copacii mor in picioare

Copacii mor in picioare , iar noi, oamenii, nu suntem mai diferiti ca ei.copacii mor in picioare

Copacii, pasarile, oamenii, aceleasi obiceiuri, cu totii ne nastem, traim si murim, suntem din aceeasi boaba de fasole.

Fata de copaci care fac legatura dintre pamant si univers, noi, oamenii, putem face aceeasi legatura cu universul prin „spiritualitate” , asa cum Buda a ajuns la un nivel de spiritualitate …

Copacii mor in picioare , copacii se adapteaza mediului in care se afla, fie un mediu temperat , fie unul ploios, ei se adapteaza cu usurinta la mediu, pe cand noi, oamenii, fie ne adaptam la mediu, fie adamtam mediul la noi …

Timpul nu exista

timpul nu existaTimpul nu exista…E doar o inventie stupida, dar necesara .

Mi-e pofta sa traiesc. Nu prea mai sunt legat de nimeni si de nimic…Vreau sa citesc mult, sa dansez pe strazi, sa vorbesc tare si sa mananc inghetata in timp ce ninge.

Nu prea mai imi pasa de ce zic ceilalti, pentru ca la sfarsit tot ce ramane din noi sunt amintirile celorlalti, traim unii prin altii, iar un om nu moare cu adevarat decat atunci cand toata lumea l-a uitat.

mi iubesc prietenii. I-as imbratisa pe toti si i-as gadila si le-as urla in ureche ca ii iubesc…Mi-e foaaaarte dor de ei, dar e vina mea ca i-am dat pe toti pentru 2 mesaje siropoase pe saptamana si vreo doua french-uri pe luna 🙂 O sa ii castig la loc cu prajituri de la cofetarie, cu servetele.

Sunt sexy. Sunt frumoas. Sunt irezistibil. Tipele cu fund misto si ochi albastri, pazea ca vin ! …Asta a fost piticul in lenjerie sexy de pe creierul meu. Acum serios vorbind, o sa-l las pe „uby” agatat in cuier putin si o sa incep sa traiesc ;).

Minciuni fara sfarsit

minciuni fara sfarsitDacă ar fi să definesc „relaţie”…ar fi un gol imens. Nu reuşesc să mă înţeleg, nu reuşesc să înţeleg oamenii din jurul meu, nu reuşesc să-mi dau seama de univers, nu reuşesc nimic. Cred că sunt un suflet părăsit de minte, creier, sau ce se mai numeşte gânditor în capul unui om. De ce stările îmi vin pe moment şi nu le pot îndepărta decât în câteva ore, sau zile sau poate săptămâni, ani etc. Timpul nu zboară, ci se repezeşte…de ce? de ce anume vrea să scape? doar el ştie! Consum visul de 5 minute într-o oră fulgerător de repezită, apoi fac un duş simţitor. (duş simţitor definiţie = aştepţi fiecare picur să-ţi străbată pielea fină, te gândeşti…departe…mult prea departe ca o minte proastă să înţeleagă, simţi de un infinit de ori mai multă căldură în fiecare secundă pe care o trăieşti, eşti cuprins de o stare aparent inexistentă pe Pământ, şi da…uneori îţi curg chiar şi lacrimile.) Duşul simţitor mi-a dat o temă de casă. Este o temă grea. Mi-e ruşine să scriu despre ce e vorba. Nu atât pentru conţinutul ei, cât pentru gândirea nebună de care dau dovadă evidenţiindu-i conţinutul. Mi-e silă de mine. Sunt conştientă că o asemenea gândire mă omoară, e o moarte lentă, dar e. Depresia aceasta…nu-mi dă pace. Mă întreb dacă mă va lăsa vreodată să-mi trăiesc paşnic viaţa, să-mi pasc singură iarba verde, culegându-mi roadele. Capul mi-e împietrit de nebunie. O nebunie deşartă, amestecată cu ură şi foarte multă durere. De ce nu pot scăpa din labirintul depresiv şi mort? Întrebările mii îmi dau târcoale. Nu mă lasă nici o secundă. Şi acum…minciunile. Urăsc minciuna…nu ştiu de ce dar o urăsc cel mai mult pe lumea asta. Şi totuşi nu-mi place adevărul. Adică…îl prefer…în locul minciunii, dar mă doare…mă doare mai tare decât însăşi minciuna. Pot ierta o minciună, la fel cum îmi trece durerea după ce am aflat adevărul. E …o … nebunie curată. Distrug minţi şi nervi, fără să-mi dau seama. Simt că asta ar putea cauza singurătatea mea. Şi totuşi nu încetez. În continuu gândesc lucruri interzise, pe care măcar ar trebui să le ţin pentru mine. Dar nu fac asta. Şi e rău. Ce anume mă poate scoate din starea asta? Ce? Dacă există vreun leac…ajutaţi-mă…vă rog…mult de tot . 🙁

Articol de Andreea2k

Autoportret compunere

Autoportret - stefanPortret

Pentru ce ai plecat surâzând
Indoindu-mi ţărmul frunţii ?
Cum te-ai facut vinovat de iubire
Revărsând freamăt de smoala ?
În soare, topit de furtună
Mi-ai aşezat pe mine ..

Ce ascunzi tu valurile-ţi cărnoase ?
În ce alge trebuie să mă transform
Ca să cad, să mă-nec
Numai în tine să mă cobor ?

Cine ţi-a fost balans şi rătăcire
Când aţa norilor în mare se rostogolea ?
Ne-am îngheţat în curbe fierbinţi
Sub straturi ne-am gasit pe noi.

Unde mocneşte desfătarea
Prelins în nisipuri , rătăcit în ceas de neagră dimineata ?
Închide ferestrele din mai
Şi vino proaspăt, mirosind a zori …

Compunere alcatuita de Guguta – Paun Nadiusha