Category - Scrisori

Etapele dezvoltarii gandirii critice

imagine gandire critica
Gandirea critica este procesul prin care analizam si evaluam o informatie pentru a vedea daca este adevarata sau falsa. Acest tip de gandire face diferenta intre oameni si calitatea vietii lor. Nu reprezinta un produs finit , ci dimpotriva se dezvolta de-a lungul timpului, de aici aparand o ierarhie pe care o vom prezenta in continuare.
Este interesant de sesizat diferentele intre tipurile de ganditori. E o provocare in acelasi timp sa ti dai seama din care categorie de ganditori faci parte si din care ai vrea sa faci parte pe viitor.

1)
Ganditorul nereflexiv
Este categoria din care fac parte cea mai mare parte a populatie. Este caracterizata de inocenta si egocentrism si se merge pe considerentul ca ceilalti sun vinovati pentru ceea ce i se intampla.

2)
Ganditorul prefigurat
Este dominat de prejudecati, dar constientizeaza ca intrebuinteaza anumite instrumente si procese ale gandirii pentru a ajunge la rationamente. Alte neajunsuri ale aceste categorii constau in faptul ca informatiile pe care le foloseste nu sunt intotdeauna complete sau adevarate 100%, de aici rezultand o inconsistenta a rationamentelor enuntate.

3)
Ganditorul incepator
Desi nu are un anumit program pe care sa-l urmeze, are totusi posibilitati de a evolua in gandire. Gandirea sa poate fi influentata de interes. De cele mai multe ori aceasta categorie este impartita in absolutism dogmatic ( considera ca anumite concluzii finale nu pot fi niciodata contrazise) sau relativism subiectiv(considera ca totul este relativ, nu poti ajunge la o conluzie in privinta a nimic).

4)
Ganditorul practicant
Are drept credinta faptul ca gandirea poate fi exersata si adopta un regim de practica regulata. Este eficient si isi investeste timpul pierdut de majoritea oamenilor in activitati rodnice. Acest tip de ganditor isi ia drept repere intelectuale in gandire: claritatea, acuratetea, precizia, relevanta, profunzimea, amplitudinea, logica, semnificatia, corectitudinea. Periodic isi remodeleaza caracterul pentru  a depasi egocentrismul specific oamenilor de rand. Nu isi neaga emotiile, ci dimpotriva le constientizeaza si le accepta.

5)
Ganditorul avansat
In urma exersarii constante se poate ajunge la acest nivel. Aceasta categorie este determinata de perseverenta si este dedicata integritatii intelectuale. Se recunoaste atunci cand altii oameni incearca sa manipuleze, iar egocentrismul este mult redus.

6)
Ganditorul de performanta
Este specific geniilor sau celor care aud muzica sferelor inalte fiind accesibil implicit unui numar foarte redus de persoane. Aceste categorii ii apartin de pilda Einstein, Eminescu, Michelangelo samd.

Munca – bratara de aur sau chin?

Timpul trece. La un moment dat esti pe bancile liceului, faci caterinca cu colegii, nu ai nici o grija in lume , ajungi  a doispea si esti cel mai zmeu/cea mai zana din scoala. Ajungi dimineata la scoala si te simti ca si acasa. Stii pe toata lumea, toti te saluta, cei mai frumosi ani. Apoi intri la facultate, descoperi o lume noua. Nu mai stii pe nimeni aproape. Majoritatea s-au imprastiat prin toata lumea, toata tara, toata facultatile posibile. Pastrezi legatura cu prietenii buni /prietenele bune, dar normal relatiile nu mai sunt ca inainte. In fine. Esti student(a). La facultate laitmotivele sunt chefurile, cluburile, fetele devin femei /baietii devin barbati in ochii tai.. daca mai pleci sa faci si facultatea in alt oras atunci deja vezi ce inseamna viata de camin, nopti albe de cantat la chitara si povesti, nimeni nu te intreaba de nimic, nu mergi la nici un curs si inveti doar in sesiune.

Bun. Termini si facultatea. Faci poate si master pe care o consideram tot facultatea. Pana la urma nu mai ai ce sa inveti, si presupun ca nu te duci la doctorat. Deci ce faci in continuare cu viata ta?

Pai raspunsul e subinteles. Toti care sunt de seama cu tine nu te mai intreaba de gagici, prin ce ce cluburi mai iesi, ci , ca si parintii ii intereseaza locul de munca. “Pe unde mai lucrezi?” Poate ca sa se simta bine ca daca le zici ca nu lucrezi nicaieri, sa se consoleze cu ideea ca nu sunt singuri. Sau poate sa compare locul lor de munca cu al tau , sa vada ce beneficii are fiecare.. Sau poate nu stiu altceva in afara de loc de munca, le ocupa atat de mult timp din viata incat asta e principalul motiv de interes intr-o discutie preliminara cu cineva.

Locul de munca genereaza un venit stabil. Un venit stabil genereaza o stabilitate economica ce iti permite sa iti cumperi lucruri (haine de firma, smartphone, adidasi cu talpa joasa/tocuri), sa mergi in locuri (la munte si la mare in weekend si de sarbatori, in oras, adica in club sau la restaurant) , sa ii faci cadouri prietenei/sa te aranjezi pentru prieten. Am zis numai lucruri de distractie, dar mai poti eventual sa dai bani pe la intretinere, sa platesti din facturi, ca sa fii de ajutor alor tai, sau chiar sa stai singur la garsoniera , apartament, nederanjat(a) de nimeni si sa ti platesti singur(a) utilitatile.

In concluzie un loc de munca e bun. E de bine. Toata lumea vrea asta si pentru motivele de mai sus, intelegi si de ce.

Ce esti insa in stare sa suporti ca sa ai/pastrezi un loc de munca?Sa muncesi la patron inseamna sa faci chestii care ti se par idioate doar pentru ca seful vrea sa le faci asa, sau pentru ca e seful un idiot si nu le vede astfel, sau sa faci chestiile naspa pe care el nu are chef sa le faca, munca de chinez batran, treburi repetitive si plictisitoare, invechite. Poate uneori trebuie sa stai peste program , fara sa fii platit ore suplimentare, dar sa nu poti comenta despre asta , pentru ca risti sa pierzi locul de munca, seful spunandu-ti ca sunt 10 ca tine sa ti ia locul.

Deci acum gasesti un servici, ai avantajele pe care le-am enumerat mai sus, dar esti nefericit(a). Unde gresesti? Esti mai stresat(a) si mai ranchiunos(a) ca de obicei, nu mai ai timp, esti mai tot timpul obosit(a), nici locul de munca nu ti se pare sigur, si tragi cu dintii sa ramai unde esti pentru ca deja ti ai creat niste obligatii materiale la care nu poti renunta (ma refer la cheltuieli si stil de viata, nu mai spun de rate si leasing-uri).

Pai… Sfatul meu ar fi sa ti pui o serie de intrebari.

In primul rand, imi place ceea ce fac? Si nu te gandii ca asta nu conteaza, pentru ca acum e important doar sa faci bani, sa ai un servici; ca asa ai auzit de la altii, la inceput e greu, trebuie sa induri, si mai tarziu o sa te obisnuiesti. Nu! Gresit. A-ti place sa faci ceva inseamna ca o poti face fara sa astepti nimic in schimb, ca iti place sa faci lucrul in sine si nu te gandesti la beneficii. Gandeste te ca la orice loc de munca stresul este inerent, oricat de bun ai fi la ceea ce faci (ca esti  GURU in programare sau poti sa vinzi AER). Nu trebuie sa te mai stresezi si singur(a) (“Don’t stress yourself!”). Gandeste te ce bine ar fi sa faci ceva care pentru tine e o placere, te stimuleaza si iti solicita toata atentie si concetrarea si ce inseamna sa faci ceva care pentru tine e un chin, te chinuiesti sa nu te ia somnul, momentele cele mai distractive fiind pauza de tigare,de cafea si masa pranz. Daca efectiv nu ai nici o treaba cu facultatea pe care ai terminat-o si lucrezi in cu totul alt domeniu decat cel pe care licentiat(a), atunci e trist.. Mai bine te apuci de alta facultate si lucrezi in paralel. Esti inca tanar(a). Nu se merita lucrezi vanzator/vanzatoare, sigur e ceva la care te poti pricepe si doar ai gresit facultatea.

In al doilea rand, cat de bun(a) sunt la ceea ce fac? Adica evalueaza-te singur(a) si sincer si gandeste te cam cati bani merita munca ta. Si intreaba-i si pe altii, sau vezi altii cat castiga. Ajungi la o suma. Daca nu obtii suma aia acum, inseamna ca trebuie mereu sa ai in vedere si alte locuri de munca, nu te atasa de un servici in care esti subplatit, trebuie sa tinzi catre mai bine. Daca suma ti se pare prea mica pentru a obtine avantajele de mai sus(ieseala,platit sucul prietenei, toale de firma) atunci iarasi e trist. Nimeni nu e de vina ca tu ai dormit pana acum. Ai stat efectiv pana sa termini facultatea si acum vrei si job, vrei sa fie si bine platit. Dar aspectele le discutam la urmatoarea intrebare.

In al treilea rand, ce am eu de oferit ca angajat? Si aici ma refer cate limbi straine cunosti si cat de bine, ce calitati si aptitudini ai (ai spirit de lider, putere de munca, perseverenta, abilitate de comunicare, mananci Word si Excel pe paine etc). Fii sincer cu tine, si nu te gandii ca stii neaparat tot ce ai dat copy – paste in CV.  Dezvolta – ti calitatile cat mai mult, pentru ca ele te fac valoros, faptul ca ai ceva diferit de toti ceilalti, si imbunatatesti acel ceva constant. De invatat nu o sa scapi niciodata. Omul invata pana moare. Conteaza sa ti si placa ce inveti, ca ti vina natural.

Munca devine bratara de aur cred, atunci cand o faci cu mandrie si placere si chin atunci cand o faci doar ca pentru bani. Nu te arunca dupa bani inca, suntem tineri si fara bani sau nu avem destui/sau nu are tata sa ne dea destui… Dar timpul e de partea noastra. Perserveaza si fa ceea ce ti place. Nu stii ceea ce vrei sa faci. Atunci cauta ceea ce ti place. Nu te impiedica de bani. Nu avem nevoie decat de aer sa respiram si de sanatate si de restul facem noi rost.

Sper ca v-a ajutat acest articol.

Adrian Dinu

Lacrima toamnei

Toamna, cu miros de crizanteme si de struguri copţi, a coborât cu alaiul de frunze ruginii spre via de pe dealul bunicii. O rază de soare zâmbea copilului din colţul drumului ce strângea în pumni petale de flori abia căzute  ce oftau la atingere.

Spre orizont, cerul a căpătat culorile curcubeului semănând cu un tablou pictat de un începător care, din grabă, a intins cu lama cuţitului prea mult roşu şi violet. Norii mergeau agale pe cerul făgăduinţei şi doar câte o adiere de vânt foşnea melodios crenguţele de copac.Şi o altă melodie îi lua locul, Universul devenind simfonia biruinţei in acest inceput de toamnă.

Cine strigă după ajutor ? Să fie vântul sau pasărea ce se pregăteşte de plecare spre zări necunoscute ?  Ciocănitoarea lovea cu ciocul scoarţa copacului ce ofta dureros, si acest vaiet se transmitea din val in val ca o ameninţare oentru Septembrie.

Lacrima cerului se prelinge pe firul de iarbă, şi pe flori, şi pe frunze şi pe inima băieţelului care râzând in hohotze adună in palmă sufletul Toamnei. Si Toamna îi dăruieşte gutui, mere şi prune adunate cu migală de către mâna bunicii pentru vremea când omătul  va troieni la fereastră.

Crizantemele stau de vorbă pe marginea drumului şi nu văd cum norii plumburii anunţă vremuri reci şi grele. E vremea lor, e Toamna crizantemelor, când orice om dăruieşte o floare celui drag. Greieraşii cântă de zor Serenada Trubadurului, cine oare înţelege tristeţea sau bucuria lor ?

Stelele apar pe rând, ca la o chemare, ridică vălul de mătase al nopţii,şi intră in hora destinului alături de amintiri, vise, speranţe ce lucesc pe cerul aşteptării. Feţi-frumoşi, Zmei şi Sânzâiene li se alătură ca in Palatul de cleştar al copilăriei, căutând printre atâtea luminiţe steaua noastră norocoasă.

E prea departe ? E prea  aproape ?… Cine s-o atingă cu degetele de cerneală..,, ? Poate un visător care mai crede in nemurire, in fericire…şi care aşterne pe hârtia toamnei gânduri rebele ciuruite de vremuri.

Despleteşte-ţi părul, dragă Tomană, şi lasă mă să atârn ciorchini de stele şi cireşe de mai in dorurile ruginii !

Jurnal de calatorie 2

jurnal de calatorie Dupa ce doua saptamani am intampinat diverse oprelisti in a atenta la aceasta forma superba de libertate si explorare, intr-un final iata-ma plecat. Problemele nu au incetat sa interfereze cu telul meu.
Am plecat intr-o superba dupa amiaza de toamna, 20.09.2011…Drumul de la Toplita catre Constanta, Navodari este plin de peisaje magnifice. Culorile toamnei acompaniau din surdina inca verdele staruitor al verii. Padurile de brad si fag au lasat loc, incet, celor de salcam, artar, mesteacan, salcie si alte specii care salasluiesc pe la deal si campie…Serpentinele si pasurile montane, prin care am trecut, cat si cele ale vietii, m-au aratat si mi-au confirmat pentru a mia oara ca suntem doar praf in vant…Totusi e bine sa nu ne risipim …Totusi e bine sa asteptam si sa urmam “vantul zeilor” … ( Kami Kaze ) pentru a prinde sens si valoare actiunile si vietile noastre !

O calatorie, o experienta, o tentativa de a depasi limite si de a acumula nelimitari …

In prima noapte am dormit in dubita mea transformata cu mult efort intr-un pseudo-minicampervan. A fost confortabil. Un pat de 140cm x200cm, lumina suficienta sa citesti, curent electric de 220v pt laptop si telefon, diverse cutii si moduri de depozitare a lucrurilor necesare intr-o astfel de calatorie … Somnul a fost odihnitor, dar trezirea a fost divina …Sa deschizi ochii la mijitul zorilor si sa vezi prin geamuri de jur , imprejurul tau intreaga natura care se trezeste si ea…Sa auzi o adevarata orchestra de triluri care mai incet, care mai tare …dar toate in armonie perfecta…Apoi sa te dai jos din pat direct afara si sa simti aerul umed si inmiresmat al crepusculului …
Am impachetat ” casuta ” si am plecat la drum…Drum lung si plin de stari si sentimente specifice locurilor prin care rotile si vointa exterioara ma purtau …
Nimic nu este mai mai frumos, dupa mine, decat sa poti calatori in lumea larga…Sa fii liber si ai dupa tine tot ce ai nevoie… Sa poti sa te opresti unde simti si vrei …Sa poti sa admiri cat vrei si cum vrei ce peisaj vrei … Natura mama are infinite surprize si lectii ce asteapta pentru noi cu rabdare si drag … Nu amanati si refuzati sa le gustati …
Aproape de Natura inseamna viata!

Tablou de toamna

Gândurile nopţii de septembrie  fără crizanteme, fără vise.., doar cocorii, mai grăbiţi ca anul trecut, îşi desfac aripile pentru obositorul drum. Nu mai privesc în trecut, în trecutul meu, fireşte, nu mai vreau să aleg steaua norocoasă din Carul Mare şi nimic din ce se cheamă „fericire”.

In această toamnă vreau să urmăresc schimbările naturii: durerea copacului rămas fără frunze, a pădurii pustiită de plecarea privighetorii, a cerului ce-şi adună stelele aproape de rai. Nu vreau să păşesc peste această toamnă rujinie fără a mângâia frunza bătută de vânt şi inima rănită de soartă.

Padurea ToamnaSe apropie ziua naşterii mele şi, poate, de aceea toamna imi inţelege păsurile. Când m-am născut in ziua aceea blestemată, ploua mărunt, mărunt. Octombrie, o toamnă întârziată, când ultimele flori se scuturau în vânt.Septembrie mi-a dăruit o gutuie ce avea gustul copilăriei, a jocului de-a-ascunselea, a drumului spre casa bunicii spre care alergam plină de emoţie. Si tot septembrie, dar în alt an, mi-a trimis o poză cu o fetiţă blondă, cu părul făcut inele şi cu ochii nespusi de albaştri. Am privit-o un timp, parcă o mai văzusem în alte vremuri, şi  nu înţelegeam misterul din privire. Avea ceva divin, păreau că sunt înlăcrimaţi, acoperiţi cu vălul inserării ce se va aşterne peste timpuri.  Am căutat in albumul lunii octombrie şi am regăsit fetiţa blondă, cu ochii nespuşi de albaştri ce râdea unui apus de soare vineţiu.I-am mângâiat faţa şi din înmplare, mâna a atins aceeaşi ochi albaştri dar a femeii care nu mai poate zâmbi unui soare de octombrie.      

 

2010.11.29

Si amintiril dor..(roman-continuare)

Mergea grăbită pe trotuarul aglomerat, încercând să se ferească de priviri, cunoscuţi, de atingeri întâmplătoare….

Ducea sub braţ un dosar legat cu o pamblică albă. Îl ţinea strâns cu amândouă amâinele ca pe o comoară de preţ. Ana avea între paginile dosarului ultimul ei roman pe care se grăbea să-l încredinţeze editurii.  Muncise mult la carte. Ceva din sufletul, din trecutul ei, fusese transpus în paginile acestei lucrări.

Aruncă o privire fugară la vitrina unui magazin, surprinzându-şi trăsăturile trupului, mersul energic, coapsele înalte, bluza de mohair ce se mula pe sâni. 

            În mulţime îl zăreşte pe Ovidiu, colegul de clasă primară, ajuns director la un mare trust industrial. Îi surâde instinctiv, nu lui, directorului, ci ăluia de altădată. O vede şi se apropie cu faţa exprimând bucuria surprizei.

            – Ana, nu te-am văzut de câtva timp. Eşti la fel de frumoasă ca întotdeauna. Unde te grăbeşti?

            – Sunt obosită. Am retuşat o lucrare, un moft, vechi amintiri retrăite şi filtrate de inima şi gândirea ciuruită de vremuri. Vreau să le public.

            – Am citit tot ce ai scris. Te-am urmărit din umbră. Ţi-am adulmecat paşii care te-au dus pe piscurile râvnite ale consacrării. Eşti mai bună, ai învins. Ţi-ai găsit un loc onorabil în societatea nostră de parveniţi. Te felicit. Îmi dai voie să te însoţesc câţiva paşi?

            Fără să aştepte răspunsul, o luă de mână, ca altădată, în clipa ceţoasă care s-a aşternut între ei ca o prăpastie…

Ceremonios, cu un „sărut-mâna”, portarul îi deschide Anei uşa clădirii care o ducea spre biroul redactorului-şef.

            – Domnule redactor, mă simt ca o şcolăriţă ruşinoasă de ce am scris şi că am scris, dar am simţit o mare uşurare. Am avut simţământul unic, divin, ca în faţa unui duhovnic când vi cu smerenie ca să-ţi spui păsurile şi ceri prin EL, Dumnezeu, alinare….

            – Ana, am citit paragrafe din al tău manuscris şi, cred, că ai reuşit să exprimi simplu, fapte reale trăite şi retrăite de tine. Ineditul, prospeţimea, lectura acestor pagini emană tocmai adevărul faptelor.

            Ana îl priveşte lung şi în faţa ochilor îi apare imaginea satului de munte din care a plecat în urmă…cu ani. Un sătuc liniştit, cu oameni harnici care duceau o viaţă aspră. Iarna, nămeţii se ridicau deasupra gardurilor, în timp ce lupii se apropiau de prispa casei. Şcoala era în celălalt sat, la patru kilometrii distanţă, şi copiii trebuiau să străbată zilnic acest drum.

            – Ana….                

Trupul i se crispă  şi, trezindu-se la realitate, văzu chipul încrezător al redactorului.

– Ana, noi am inclus cartea în lista editurii pe anul următor. Ai timp să aduci

corecturi, să ştergi amintiri care dor. Săptămâna viitoare o să discutăm despre amănuntele redactării.

Ana mulţumeşte celor din jur pentru cuvintele de încurajare şi încredere şi, din nou, ca o şcolăriţă silitoare, îi asigură că nu-i va dezamăgi. Cu paşi rari, liniştiţi, care răsunau pe hol ca ecourile unui vis stins, iese din clădirea editurii. Nerăbdătoare, vrea să se întâlnească cu Mihai, să-i povestească marea realizare, visul devenit făclie. Sufletul, fântână ucigătoare, se zbătea în fiinţa ei – uzină vie.

            Ana îşi continuă drumul liniştită spre Expresul din colţul străzii. A simţit dintr-o dată cum îi este foame, dar nu, trebuia să-l sune pe Mihai Bucuria succesului dorea s-o impartă cu el. Intră în cabina telefonică, formează numărul şi la celălalt capăt al firului, îi aude vocea:

–         Mihai, am reuşit! Sunt fericită, vreau să te văd!.

–         Mai devreme de două ore, nu pot…. A venit o

echipă din Franţa care ne ajută să punem în funcţiune un nou utilaj…

Ana simţi în suflet durere. Privirea fixă, lucuioasă şi rece ca a lacului îngheţat, îi traumatiza faţa. Vede cum dintr-un castan o frunză smulsă de vânt pluteşte fără rost  şi cade obosită la picioarele ei. O ridică, o mângâie…pune receptorul în furcă neamaiauzind ultimele cuvinte ale lui Mihai.  Fără să ştie încotro merge şi de ce merge, îşi deapănă paşii spre grădiniţă. Ioana se va bucura când o s-o vadă.

Zăreşte semaforul, lumina roşie, dungile albe ale zebrei i se par mesteceni doborâţi de soartă…porneşte în întâmpinarea lor.

Un scrâncet de roţi… şi cerul rotindu-se, imaginea Ioanei cu mâinele mici, neputincioase, întinse spre ea, mulţimea gălăgioasă agitându-se…zgomote ce treptat se atenuează. Şi nu mai simte, şi nu mai vede, şi nu mai aude decât neantul eternităţii.

De ce iubim?

Nu voi da o definiţie a iubiri…, ma voi întreba şi vă voi întreba  DE CE IUBIM?

Am putea spune că iubim din cauza banilor, a frumuseţii, a bunătăţii, in fine, din cauza a ceea ce este. VORBE! Nu cred în astfel de explicaţii puierile.. Dacă mi-aţi spune că iubirea e frumuseţea de a spune Da, când lacrima neputinţei se prelinge anevoios pe filele albe ale timpului, că e şoapta pe care adierea vântului o duce dincolo de noi, acolo unde se conjugă acelaşi verb a  i u b i, că e visul pe care-l impodobim cu diamantele speranţei, atunci vă voi da dreptate.

IUBIM pentru liniştea  sufletului ce auncă spre noi petale de măr, de cais şi de cireş…. şi noi învelim sentimentele fără cuvinte, doar cu sărutări albe ale nopţii. Si sărutările, sub  privirea blândă a lunii, devin luceferi, apoi stele căzătoare ce ard clipa spre mâine.

IUBIM ca să trăim la fel cum pomul infloreşte pentru fruct,  cum soarele apune pentru noapte şi mugurii pntru floare.

IUBIM pentru lacrima fericirii îngheţată la poalele dorului….

Uitarea cu parfum de liliac

parfum de liliacAm răsfoit foile trecutului îngelbenite înainte de vreme…Nu mai reţin la ce pagină am găsit explicaţia dată de tine la “Jocul iubirii- Jocul dezamăgirii”Atingeai roua nopţii, îmi sărutai sufletul şi-mi spuneai că viaţa fără mine are gust amar. Lacrima nopţii, şi lacrima cerului, şi lacrima mării, şi lacrima iubirii – toate ne aparţin.
Simţi depărtarea şi aşteptarea ce-au făcut noaptea mai neagră ca iubirea? Stelele au încremenit ore şi orele tare mai dor când dragostea devine piatră. Ai aşezat pietre în ore, ore în aşteptări, iar din aşteptări ai făcut stele ce le-ai aruncat pe cerul renunţării.
Graba ta spre o fericire iluzorie a răsărit soarele înainte de vreme. Femeia, străină mie, a avut puterea să-nflorească salcâmii când regretele plâng? Şi să topească zăpada amintirii pe creste de dor? Nu te supăra, dar te mai întreb, dacă aţi gustat cireşele amare din bătrânul Mai când aripele timpului bat a regrete?
Cine îţi va sorbi lacrima albastră şi cine-ţi va îndulci durerea când orele dor?
Graba ta a lăsat frunze uscate într-o simfonie de culori nedesluşite… La casa nu ştiu cărei număr te aştepta f e m e i a: femeia-piatră, femeia-matură. prea matură printre atâtea flori, cu privirea vicleană, ce număra repede timpurile dintre noi..

EU şi TU, TU şi EU, TU…, TU oare cu cine te vei mai însoţi în nopţile de singurătate când vântul îţi va bate în geam cu furie?
Dacă-ai veni, ţi-aş pava drumul cu stele şi ţi-aş prinde la gât curcubee. Hai, vino în noaptea uitării când florile dorm! Îţi voi deştepta vise care nu mor, vise care nu dor, şi nu-ţi voi da să biei lacrima nopţii.
Câte n-aş face pentru tine la ceasul de taină!
Păsările, de frica tristeţii, şi-au făcut cuib în lacrimile dimineţii. Doar Luceferii ciugulesc din durere, iubire.
Când vei veni, lacrima nopţii va deveni lacrima Mării şi Marea, pentru o clipă, va deveni EU.
Valurile reci îţi vor mângâia sufletul rece, privirea rece şi trecutul rece ce s-au aşternut între noi cu rost
Acum, când lacrima amară a devenit dor, îţi scriu câteva rânduri pe-un colţ de Octombrie.
aşteaptă-mă lângă un buchet de cruzanteme, la ora când stele dorm, iar noi, cei de acum, vom îngenunchea spre ziua de mâine,

Lucretia Ionescu Buiciuc

Aforisme – Bărbat

Nu toţi bărbaţii cu barbă sunt mincinoşi
Emanciparea bărbatului a-nceput de la perucă
Bărbaţii sunt fluturi ce devin cu timpul omizi
Bărbatul uită de demnitate când amanta îl înşalăCiocârlanul e singurul mascul resemnat.
La adunarea din pădure leul n-a mai fost ales şef.
De frica greutăţilor măgarii au devenit cai.
Nu tăia copacul pentru o crenagă uscată.

Sms mesaj de iubire

mesaj sms de iubireIubit, iti trimit sms mesaj de iubire, pentru ca stii prea bine ca te iubesc si vreau sa-ti arat ca te iubesc de fiecare data cand am ocazia.
A fost candva o simpla amintire, ce adia in zori .. am fost doar o iubire, ce zboara printre nori..
te rog sa nu uiti iubirea noastra si sa nu-ti para rau pentru ceea ce a fost si o sa mai fie.
Cu dragoste, al tau mesaj, sms de iubire.