Anul scolar incepe cu recapitulări şi testări

Primele două săptămâni ale anului scolar 2011 – 2012 vor fi dedicate recapitulărilor. Acestea vor fi urmate de o testare la majoritatea disciplinelor, dupa un model conceput de specialişti ai Ministerului Educaţiei. Testările au ca scop cunoaşterea nivelului real al elevilor şi nu o ierarhizare a profesorilor, elevilor sau a şcolii. Cunoscând care este nivelul real se poate stabili apoi un plan individualizat, astfel incât putem măsura in timp progresul şcolar al copiilor Testarea iniţială va fi urmată şi de o testare finală, la sfârşitul anului şcolar.Acest demers privind evaluarea este o consecinţă a diferenţei dintre nota obţinută de candidati la examenul de bacalaureat şi media finală de absolvire a clasei a XII-a, era o ruptură. Ne-am trezit in situaţia in care elevi promovaţi şi evaluaţi in timpul anului şcolar să obţină rezultate mult mai slabe in cadrul evaluării naţionale. Această măsură işi propune tocmai progresul obţinut din trei in trei luni.

. La clasele I vor fi evaluate dezvoltarea fizică, socio – emoţională, cognitivă a limbajului si comunicării, precum si dezvoltarea capacităţilor şi a atitudinilor in invăţare. Elevii de clasa a II-a vor susţine testări la limba si literatura română şi matematică iar faţă de aceştia clasele a III-a si a IV-a vor avea in plus evaluări la ştiinţe. Clasele a V-a si a VI-a vor susţine teste de evaluare la limba si literatura româna, limba modernă I, limba si literatura maternă, matematica, fizica si biologie, la care se adaugă, la clasele a VII-a si a VIII-a, chimia si discipline socio – umane. Elevii de liceu vor avea evaluari in funcţie de profil. Testările finale vor avea loc in ultimele trei săptămâni ale semestrului al doilea

Istoria Sfintei Cruci

Zi de post şi rugăciune, in care fiecare incearcă să se implice mai mult pentru ajutorarea celor nevoiaşi,14 septembrie, cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe inchinate Sfintei Cruci, anume Inălţarea Sfintei Cruci. Este o rememorare a momentului aflării Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi inălţarea ei solemnă in văzul poporului in ziua de 14 septembrie 335. Tot in aceasta zi se reaminteşte aducerea sau intoarcerea Sfintei Cruci de la persi in biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

In anul 335, in ziua de 13 septembrie a avut loc sfinţirea bisericii construită de impăratul Constantin cel Mare deasupra mormântului Domnului, iar a doua zi episcopul Macarie al Ierusalimului a arătat tuturor, pentru prima dată, sfântul lemn al Crucii Răstignirii. De atunci, a rămas definitiv ziua de 14 septembrie, ca sărbătoare a “Inălţării” sau “Arătării” Sfintei Cruci. Evenimentul pe care Biserica il consemnează in ziua de 14 septembrie este legat de acele intâmplări din veacul al IV-lea dupa Hristos, când impărăteasa Elena a vizitat locurile sfinţite prin viaţa si suferinţele Mântuitorului. Ea a vrut să vadă cât era cu putinţă urmele paşilor lui Iisus, cât rămăseseră după ce Ierusalimul fusese dărâmat. Spre deosebire de alte praznice impărăteşti, Inălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile si moartea Mântuitorului.
La inceput, sărbătoarea avea un caracter local şi era cerebrată numai la Ierusalim, unde, se păstra lemnul Crucii Răstignirii, de la descoperirea lui până la 634, când a fost dus la Constantinopol. Procesiunea solemnă, prin care se cinstea Sfânta Cruce in Cetatea Sfântă, s-a păstrat până astăzi. Cu timpul, sărbătoarea s-a intins şi in Constantinopol (secolul V), unde ceremonialul ei a primit o nouă strălucire si dezvoltare, mai ales din sec.VII, când Sfântul Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol. In calendarul roman, sarbatoarea Inălţării Sfintei Cruci a fost introdusa de papa Serghie I.

Simbolistica cifrei sapte

Istoria cifrei şapte are valoare simbolică. Vechea astrologie numără şapte planete. In Biblie se descriu şapte zile in care Dumnezeu a făcut Lumea.

Există şapte păcate de moarte, curcubeul are şapte culori, avem şapte minuni ale lumii si  notele muzicale sunt tot şapte la număr. Cele şase zile de muncă erau urmate de o zi deosebită, a şaptea, care se numea Sabat sau zi de odihnă.

Şapte devine măsură pentru impărţirea timpului in general. Cuvintele si faptele lui Iisus sunt pătrunse de legea lui şapte. Vindecările sunt făcute in ziua a şaptea. Moartea lui Hristos e pătrunsă de spiritul lui şapte: sapte cuvinte spuse pe cruce.

Inălţarea are loc la 7 x 7 sau 49 de zile după Paşte. Sapte este cifra-cheie in Apocalipsa lui Ioan. Este vorba de şapte biserici, şapte trâmbiţe si o carte cu şapte peceţi

Sapte este numărul timpului si al perfecţiunii, un numar spiritual, biblic, număr care, in credinţa creştină a evului mediu, (7 simboliza liniştea, milostivirea si pacea) interpretarea cifrei 7 fiind ca sumă (3+4=7), dintre cifrele 3 (care reprezenta pe Dumnezeu sau Sfânta Treime) si cifra 4 (simbolul celor patru elemente, patru vânturi, sau cele patru puncte cardinale, etc).

Din punct de vedere matematic sapte este o cifră notată in scrierea arabă 7 sau romanăVII, este un număr prim, impar, pozitiv si este cel mai mic număr care nu poate fi reprezentat ca sumă pătratelor a trei numere intregi.

In numerologie, persoanele cu numărul destinului 7, sunt fiinţe care vor să fie cercetatori ai adevărului. Aceştia au un clar şi irezistibil sens de a fi „ei inşişi“ ca şi trăire spirituală. Biologic sau anatomic se spune ca omul are 7 uşi ale comunicării (2 ochi, 2 urechi, 2 nări şi o gură).

Înălţarea Sfintei Cruci (Ziua Crucii) – 14 septembrie

 

Este una dintre marile sărbători creştine. O zi închinată cinstirii Crucii Domnului – altarul Jertfei mântuirii noastre. Începutul acestei vechi sărbători creştine se leagă de numele marilor Împăraţi creştini: Constantin cel Mare şi mama sa Elena, cei care au dat libertatea de credinţă tuturor creştinilor din Imperiul Roman (Edictul de la Milano din 313). Tradiţia creştină spune că Împăratul Constantin a avut o viziune deosebită în ajunul bătăliei de la porţile Romei, împotriva rivalului său Maxenţiu. Atunci i s-a arătat pe cer o cruce sub care scria „In hoc signo vinces” („în acest semn vei învinge”). Constantin ar fi dat ordin ca soldaţii să deseneze semnul Crucii pe scuturile lor. Bătălia s-a încheiat cu victoria lui Constantin, care a ajuns astfel Împărat al întregului imperiu. Nu a uitat ajutorul divin pe care l-a primit în acel moment crucial al vieţii sale. De aceea, una dintre primele măsuri pe care le-a luat, a fost acel extraordinar Edict de la Milano (313), prin care a dăruit libertate creştinilor, punând astfel capăt unui lung şir de persecuţii nedrepte, cărora le-au căzut victime enorm de mulţi martiri ai creştinătăţii, pe care Biserica îi pomeneşte până astăzi.

Acesta a fost doar începutul convertirii unuia dintre cei mai de seamă împăraţi romani, care a făcut atât de mult bine creştinilor. A căutat să repare nedreptăţile făcute de împăraţii persecutori de până la dânsul. Mama sa Elena, pe care istoria o consemnează ca pe o femeie foarte credincioasă, a avut dorinţa expresă de a vedea locurile sfinte, pe unde şi-a purtat paşii Mântuitorul. Mai mult, a dorit să găsească şi locul mormântului Domnului şi Crucea Sa, pe care S-a jertfit spre mântuirea lumii. Trecuseră câteva veacuri de la acele evenimente. Istoria ştersese multe dintre urmele acelor momente cutremurătoare. Din mărturiile localnicilor, printr-o stăruinţă extraordinară, împărăteasa Elena avea să găsească locul Mormântului Domnului, precum şi Crucea Sa. În ziua de 14 septembrie a anului 335, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălţat în biserică Crucea Domnului, înaintea tuturor credincioşilor, ca să fie spre închinare şi cinstire celor ce mărturiseau credinţa creştină. De atunci a început să fie sărbătorită în această zi de 14 septembrie Înălţarea Sfintei Cruci.

Crucea Domnului este simbolul credinţei creştine. Este stema Bisericii lui Hristos! Chiar dacă ea ne va aminti de-a pururea de suferinţa şi de moartea în chinuri groaznice a Mântuitorului Hristos, creştinii o cinstesc pentru că ea este altarul pe care Iisus Domnul ne-a câştigat mântuirea, salvarea, izbăvirea din robia păcatului, a morţii, a distrugerii spre care omenirea se îndrepta din pricina căderii în păcat. Fără Cruce nu ar fi existat Jertfa şi nici Învierea! Nu se poate mântuire fără Cruce. La mântuire nu putem ajunge decât prin Cruce! Cuvântul Mântuitorului ne descoperă mai multe sensuri ale Crucii: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să urmeze Mie!” (Marcu 8,34) Despre care Cruce vorbeşte Domnul aici?

Primul înţeles al cuvântului Cruce este acela al lemnului pe care Domnul şi-a vărsat sângele şi şi-a dat viaţa pentru noi. Numai El, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a putut să transforme acest obiect de ocară în obiect de cinstire. Un act generos, unic, dumnezeiesc, a transformat unealta călăilor în unealtă a mântuirii oamenilor, în obiect de cinstire şi de sfinţire. Crucea este semnul Jertfei Mântuitorului!

Al doilea înţeles al Crucii este cel de destin personal. Vorbim de „crucea vieţii”, dar nu în sensul de predestinare („ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus” – concepţie populară eronată). Dumnezeu a rânduit oamenilor nişte coordonate în care se înscrie viaţa fiecărui om (timpul când ne naştem, locul, familia, ţara, ş.a.). Dar nu sunt toate acestea coordonatele vieţii unui om. Acesta este doar destinul brut, pe care omul, fiinţă liberă, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este chemat să-l perfecţioneze, să-l desăvârşească. „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este!” (Matei 5,48). Suntem chemaţi să facem totul ca să ne desăvârşim, să tindem spre sfinţenie, spre viaţa în comuniune cu Dumnezeu! Acesta este adevăratul destin al vieţii noastre!

Crucea mai înseamnă şi încercările vieţii noastre, suferinţele, durerile, greutăţile şi eşecurile prin care toţi trecem. Ele sunt pietre de hotar care ne călăuzesc spre mântuire. Aşa cum Mântuitorul a îndurat din Iubire atâtea suferinţe pentru noi, oamenii, şi noi suntem chemaţi să acceptăm cu tărie, cu credinţă, cu încredere, toate încercările vieţii noastre. Ele sunt crucea noastră. Fiecare om are crucea lui, care nu seamănă cu a celorlalţi. Este o cruce unică! Şi trebuie să o purtăm.

A-ţi lua crucea mai înseamnă şi altceva: a înţelege şi a accepta că destinul fiecărui om este, în acelaşi timp, pământesc şi ceresc. Avem de împlinit o misiune aici, pe pământ, dar în acelaşi timp trăim pentru viaţa cerească, pentru Împărăţia lui Dumnezeu! De aceea Crucea este interpretată ca o intersectare a axei orizontale a vieţii pământeşti, cu axa verticală a vieţii dumnezeieşti.

Pentru creştini, Crucea este şi un mijloc de mărturisire a credinţei creştine. Obiceiul străvechi de a ne însemna cu semnul Sfintei Cruci este un mod văzut de a mărturisi că suntem creştini, că Îl mărturisim pe Iisus ca Domn şi Mântuitor. Spunând „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” – formula care se rosteşte de către preot la Botez, este ca şi cum am recunoaşte de fiecare dată credinţa noastră în Sfânta Treime, reactualizând spiritual Botezul. Este şi o cerere prin care Îi cerem lui Dumnezeu iubirea Sa, ocrotirea, ajutorul.

Crucea mai este înţeleasă şi ca armă spirituală împotriva răului, a puterilor demonice. Însemnându-ne cu simbolul Crucii, ne încredinţăm lui Dumnezeu şi ocrotirii Lui. Nu putem să nu cinstim Crucea Domnului! Însuşi Sfântul Apostol Pavel amintea despre cei care batjocoreau acest simbol sfânt al tuturor creştinilor: „cuvântul Crucii este nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, ce ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”(I Cor.1,18).

În amintirea momentului din anul 335, an de an, în fiecare biserică este aşezată Sfânta Cruce în mijlocul sfântului locaş, iar creştinii o împodobesc cu flori şi se închină. Este o zi de post, o zi în care suntem chemaţi să medităm la Jertfa Mântuitorului, la suferinţele îndurate pentru noi, oamenii. Slujbele şi cântările bisericeşti subliniază tocmai importanţa Crucii în viaţa creştinilor:

„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău” (Troparul Înălţării Sfintei Cruci).

„Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruinţă asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă (Condacul Înălţării Sfintei Cruci).

„Crucea eroilor” de pe Muntele Caraiman

Obiceiuri de Ziua Crucii

Ziua Crucii (14 septembrie) este data ce vesteşte sfârşitul verii si inceputul toamnei. Principalele obiceiuri de schimbare a anotimpului călduros (vara) cu unul rece (toamna) sunt concentrate in jurul echinocţiului de toamnă şi se manifestă cu ocazia unor sărbători religioase.

Calendarul popular consemnează această zi si sub alte denumiri cum ar fi Carstovul Viilor sau Ziua Sarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales in zonele deluroase şi sudice, in zonele viticole, marcând inceputul culegerii viilor, iar sub denumirea de Ziua Sarpelui este cunoscută pretutindeni. Acum se crede că şerpii şi alte reptile incep să se retragă in ascunzişurile subterane, hibernând până in primăvară următoare, la 17 martie ( Alexiile ).

In lumea satelor incă se mai crede că şerpii, inainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se incolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.

 De Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic) ce se duc, impreuna cu buchetele de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse in jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele sfinţite se păstrează, apoi, in casă, la icoane sau in alte locuri ferite, fiind folosite la nevoie in vindecarea unor boli sau sunt utilizate la farmecele de dragoste (navalnicul). Se consideră că acum florile se plâng una alteia pentru că se usucă şi mor iar cele ce infloreau dupa această zi (brânduşa de toamnă) erau socotite flori ale morţilor.

 Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se punea in vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, in lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, si la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, in special de trăsnete.

 In aceasta zi, inBucovinase săvârşeau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De exemplu, oamenii atârnau in ramurile pomilor fără de rod viţe de castraveţi şi cruci de busuioc sfinţit crezand ca, in modul acesta, vor beneficia de rod bogat in toamna viitoare.

Misterul Toamnei

Toamna a coborât  din poveste, înveşmântată în frunzele ruginii presărate cu licurici de smarald. Ici-colo, crizanteme, trandafiri şi albăstrele priveau triste spre cârdurile de  cocori pregătiţi să plece spre ţările calde. La  cea mai mică adiere a  vântului, câte o frunză sau câte o petală de floare cade alene spre pământul umed de primele lacrimi ale toamnei.

Cerul, mai albastru ca cel de ieri, adună norii pufoşi ce desenează, spre încântarea copiilor , personaje dragi lor.

Toamna, cu alaiul de mere, pere, gutui, agaţă de cer ciorchini de stele şi curcubee de flori pe care le oferă oamenilor ca pe un dar divin. Mirosul de crizanteme şi de gutui coapte impărştie în depărtări amintiri din vacantă, păstrate ca pe un talisman. Bunica, cu privirea blândă şi mâinele noduroase de atâta muncă,  făcea plăcinte in fapt de seară, în timp ce focul desena zmei şi Feţi-Frumoşi. Vorba domoală a bunicii,  mirosul de plăcintă şi de gutui coapte pe vatră le simt si acum de parcă ieri am fost pe acele meleaguri.

Cocorii se pregătesc de plecare, nu înţeleg zborul lor in forma literei „V”, la fel şi rândunelele, şi ciocârlia….îşi iau rămas-bun cu tristeţe, dar cu promisiunea ca la anul vor reveni.

Cine oare poate înţelege suferinţa celui care este nevoit să-şi părăsească locurile natale?   Unde vor regăsi dimineţele liniştite de pe plaiul mioritic? Un piţigoi se ceartă, oare cu cine?, îi vine in ajutor  o vrăbiuţă moţată care, cu aliura ei de principesă, o linişteşte.

Soarele adoarme mai repede  pentru a face loc reginei nopţii. Luna adună în jur steluţe argintii ce la-nceput de septembrie joacă Brâul, Ciuleandra,  şi pentru o secundă, cer şi pământ se amestecă in Hora Destinului

Toamna vine incărcată de flori şi pleacă singură, tristă,  dusă de vântul rece spre cele patru zări, încremenind-o pentru câteva luni în amintire.

Calea spre fericire si succes

Cu siguranta daca ai intrat pe acest articol de pe google sau de oriunde altundeva cauti calea spre fericire si succes. Aceasta cale este una greu de strabatut iar capatul ei este departe de persoanele lipsite de motivatie si aproape de visatorii care actioneaza la momentul oportun

Nu sunt psiholog, insa va pot spune din lucrurile pe care le-am citit multe sfaturi despre echilibrul si armonia ta in corpul tau.

fericire si succesUn om fericit este acel om care nu se teme de a lua decizii cand trebuie urmand una din cele doua cai: prima cale ne indica ca decizia respectiva e bine luata, iar acel om avanseaza pe drumul spre fericire si succes, iar cea de a doua cale cand alegerea a fost prost facuta. Calea din urma nu este cu nimic mai prejos de a nu lua nici o decizie, ea se poate dovedi buna deaorece e bine sa inveti din greseli. Pe scurt: nu mai pierdeti timpul, aveti un plan in minte, trebuie sa-l urmati ca sa ajungeti acolo unde visati.

Oamenii de succes, ne referim la oamenii bogati, o sa spuneti ca nu sunt tocmai fericiti, desi au tot ce isi doresc. Ei bine acestia au avansat doar pe o parte a drumului. Sa ne imagina un drum cu doua benzi una reprezinta succesul si alta fericirea. Dvs. trebuie sa avansati pe amandoua in echilibrul ca si cum o masina ar merge pe jumatea celor doua cai si niciodata rotile din partea dreapta nu le vor putea intrece pe cele din stanga.

Aceasta lectie mica de psihologie vine in ajutorul celor care nu sunt siguri pe ei nici pe ce vor de la viata. Sfatul meu final este sa faceti orice credeti ca va va ajuta pe viitor, lasand deoparte lucrurile care va aduc satisfactii doar pe moment.

Planuri pentru concediul de iarna

Desi nu a venit inca iarna, si din pacate nici perioada de concediu pentru majoritatea dintre voi, ba chiar mai rau pentru elevi acum incepe munca, propun sa ne gandim putin la viitor. Sa lasam problemele actuale deoparte si sa ne planuim un concediu de iarna minunat.

Toamna inevitabil va veni peste noi cu vreme trista, innorata, fara soare, dar si cu nelipsitul ei covor ruginiu de frunze. Vara s-a terminat oamenii se intorc de la mare, unii mai devreme altii mai tarziu…

Asadar nu ne ramane nimic de visat decat viitoarul concediu de la iarna. Unde ai vrea sa iti petreci iarna viitoare, e o intrebare pe care mi-o pun in minte atunci cand se termina concediul de vara si nu imi mai ramane deloc timp liber.

Iarna in fiecare zi vad la stiri si la televizor, locatii superbe din Austria. Vad foarte multi romani care prefera sa mearga in Asutria sa schieze si se intorc inapoi cu o amintire minunata.

revelion austria

Un pachet pentru revelion austria ar fi minunat. Desi iarna nici nu a venit, asta este ceea ce imi doresc eu de revelion si am mari sperante pentru un concediu reusit si odihnitor, care sa iti incarce bateriile pentru reintoarcerea in campul de lupta.

E frumos sa visezi la concediul viitor, sa iti faci planuri, dar pe cat de usor e sa visezi pe atat de urat e sa nu ti se indeplineasca dorinta.

Eu v-am spus ce as vrea sa fac la iarna, unde as vrea sa schiez la revelion austria 2012 si astept de la voi raspunsuri cu locurile unde ati vrea sa va petrecetii si voi concediul de iarna, si cine stie poate Mos Craciun va v-a indeplini dorinta.

9 septembrie

9 septembrieZiua de 9 septembrie 2011, ultime noutati despre 9 septembrie. Cine s-a mai nascut, cine a mai murit, pe cine mai aniverseaza domnul Google, ce alte maladie la nivel mondial mai ia aparitie. Ziua de 9 septembrie, o zi ca oricare alta, o zi de c…t, iarasi munca .. iarasi nu am timp de mine, nu am timp de blog, nu am timp de nimic .. iarasi munca .. iarasi stres .. unde mi-e timpul de care am nevoie ?

Sfintii Ioachim şi Ana

Sfintii Ioachim şi AnaPrăznuirea lor are loc în 9 septembrie, a doua zi după Naşterea Maicii Domnului, iar adormirea Sfintei Ana se prăznuieşte în 25 iulie. Sfântul Ioachim era din tribul lui Iuda şi descendent al Regelui David. Ana era fiica preotului Matan, din tribul lui Levi, asemenea Marelui Preot Aaron. Matan a avut trei fiice: Maria, Zoe şi Ana. Maria s-a căsătorit în Betleem şi a născut-o pe Salomeea, Zoe s-a măritat şi ea în Betleem şi a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, iar Ana s-a măritat în Nazaret cu Ioachim şi la o vârstă înaintată a născut-o pe Maica Domnului.

Ioachim şi Ana au fost căsătoriţi timp de cincizeci de ani fără să aibă copii. Ei au trăit în linişte şi credinţă, folosind doar o treime din venitul lor pentru ei înşişi şi dând o treime săracilor şi o treime Templului, ei fiind foarte înstăriţi.

Odată, pe când erau deja bătrâni şi erau în Ierusalim să jertfească Domnului, Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim, „Tu nu eşti vrednic să aduci jertfă cu aceste mâini sterpe”. Cei care aveau copii l-au înghiontit pe Ioachim, dându-l la o parte ca pe unul nedemn de a jertfi Domnului, căci a nu avea copii era privit atunci ca o pedeapsă divină. Acest lucru a adus multă amărăciune în sufletele celor doi soţi, care ajunseseră deja la o vârstă înaintată, iar ei au plecat acasă cu inima îndurerată. Atunci, cei doi au început să se roage Domnului să facă cu ei minunea pe care El a făcut-o cu Avraam şi cu Sara şi să le dea un prunc care să aducă bucurie bătrâneţii lor.

Domnul le-a trimis îngerul Său, care le-a dat vestea bună că vor avea „o fiică mult binecuvântată, prin care toate neamurile pământului se vor binecuvânta şi prin care va veni mântuirea lumii”. Ana a rămas în curând însărcinată, iar peste nouă luni a născut-o pe Sfânta Fecioară Maria. Zămislirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică în 9 decembrie, iar Naşterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie.

Sfintii Ioachim şi AnaLa vârsta de trei ani, Ioachim şi Ana au dus-o pe Sfânta Fecioară la templu şi au închinat-o slujirii lui Dumnezeu, încredinţând-o preotului Zaharia. Atunci, după ce părinţii ei au adus sacrificii Domnului (după obiceiul vremii), au lăsat-o împreună cu celelalte fecioare în apartamentele Templului să crească acolo. Biserica prăznuieşte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în 21 noiembrie.

Adormirea

În următorii şapte ani, Dreapta Ana şi Ioachim au vizitat-o adesea pe Maria la Templu, până la moartea lor; aceasta a rămas însă orfană la vârsta de zece ani. Sfântul Ioachim a trăit 80 de ani, iar Ana 79 de ani. Prăznuirea adormirii Sfintei Ana are loc în 25 iulie.

Moaşte

În timpul domniei Sfântului Iustinian Împăratul (527-565), a fost construită o biserică în cinstea Sfintei Ana la Deutera. Împăratul Iustinian al II-lea (685-695; 705-711) a restaurat această biserică după ce Sfânta Ana i-a apărut soţiei sale însărcinate. Atunci trupul şi vălul (maforionul) Sf. Ana au fost aduse la Constantinopol.