Resemnare

  Ce uşor e să fi trist, spun unii,

când privirea înlăcrimată devine dor

şi iubirea – val de mare.

                  ***

Tremură lin speranţa amară pe-o floare necunoscută,

departe se vede pescăruşul grăbit

ce vopseşte cerul în culorile toamnei.

                  ***

Eu am cunoscut cerul, marea şi pescăruşul

când apusul stă la indoială in bătrânul turn

alintând frunzele de martie în larg.

                   ***

Albi lilieci  s-au cuibărit în suflet la miez de noapte,

din ceas in ceas câte o boabă de viaţă oftează

pe aripa dorului tulburat de stele.

Ore de martie

Era prima seară de martie

 am sosit c-un ghiocel-n suflet,

speriată de zăpada ce se anunţase.

                                 ***

Râdeai de schimbarea nefirească a sufletului vremii,

Acoperindu-mi cu petale de flori iubirea

Ce căpătase de mult  culoarea nopţii.

                                ***

Era prima nopate de martie

când m-ai rugat

să-ţi scriu câteva rânduri

pe un colţ de zăpadă lunatic

de pe cealaltă parte a paralelei.

                           ***

Clipele au inceput să ofeteze dezamăgite.

eu visam pe-o picătură de rouă

cum infloresc ghioceii in drum spre tine.

                          ***

Era ultima noapte de martie

când mi-am întors sufletul spre ziua de mâine,

ghiocelul şi visul albise de mult.

                         ***

Bătrâna uitare înverzise copacii goi

între nămeţiii de zăpadă ai aşteptării

in prima noapte alergând  spre mai

Memory stick pe post de jucărie erotică.

Doamnele şi domnişoarele se pot bucura de funcţia ultra-secretă a acestui gadget de lux. Corpul fin din silicon şi metal ascunde in interior două motoraşe cu vibraţii ce pot fi reglate pe cinci trepte de putere, in funcţie de „dispoziţia” utilizatoarelor.

Potrivit  Dailymail  memory stick-ul se alimentează / incarcă de la port-ul USB al calculatorului şi oferă un spaţiu de stocare destul de generos, de aproximativ 16 GB şi costă intre 139 şi 349 dolari.

Deconectat, ofera o autonomie de până la patru ore , mai mult decât suficient chiar şi pentru cele mai „aprige” utilizatoare.

Fraţi gemeni, dar vitregi

 

O femeie  din Marea Britanie a născut gemeni, dar cei doi copii au taţi diferiţi. Şansa ca aşa ceva să se intâmple este de una la un miliard.

Femeia a făcut sex atât cu fostul soţ cât şi cu actualul iubit, in interval de 48 de ore. A rămas insărcinată cu ambii, iar cei doi băieţi, Marcus şi Lucas sunt fraţi vitregi. Cei doi taţi s-au obişnuit cu ideea si ambii sunt prezenţi in vieţile copiilor, ca o mare familie.

Naşterea unor gemeni din taţi diferiţi nu este deloc o ciudăţenie, din punct de vedere biologic. Gemenii pot fi monozigoţi sau heterozigoţi. Gemenii monozigoţi provin din acelaşi ou rezultat din fecundarea unui ovul de un spermatozoid, in timp ce gemenii heterozigoţi provin din două ovule separate, fecundate de spermatozoizi diferiţi. In cazul despre care vorbim, cele două ovule au fost fecundate de spermatozoizi provenind de la  bîrbaţi diferiţi.

Plante afrodisiace

Modificarea libidoului partenerei

Sexualitatea femeii se perfecţionează cu trecerea anilor, cu experienţa pe măsura « dialogării » cu parteneri diferiţi.  Potenţa bărbaţilor scade o dată cu trecerea timpului ; sexualitatea femeii o depăşeşte pe cea a bărbatului care devine robul umil al perioadei refractare.

Potenţa bărbatului scade dureros o dată cu vârsta. Orgasmul bărbatului este declanşat de « furtuna ejaculatoare », care aduce elementul psihic cel mai intens in potenţarea orgasmului feminin. Femeia, având o încărcătură erotica mai puternică, are şansa să fie mai rafinată în aprecierea orgasmului. Stimulii plecaţi de pe întreaga mantie senzitivă cu care este invelită, conferă femeii posibilitatea unei experinţe orgasmice extraordinare, realizând un paradis al plăcerilor ; motiv pentru care, pe nedrept, femeile sunt  culpabilizate şi infierate de o societate frigidă.

Cu ce drept poţi cere unei femei să se priveze de asemenea plăceri ? Dacă un bărbat nu poate să inducă o astfel de stare din lipsă de experienţă, superficialitate, moralitate prost înţeleasă, desconsiderarea de către un brăbat orgolios, pea ocupat pentru a-i acorda şi ei clipa de plăcere atât de necesară, care este în această situaţie drumul de urmat ?

Unele femei îşi satisfac capacitatea erotică prin cuplări cu parteneri diverşi şi ajung la o mulţumire psihică şi la o integrare socială de invidiat. Se şi vehiculează ideea că femeia cu experienţă sexuală ajunge să-şi facă o viaţă de familie mai reuşită, mulţumindu-şi partenerul cu vârf şi indesat.

Plante afrosidiace

S-a stabilit că celebra plantă Molu, oferită lui Ulisse ca să reziste vrăjilor şi farmecelor lui Circe, este o plantă afrodisiacă, urât mirositoare, cunoscută popular sub denumirea de usturoiul auriu.

Homer precizează că celebra băutură a vrîjitoarei  Circe este tot un tratement fitoterapeutic şi care acţionează asupra sferei psihice, conferind uitarea părtilor mai puţin plăcute ale vieţii.

Această băutură cuprinde o plantă cunoscută in popor sub denumirea de « iarba vrăjitoarei » sau « iarba Sf.Stefan » şi, are virtuţi afrodisiace, a căror sensuri s-au pierdut în negura timpurilor.

Sânzâiene albe– creşte prin pajişti şi fâneţe. Părţile aeriene ale plantei se recoltează in timpul infloririi ( mai-august)

Utilizare : Infuzia – dintr-o linguriţă de plantă uscată peste care se toarnă o ceaşcă de apă fierbinte. După 10-15 minute se strecoară şi se bea călduţ.

Pulberea – rezultă prin măcinarea plantei se cosumă câte un vârf decuţit de 2-3 ori pe zi.

Smirdarul  cunoscut şi sub denumirea de bujor de munte, cocăzar, creşte in zona de munte, de la care se folosesc frumzeşe şi florile Au acţiune afrodisic

Salcâmul – florile care se recoltează primăvara au acţiune afrodisiacă.

Infuzia – se face infuzie cu o lingurită de flori de salcâm, se strecoară după 10 minute şi se bea cald, îndulcit cu miere de albine.

Ceaiul făcut dintr-un amestec de flor ide salcâm, flori de soc şi flori de muşeţel in părţi egale. Se realizează o infuzie la fel ca mai sus.

Fericirea barbatului de a avea un organ sexual sănătos

Organul exual masculin  este un « buchet de laude » dedicat femeii.

Chateaubriand afirma  ca « femeia atârnă în jurul bărbatului florile vieţii l fel cum lianele pădurii care ornamentează trunchiul stejarilor cu ghirlandele lor parfumate »

E.Yang se întreba : «  Ce poate fi mai dureros decât o femeie alături de un organ sexual moale ? » Comportamentul sexual al bărbatului presupune experienţă, personalitte, educaţie sexuală şi morală sănătoasă. Stabilitatea unui cuplu depinde şi de sincronizarea vieţii sexuale.  Numai impreună bărbatul şi femeia formează omul intreg. Să nu învăţăm cum să trăim cand viaţa deja a trecut !

Un partener viril va face fericită femeia orgoliul maculin este îngrozit de teama de comparaţie. Aici îşi găsesc izvorul numeroase complexe de inferioritate, stări anxioase generate de frica că partenera ar putea aspira la « mai mult » decât poate el oferi şi curiozitatea o va face sclava altui bărbat.

Dereglările de dinamică sexuală induc un comportament culpabil în favoarea celuilalt partener. « Femeia conducător » ascunde insatisfacţie sexuală. Ea convieţuieşte cu impotent sau un ignorant ! Dorinţa de a avea ultimul cuvânt este o tentativă a subconstientului de a suplini deficienţe sexuale

Cum danseaza Gigi Becali la nunti, la Cristi Borcea

dans gigi becalis

Desi Gigi Becali este patronul echipei de fotbal Steaua Bucuresti, iar Cristi Borcea actionar la FC Dinamo Bucuresti, acesta a hotarat sa-si aleaga adversarul in campionatul intern nas la nunta sa.

Dupa cum bine stim cu toti Gigi Becali e un petrecaret far de pereche care nu rateaza nici un moment oportun unui dans.

Nunta a fost una fastuoasa, mireasa frumoasa, mancare buna, bautura totul in valoare de 1 milion de euro.

Desi dupa cum au anuntat fanii echipe Dinamo Bucuresti, ca ii vor strica nunta patronului dupa esecul din Europa League, acesta a fost cu un pas inainte, angajand zeci de „gorile” care sa-i pazeasca nunta.

Vedeti mai jos cum a dansat Gigi Becali la nunta lui Cristi Borcea

Inna – Un momento , si noul videoclip al piesei

un momento

Inna a lansat oficial pe contul de YouTube noul sau videoclip Un „momento”, o piesa realizata in colaborare cu Dj Juan Magan.

Filmarile pentru videoclipul acesta s-au desfasurat in Palma de Mallorca in regia lui Alex Herron, cel care i-a realizat Innei si videoclipurile pentru piesele „Sun is up” si „Club Rocker”.

In acest an Inna va lansa cel de al doilea album al sau pe nume „I am the club rocker”.
Mai jos puteti vedea videoclipul piese „Un momento – Inna

Chelnerita neatenta video

la-restaurant-chelnerita-neatentaHoinarind youtube-ul, am dat de fel si fel de videoclipuri tot mai amuzante, care pur si simplu, nu te lasa sa te dezlipesti de ele. O chelnerita tocmai si-a servit clientii intr-un mod deosebit, cu siguranta chelnerita respectiva isi va primi bacsisul pe care si-l dorea … sau poate nu.
Urmariti video-ul

Vezi mai multe din Funny pe 220.ro