Vestimentaţia ca indicator al statutului social

Vestimentaţia ca indicator al statutului socialSocietăţile tradiţionale aveau roluri sociale relativ fixe şi coduri elaborate, astfel încât vestimentaţia constituie un indicator pentru clasa socială din care provenea, profesia şi status-ul social.

Evul Mediu este perioada în care costumul devine semnul cel mai pregnant al apartenenţei la o clasă sau la un statut social, vestimentaţia unei persoane fiind reglementată prin lege.

Două secole mai tarziu, sub domnia lui Henric al IV-lea (1589-1610), care autorizează prin brevet ca apropiaţii săi să poarte justaucorps de culoare albastră, decorat cu broderii de aur şi argint, Versailles devine capitala modei, iar costumul, simbol al favorii regelui, semnifică puterea. În Anglia secolului al XIV-lea o lege stipula faptul că toţi cavalerii cu rangul de lord  să poarte haine şi pelerine. Aşa cum nota Johan Huizinga în Amurgul Evului Mediu, fiecare clasă socială, fiecare ordin, fiecare meserie puteau fi recunoscute după îmbrăcăminte.

R.Unger şi B.Raymond (1974) au condus un studiu pentru a vedea  cu câtă acurateţe vestimentaţia unei persoane poate fi indicator al valorii.  Au fost studiaţi studenţi care se îmbrăcau în mod diferit, hippie sau tradiţional. Subiectii din experiemnt aveau sarcina să clasifice studenţii de sex maasculin din campus în două grupe: cei care se îmbrăcau convenţional şi altă grupă, care se îmbrăcau diferit. Au fost aleşi aleatori 30 de indivizi pentru fiecare din cele două grupe. O măsurătoare a valorilor a fost aplicată fiecărui individ pentru a vedea ce calităţi personale sunt cele mai importante pentru subiectul respectiv. Subiecţii care purtau vestimentaţie diferită valorizau trăsături ca: independenţa, imaginaţia şi afecţiunea mai mult decât cei care poartă haine convenţionale. Studenţii îmbrăcaţi convenţional apreciau mai mult ambiţia şi supunerea. Se sugerează că maniera de a te îmbrăca sunt sunt indicatori ai unor valori individuale de bază şi pot fi folosiţi cu o anumită prudenţă ăn estimarea valorilor.

La începutul anilor 1970, când stilurile de vestimentaţie reprezentative pentru atitudini politico-sociale erau destul de explicite. D.Kness şi B.Densmore (1976) au studiat convingerile social-politice la o sută de studenţi de sex masculin ai Universităţii Pennsylvania. Aceştia au căutat similarităţi între vestimentaţia tradiţională (cum ar fi păr tuns scurt, pantaloni drepţi, pulovere sau tricou, şosete şi pantofi) şi convingerile social-politice conservatoare( adică dorinţa de conservare a valorilor şi intereselor grupurilor cu statut social înalt). Similarităţi au fost şi între grupurile cu vestimantaţie radicală sau hippie (părul până la umeri, cu sau fără barbă, blugi şifonaţi, tricouri şifonate, cu sandale sau desculţi) şi convingile social politice radicale (  dorinţa dea vedea în profunţime şi de a revoluţiona sistemul)

S-a demonstrat că  cei care se îmbrăcau hippie erau mai puţin preucupaţi de faptul că îmbrăcămintea exprimă status-ul social al persoanei, iar aceia care se îmbrăcau în mod tradiţional declarau că se află în pas cu moda, mulţumiţi de înfăţişarea lor. Aceştia erau mai greu predispuşi la schimbare, deşi le plăcea să-şi schimbe stilurile de vestimentaţie. Cei care se imbrăcau hiipie caracterizeau hainele ca fiind plicitsitoare, acordându-le importanţă din punct de vedere al confortului.  Subiecţii care se îmbrăcau conservator manifestau o tendinţă de a-i judeca pe alţii după aspectul hainelor.

Cei care se îmbrăcau hippie au exprimat următoarele convingeri: lumea afacerilor nu ar trebui să-şi impună valorile legate de aspectul exterior al angajaţilor; libertatea de alegere a stilului vestimentar este importantă.

Studiul a indicat că este posibil să anticipăm atitudinile social-politice ale unui student pe baza vestimentaţiei, adică vestimentaţia este un bun indiciu pentru astfel de atitudini.

Hainele sunt semne la statutului social, simboluri ale puterii sociale influenţând stima de sine a celor care le poartă şi de modul în care ceilalţi se comportă faţă de noi. Pentru argumentarea acestor afirmaţii este sugestiv experimentul lui M. Lefkovitz, R.R. Blake şi J.S. Monton (1955). Pentru a testa influenţa “hainelor cu autoritate” asupra comportamentului celorlalţi, autorii menţionaţi au folosit un complice, un tânăr de 32 de ani care a primt indicaţia să traverseze o stradă pe trecerea de pietoni în timp ce semaforul pietonilor indica culoarea rosu. S-a constat că numărul pietonilor care l-u urmat pe complice a fost de 3,5 ori mai mare în situaţia în care vestimentaţia complicelui sugera autoritate – “costum de foarte bună calitate şi cravată scumpă” – decât în situaţia în care complicele era îmbrăcat modest [1].

Imaginea personală contează extrem de mult în relaţiile dintre oameni şi în viaţa noastră socială, iar impactul ei se extinde şi asupra parcursului nostru profesional indiferent că ne aflăm într-o pozitie de entry level sau de senior. Imaginea personală se traduce prin percepţia pe care cei din mediul in care lucrăm şi-o formează asupra noastră. Această perspectivă nu se reduce doar la o imagine de ansamblu, ci este o imagine complexă care însumează mai multe compartimente: felul în care ne imbrăcăm, machiajul abordat, greutatea corporală, sexul – feminin sau masculin şi nu în ultimul rând înfăţişarea fizică. Maniera în care cei din jur îşi formează anumite aşteptări asupra imaginii şi a comportamentului nostru depinde în mare măsură de felul în care ne promovăm aceasta imagine.

Citeste si:  Pe cine votam in 2012

Daca ne-am creat o imagine pozitivă şi puternică şi conştientizăm că anumite elemente ne dau această înfăţişare profesională, facem un prim pas spre succesul individual şi profesional.

 

Vestimentaţia în organizaţii

 

Vestimentaţia, în funcţie de epoci şi timpuri de civilizaţie, a furnizat indicii cu privire la rolul şi status-ul persoanei, apartenenţa la un anumit grup sau la o anumită arie geografică.

Influenţa îmbrăcămintei asupra imaginii percepute a unei persoane se poate extinde şi asupra organizaţiei  şi instituţiei pe care această persoană o reprezintă ca efect secundar (efectul ultimei informaţii).

De exemplu,  E.W.Stuard şi B.K.Fuler (1991) au studiat imaginea pe care doi agenţi de vânzări din două companii diferite o au în legătură cu vânzătorul şi cu firma pe care acesta o reprezintă. Confruntând şapte moduri diferite de vestimentaţie  (tradiţionale şi informale) reproduse prin fotografii, s-a observat că atunci când vânzătorul era îmbrăcat în una din cele patru variante de vestimentaţie tradiţională era perceput ca fiind mai competent, mai ambiţios, stăpân pe sine şi optimist, iar firma la  care era angajat ca având o ofertă divesificată de produse[2].

Chiar dacă tindem să fim de acord cu expresia “important este cum gândim şi nu cum ne îmbracăm”, în viaţa de zi cu zi vestimentaţia joacă un rol important în percepţia persoanelor.  Oamenii au dreptul să adopte orice formă de imbrăcăminte doresc, ei trebuie totuşi să facă distincţia între muncă şi distracţie şi să-şi adapteze vestimentaţia “atmosferei de afaceri create de patronul lor”.[3]

Hainele sunt semne ale statutului social, simboluri ale puterii sociale influentand stima de sine a celor care le poartă şi de asemenea, influenţand modul în care ceilalţi se comportă faţă de noi. Pentru argumentarea acestor afirmaţii este sugestiv experimentul lui M. Lefkovitz, R.R. Blake şi J.S. Monton (1955). Pentru a testa influenţa hainelor cu autoritate asupra comportamentului celorlalţi, autorii menţionaţi au folosit un complice, un tânăr de 32 de ani care a primt indicaţia să traverseze o stradă pe trecerea de pietoni în timp ce semaforul pietonilor indica culoarea rosu. S-a constat că numărul pietonilor care l-u urmat pe complice a fost de 3,5 ori mai mare în situaţia în care vestimentaţia complicelui sugera autoritate – “costum de foarte bună calitate şi cravată scumpă” – decât în situaţia în care complicele era îmbrăcat modest[4].

Din acest experiment se poate deduce un sfat simplu pentru cei care vor să devină manageri: imbracă-te “cu autoritate” dacă vrei ca subordonaţii să “te urmeze”. Pentru orice manager gestionarea impresiei pe care subordonaţii si-o formeza despre el este o condiţie importanta pentru succes, vestimentaţia reprezentând un important mijloc de management al impresiei. Într-o lucrare dedicată puterii de influenţare a vestimentaţiei ca mijloc de comunicare a impresiiilor despre noi, Jacqueeline Murray (1989) stabileşte mai multe categorii de vestimenţie în funcţiie de mesajul pe care acestea îl transmit despre noi. Vom reda aceste categorii de vestimentaţie.[5] Niciun emiţător nu se poate desprinde de realitatea socială şi culturală în care este implicat.  Importante sunt şi locul său în acest sistem, rolurile pe care şi le asumă, prestigiul său, imaginea sa despre lume, credinţele sale şi valorile dominante, atitudinile sale, dar şi aşteptările celorlalţi în privinţa sa. Mediul social şi cultural determină cuvintele pe care oamenii le folosesc în discuţii, canalele de comunicare ales pentru comunicare, motivaţiile celor spuse sau scrise[6]. Principiul gestaltismului funcţionează şi în cazul vestimentaţiei: reconstituim impresia despre o persoană (intregul) pe baza informaţiilor accesibile (pe baza cunoasterii anumitor părţi ale întregului): astfel, valoarea pozitivă sau negativă atribuită costumaţiei unei persoane se extinde şi se generalizează şi asupra altor aspecte, de exemplu asupra competenţelor, asupra persoanlităţii, asupra caracterului. Confruntaţi cu dorinţele şi emoţiile noastre, cu realitatea noastră şi cu cea a persoanei de lângă noi trăim comunicarea ca pe o reflexie a lumii noastre interioare. Asadar, a comunica înseamnă a exprima lumea nostră interioară, însă doar fragementar; înseamnă a exprima doar o reflexie a ei.

Pentru a argumenta această idee voi relata un experiment realizat de către M. Lapitsky şi T.S. Smith (1981) şi prezentat de către S.B. Kaiser (1986). În cazul acestui experiment, autorii au pus 160 de studente să scrie un eseu pe o anumită temă, urmând ca ulterior eseurile să fie evaluate de nişte observatori. Eseurile persoanelor cu o vestimentaţie atractivă au primit evaluări mai pozitive din partea observatorilor, decât persoanele cu o vestimentaţie mai puţin atractivă. Informaţiile observatorilor-evaluatori (vestimentaţia atractivă) au influenţat evaluările sarcinii realizate de către subiecţii de experiment (evaluarea eseului).

Citeste si:  Grecia-Romania Live: meciul unei generati cine transmite? - 15.11.2013

A. Rafaeli şi M.G. Pratt (1993) ne oferă un model de analiză a vestimentaţiei oganizaţionale ţinând cont de relaţiile pe care organizaţiile le au cu mediul social.

Conform acestui model, vestimentaţia organizaţională este privită ca un indicator al influenţelor atât din interiorul organizaţiei, cat si din exteriorul acesteia, din mediul socio-cultural. În interiorul unei organizaţii există atât presiuni formale- care îşi au expresia în codurile şi regulamentele interne, cât şi presiuni informale- care îşi au expresia în anumite modele care se pot impune la un moment dat într-o organizaţie în vederea adoptării unui anumit tip de vestimentaţie.

Acest model de analiză cuprinde trei dimensiuni ale vestimentaţiei organizaţionale:

  • Atributele vestimentaţiei constând în culorile, materialele şi stilul vestimentaţiei;
  • Omogenitatea vestimentaţională – se referă la gradul de variaţie în ceea ce priveşte vestimentaţia, printre membrii aceleiaşi organizaţii;
  • Diferenţierea – se referă la gradul de  diferenţiere al vestimentaţiei angajaţilor dintr-o organizaţie în raport cu vestimentaţia persoanelor din afara organizaţiei.

Influente extra-organizationale

  • Standarde societale
  • Standarde instituţionale

Influente intra-organizaţionale

  • Valorile organizaţiei
  • Structura organizaţională

Vestimentaţia organizaţională

Atributele vestimentaţiei

 

 

Omogenitate                                        Diferentiere (Conspicuouness)

Efecte ale vestimentaţiei la nivel individual:

  • Complianţă
  • Legitimitate

Efecte ale vestimentaţiei la nivel organizaţional:

  • Efecte reflectate în imaginea organizaţiei
  • Utilizarea resurselor umane

Fig. 2: Dimensiuni, factori de influenţă si efecte ale vestimentaţiei organizaţionale (adaptare după A. Rafaeli şi M.G. Pratt, 1993, p. 33).

 

Vestimentaţia influenţează stima de sine şi comportamentul celorlalţi.  Puterea de influenţare a hainelor „cu autoritate“ este mare. Blake şi J.S. Mouton ne oferă un model revelator de analiză a vestimentaţiei într-un oraş din Texas . Cercetãtorii au folosit ca asociat (complice) un bãrbat de treizeci şi unu de ani, care în cadrul experimentului avea sarcina sã treacã strada pe roşu, în timp ce alţi pietoni aşteptau schimbarea culorii semaforului. Când “complicele purta  un costum de foarte  bunã calitate şi cravatã scumpã, trecãtorii care erau la semafor l-au urmat într-un numãr de trei ori şi jumãtate mai mare decât atunci când era îmbrãcat cu o cãmaşã ieftinã şi pantaloni de lucru.”[7]

Culorile în cadrul vestimentaţiei organizaţionale are la bază informaţia simbolică pe care o trasmit şi depinde de cultura individului

Organizaţiile optează  pentru anumite culori ale vestimentaţiei angajaţilor în funcţie de semnificaţia socială a acestora: “Culorea maro folosită la uniformeleUPSsugerează intredere. În mod similar, spitalele foloses culoarea alb pentru a sugera puritate si curăţenie, iar organizaţiile poliţiste utilizează culori închise pentru a sugera putere”.

Culorile influenţează şi ele comunicarea, evidenţiind atitudinea omului faţă de viaţă şi faţă de cei din jur. Culoarea vestimentaţiei folosită ne comunică o serie de lucruri despre acesta.[8]

Roşu – om plin de sentimente
Portocaliu – sunt organizat şi hotărât să-mi realizez planul
Galben – doresc să discutăm
Verde – imi place schimbarea
Bleu – sunt inventiv
Bleumarin – imi place să fiu şef şi să dau ordine
Negru – ştiu foarte bine ce am de facut

Semnificaţia culorilor poate fi diferită în alte culturi. De exemplu: în timp ce în  Europa negrul este culoarea tristeţii, în China şi Japonia albul înseamnă tristeţe.

Culorile calde (roşu, portocaliu, galben) favorizează comunicarea iar cele reci (gri, verde, albastru) o inhibă. Comunicarea se desfăşoară greoi şi în cazul monotoniei sau varietăţii excesive de culori.

 

 

 

 

 

Tabelul 1. Operationalizarea conceptului de “vestimentaţie organizaţională” (după A. Rafaeli şi A.G. Pratt, 1993, p.36)

Aspectul vestimentaţiei

Posibilităţi

Operaţionalizare

Atributele vestimentaţiei

Albastru, rosu, auriu

Ce culoare?

Fibre naturale, sintetice

Din ce este făcut?

Formal, casual

Care este stilul?

Omogenitatea vestimentaţiei

Omogenitatea aleatoare

Cât de liberă este variabilitatea vestimentaţiei angajaţilor şi variabilitatea dintre subgrupele organizaţiei?

Omogenitatea stratificată

Omogenitate completă

Evidenţierea prin vestimentaţie

        Variabilitate ridicată

Cât de diferită este vestimentaţia, comparativ cu membrii

din afara organizaţiei?


[1] Duduciuc, A. (2004). Vestimentaţia şi valorile sociale, în Septimiu Chelcea (coord.). Comunicarea nonverbală în spaţiul public, Editura Tritonic, Bucureşti, p. 199

[2] Marinescu, V.,op.cit., p. 72

[3] Richard, Denny, Cum să comunici ca să câştigi, Iaşi, Editura Polirom, 2003, p. 75

[4] Chelcea, S. şi Chelcea Adina (2005). Mesajele corpului uman: cercetări experimentale şi stereotipuri sociale. Editura Comunicare.ro. Bucureşti, p. 53

[5] Charles U. Larson,  (2003), Persuasiunea. Receptare şi responsabilitate,  Editura Polirom, Iaşi, p. 287

[6] Chiru, Irena, (2003),Comunicarea  Interpersonală, Editura Tritonic, Bucureşti, p.128

 

[7] Comunicarea nonvebală, – sociologia si psihologia muncii, sociologie, webgarden.com/menu/comunicarea-nonverbala

8 Limbajul culorii, www.informatiiprofesionale.ro

Lucretia Ionescu Buiciuc

 Daca vrei sa afli mai multe detalii despre rochii, acceseaza tinar pentru a afla ce preturi sunt pentru rochii tinar.

Leave a Reply