Carticica mea de iarnă

Carticica mea de iarnă Antologia pentru copii „Carticica mea de iarnă” defineşte sensibilitaea copiluliui care printr-un registru artistic simplu redă bucuria inveşmântării naturii cu mantia pufoasă a zăpezii. Antologia este alcătuită din două părţi: in prima parte copii transpun propriile trăiri o dată cu apariţia anotimpului rece, iar in partea a doua, maturii, aşezaţi pe laviţa vieţii, reuşesc să fie, pentru o clipă, copii in propria lor naraţiune. Motto-ul „…din puritatea anilor prezenţi” prefigurează bucuria celor douăzeci de copii de a-şi aşterne gândurile pe foaia imaculată când focul trosneşte, iar fulgii, in jocul lor divin, îi indeamnă să cioplească in gheaţa timpului frumusuţea unei zile de iarnă. Scriind, copilul utilizează anumite cunoştinţe, se implică afectiv şi acţional, se descoperă pe sine, căci copilăria reprezintă un avânt spre orizonturi multiple, putem să o numim ca o indrăzneală.Copilaria este vârsta speranţei şi a visului, iar copilul este fiinţa, unică fiinţă care trăieşte prin ea însăşi Câtă sensibilitate in versurile „ Iar gutuile/Luminau nopţile/Când luna era bolnavă” ale elevei Iuliana Mădălina AhălăneiLuna pare obosită şi doar mirosul de gutui coapte ce se imprăştie in cameră ca o vrajă îi aduce aminte că „toamnana s-a sfârşit”. „Copilaşul blând zâmbeşte” in poezia lui Mihaela Afilipoaie, deoarece „ Fulgii cu nemiluita/Cad pe la ferestre”. Codrein Stefan Arnăutu se crede in lumea de basm a Lizucăi, atinge „cristalul Crăciunului” de unde colindul „Betleem colo-n jos..” răsăună spre ceruri ca o rugăciune. Ce impresinează la aceşti copii este puritatea de a-şi exprima gândurile la un nivel artistic ridicat. Spre exemplu, in poezia „Iarna cu poveşti”, Octavia Biro-Bălan compară brazii cu nişte uriaşi care „sprijină cerul”, ei devin stăpânii Universului, bunica îi povesteşte intâmplări trăite sau auzite câdva, in timp ce lacrima copilăriei aleargă nestingherită pe obraz. Registrul stilistic se schimbă o dată cu scrierile elevei Cezara Miruna Chirilă ce prezintă, in povestirea „Visul de iarnă a copiluilui-meşter”, o comparatie uluitoare intre copilul-meşter, care simte bucuria iernii şi face un om de zăpadă, şi copilul-creator ce-şi foloseşte intreaga imaginaţie pentru a da perfecţiune sculpturii sale: „Ajuns Demiurg in propria sa creaţie, copilul-meşter crede că va da viaţă Omului-de-Zăpadă, că va putea străbate cărările vieţii cu puritatea de mână” Denis Ciotloş simte cum „Noaptea vine ca o zână”, aşterându-i „în suflet bucurie şi dragoste”. Pentru el nicio sărbătoare nu e atât de frumoasă cu cea de iarnă, aşa cum mărturiseşte: „ Vreau să fie mereu Crăciunul!” In poezia „Vine iarna”, Eduard Stefan Ciobanu îşi imaginează cu multă sensibilitate cum iarna işi aşterne mantia peste intregul ţiniut, iar fulgii „stau la sfadă”. Laura Elena Condiurache il vede pe Moş Crăciun „Imbrăcat la asorte”, dar cu teamă ca să nu-i aducă o „vărguţă”. In poezia „Omul de zăpadă”, Marian Alexandru Corbei descrie cu multă naturaleţe plăcerea de face un om de zăpadă alături de prietenii săi, dar se citeşte in versuri şi nostalgia de a nu mai crede in Moş Crăcicun, convis că mama „,mi-e Moş Crăciun” deoarece „Acum ştiu, că sunt mai mare”. Andreea Crăciun compară fulgii cu „Licurici albi, sclipitpri”, iar pentru Diana Huţuleac zăpada inseamnă „plăpumioara albă şi pufoasă” ce-a acoperit tinutul. În scrierea „Poveste de Crăciun”, Mădălina Donos îşi imaginează povestea fulgului devenit prieten la ceas de taină: „Fulgul mi se aşază in palmă, neajutorat, şi am avut impresia că de mine depinde soarta lui” Mihaela Petronela Hăineală in poezia „Basm de iarnă”, descrie satul care „În alb e văruit”, şi pentru Paul Huţuleac, aşteptarea lui Moş Crăciun devine un ritual pe care-l descrie cu gingăşie:” te voi aştepta cu cizmuliţe lustruite, la geam cu luminiţe şi cu brad impodobit” Versurile ale lui Vlad David Lepădatu redau zbuciumul lăuntric al copilului care mulţumeşte lui Moş Crăciun ca „la sfârşit de an/m-ai adus în Iaşul drag”, spunându-i deschis că „vorbeam franţuzeşte/dar plângeam româneşte” Roxana Mândruţ prezintă in „Moşii de iarnă” nerăbdarea cu care-l aşteaptă pe Moş Nicolae ce „parfumează zilele de iarnă” cu „aromele primelor portocale”, in timp ce Adelina Andreea Tanko ii cere lui Moş Crăciun să-şi noteze ce şi-ar dori să primească in dar:” te-aş ruga/scrie-mi o scrisoare” . Ana Maria Predoiu compară iarna cu „Zâna din vis” ce pictează pe geam „o frumoasă floare”. Urarea pe care o face Andreea Ioana Palistan, „Vin copiii în Ajun/Să-ţi ureze tot cei bun”, in timp ce „Cad lin perdelele de nea”, din poezia „Iarnă iar” a elevei Florina Bianca Popovici încântă sufletul care prin forţa cuvântului memorează anii copilăriei. Partea a doua, ce are ca mottto „…din gândul copilăriei trecute”, prezintă aceeaşi frumuseţe a iernii, dar retrăită de sufletul maturului ciuruit de vremuri. Patricia Lidia descrie cu mare fineţe artistică „vacanţa de iarnă petrecută la bunici”, despre „laptele cald” şi „ceaiul fierbinte de tei”. O lacrimă îngheaţă in plină zi deoarece „zăpezi repetate s-au aşezat peste vechea casă bătrânească” ce-a devenit „o povară” a timpului. Bucuria sosirii iernii, „Bine-ai venit, frumoasă iarnă!” este descrisă de către Floarea Cărbune cu un bogat ornament stilistic: „Flori de cais şi de cireş/dansează lin in univers”. Simona Elena Cioloş reuşeşte să ne introducă in vraja sărbătorilor prin crearea muzicii de baladă ce „vine uşurel”, „Cu poveşti pentru copii”. Lucretia Ionescu Buiciuc aduce un colind „pentru Pruncul Mântuitorul”, „Leru-i, Doamne Ler”, in timp ce Petru Ioan Gârda in poezia „Zăpezi de altădată” prezintă cu mult umor desfăşurarea unei ore de curs in care bucuria ninsorii declanşează in sufletul copilului un mare entuziasm: „Chiar in ora următoarte/Iese-afară tot poporul” pentru a face un om de zăpadă. Cati Gavril compară iarna cu o zână, dar care are „părul albastru, nins” deoarece ea „este basmul” care „mi l-a citit bunica”. Ildiko Juverdeanu , asemeni lui Arghezi, prezintă pe „Motănelul Bubu” care a percepit iarna abia când ”i-a îngheţat lăbuţa”, in timp ce Azorel, din poezia „Pe cuvânt de prichindică!” scrisă de Georgeta Olteanu, îşi imaginează vârsta copilăîriei, când este dusă la şcoală de către prietenul drag: ”Să-l inhăm şa sănioară,/Să mă tragă pân la şcoală”. Valeria Tamaş aduce o laudă vestirii Mântuitorului „Ce veste minunmată azi gazde v-am adus”, in timp ce zăpadă pare a cobori din poveste, „Albul parcă-i o poveste”. Din lumea necuvântătoarelor nu lipseşte nici greieraşul care „Toată noaptea mi-a cântat” aşa cum nota Maria Tirenescu in poezia „Greieraşul”.

Citeste si:  Cum sa faci o prima impresie de neuitat(partea I)

Antologia pentru copii „Carticica mea de iarnă” are rolul de a ajuta copilul să-şi înţeleagă propriile sentimente, facilitând procesul de asimilare, fixare si consolidare a cunoştiinţelor, influenţând dezvoltarea personalitaţii lor. Mulţumim doamnei Patricia Lidia pentru efortul depus pentru apariţia aceastei antologii in care bucuria copilăriei şi lacrima maturităţii se îmbină armonios intr-o iarnă de neuitat.

Leave a Reply