Minciuni fara sfarsit

minciuni fara sfarsitDacă ar fi să definesc „relaţie”…ar fi un gol imens. Nu reuşesc să mă înţeleg, nu reuşesc să înţeleg oamenii din jurul meu, nu reuşesc să-mi dau seama de univers, nu reuşesc nimic. Cred că sunt un suflet părăsit de minte, creier, sau ce se mai numeşte gânditor în capul unui om. De ce stările îmi vin pe moment şi nu le pot îndepărta decât în câteva ore, sau zile sau poate săptămâni, ani etc. Timpul nu zboară, ci se repezeşte…de ce? de ce anume vrea să scape? doar el ştie! Consum visul de 5 minute într-o oră fulgerător de repezită, apoi fac un duş simţitor. (duş simţitor definiţie = aştepţi fiecare picur să-ţi străbată pielea fină, te gândeşti…departe…mult prea departe ca o minte proastă să înţeleagă, simţi de un infinit de ori mai multă căldură în fiecare secundă pe care o trăieşti, eşti cuprins de o stare aparent inexistentă pe Pământ, şi da…uneori îţi curg chiar şi lacrimile.) Duşul simţitor mi-a dat o temă de casă. Este o temă grea. Mi-e ruşine să scriu despre ce e vorba. Nu atât pentru conţinutul ei, cât pentru gândirea nebună de care dau dovadă evidenţiindu-i conţinutul. Mi-e silă de mine. Sunt conştientă că o asemenea gândire mă omoară, e o moarte lentă, dar e. Depresia aceasta…nu-mi dă pace. Mă întreb dacă mă va lăsa vreodată să-mi trăiesc paşnic viaţa, să-mi pasc singură iarba verde, culegându-mi roadele. Capul mi-e împietrit de nebunie. O nebunie deşartă, amestecată cu ură şi foarte multă durere. De ce nu pot scăpa din labirintul depresiv şi mort? Întrebările mii îmi dau târcoale. Nu mă lasă nici o secundă. Şi acum…minciunile. Urăsc minciuna…nu ştiu de ce dar o urăsc cel mai mult pe lumea asta. Şi totuşi nu-mi place adevărul. Adică…îl prefer…în locul minciunii, dar mă doare…mă doare mai tare decât însăşi minciuna. Pot ierta o minciună, la fel cum îmi trece durerea după ce am aflat adevărul. E …o … nebunie curată. Distrug minţi şi nervi, fără să-mi dau seama. Simt că asta ar putea cauza singurătatea mea. Şi totuşi nu încetez. În continuu gândesc lucruri interzise, pe care măcar ar trebui să le ţin pentru mine. Dar nu fac asta. Şi e rău. Ce anume mă poate scoate din starea asta? Ce? Dacă există vreun leac…ajutaţi-mă…vă rog…mult de tot . 🙁

Citeste si:  Sa stii sa pierzi cu demnitate si sa castigi cu modestie

Articol de Andreea2k

About author View all posts Author website

LaNoapte

Ma numesc Andrei si sunt Blogger , Seo & Marketing Specialist. Informatii cu privire la blog, scrie pe e-mail la contact [at] lanoapte.ro sau Yahoo Messenger servicelaptopbucuresti

1 CommentLeave a comment

  • […] Minciuni fara sfarsit Sat Oct 30, 2010 18:58 pm Dacă ar fi să definesc “relaţie”…ar fi un gol imens. Nu reuşesc să mă înţeleg, nu reuşesc să înţeleg oamenii din jurul meu, nu reuşesc să-mi dau seama de univers, nu reuşesc nimic. Cred că sunt un suflet părăsit de minte, creier, sau ce se mai numeşte gânditor în capul unui om. De ce stările… […] […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *