Oameni mari fara minte

O multime de oameni mari si fara minte ne inconjoara la tot pasul, ba chicotesc in jurul tau, ba se uita lung cand ii adresezi o intrebare,ba iti vorbeste urat.

Oamenii ajunsi la maturitate ar trebui sa purceada o gandire pe masura si sa aloce din maturitatea de care dau dovada, mai multa atentie si mai multa responsabilitate fata de celor din jur.

De ce spun oameni mari si fara minte ? pentru ca ei sunt genul de oameni care vor fii ultimi care vor sari sa iti intinda o mana de ajutor si primii care se vor rasti la tine cand vei face un prim pas gresit.

Suntem o turma de oameni imprastiate de natura intr-un grajd cu spini.

Un articol scris de Flori care mi-a sarit in ochi si care mi-a zgariat spatele fara mila.

Eram in autobuz. In obisnuitul autobuz cu care am mers 4 ani la liceu. Am ajuns sa cunosc multe persoane care merg pe acest traseu. La fel si doua femei, mama si fiica, putin ciudate. Niciodata nu le-am inteles povestea.

Plinute, cu batic pe cap si fata mereu acoperita cu cate ceva, vorbesc in soapta si te imping din cand in cand la coborare. Astazi insa, desi nu as fi vrut sa stiu, am aflat povestea. Una din cele doua, fiica, se intinde cu picioarele pe scaunul din fata, atingand-o insistent pe doamna de pe scaunul de langa. Nervoasa, doamna cu haina de blana, machiata si cu ochelarii ce tradau incercarea de a parea inteligenta, o dojeneste pe cea cu piciorul neastamparat. Mai mult, tipa ii cere soferului sa opreasca autobuzul. Suna si la politie si nervoasa, chiar iritata, ne cere noua, calatorilor, sa intervenim sa o dam jos pe cea cu picioarele pe scaun.

Si de aici incepe povestea celor doua femei. Satula sa asculte mustrarile celor din autobuz, mama fetei neastamparate urla intr-un moment de disperare : “E handicapata. Este oligofrena. Are o criza si nu pot face nimic pana nu ajung acasa sa ii dau medicamentele. Nu ii pot spune nimic pentru ca o enervez mai rau. Ma doare sufletul sa o vad cum ma face peste tot de ras, dar e fata mea. Nu o pot abandona. Am ramas singura cu ea si nu stiti cat pot chinui. Muncesc ca sa ii iau medicamente, pentru ca pensia ei de handicapat de 600 lei nu ajunge. ” (ma rog, nu pot reproduce fidel, dar cam asa a sunat disperarea ei. Plus multe alte rugaminti de a o intelege).

Reactii din partea majoritatii din autobuz:

Du-o la parc (acolo e un spital de nebuni din Craiova) daca e nebuna, ce trebuie sa o suportam noi;

Inchide-o in casa, ce trebuie sa o plimbi in autobuz. Dupa ce ca nu plateste nici biletul..;

Tine-o legata daca nu se poate controla;

Mergeti pe jos. Sau trimite-o la cersit, asa macar face un ban pentru tratament;

Plus multe rasete, chicoteli, nervi din partea celor indignati ca si bolnavii psihici pot merge cu autobuzul.

M-am uitat la acea mama care plangea si zicea ca ea nu isi poate abandona copilul si ii ruga pe toti sa ii inteleaga durerea. M-am uitat in autobuz si am vazut numai indignare, rautate, respingere, insensibilitate, oameni fara suflet. M-am gandit ca nu ar strica un anunt cu textul “Caut oameni”. De ce? Pentru ca ei, oamenii, au inceput sa dispara. Au ramas doar niste roboti umani.

Sursa: Flori – spuse.ro

Asta este romania in care traim si asta ne preocupa tot timpul , Mircea Badea.