Mistică stea
O minge de foc
De parcă stă în loc
Şi-n inima-ţi biruie,
Iar tot ce-i în jur el mistuie,
Frăgezind suspine
Stăpânul să şi-l aline.
Şi-n mâinile tale de-aş fi
O mireasmă pufoasă ţi-aş gazdui
Pe trupul tău gol pătruns de lumină
O raza se propagă din suflet în ruină.
Plutesc într-o melancolie,
Aştept să vină ziua de apoi.
Noi doi trăim într-o armonie
Ceva putred ne leagă pe amândoi,
Trag să înţeleg veacurile
Ce odată, cândva, existau
Vieţuiam pe un pământ pustiu
Uitat de vremuri timpuriu.
Doar o clipă ne desparte
Clipa aceea ţine la infinit
Timpul nu stă în loc, ci stă pornit
Te ador; te-am preţuit.
Speranţe deşarte mi-au mai rămas
Tu stai înlemnită, eu stau de un ceas
Senin privesc spre altar
Tot ce-I frumos e şi amar.
Mă despart de amintiri
Şi strig după ale tale priviri
Cutreier în a mea in – conştiinţă
Şi alung din greu a mea sentinţă.
În visul meu deşart
Lupt pentru a mea rană
În adâncuri mă risipesc
În căutarea unui leac, grăit,
Mi-e frică să nu greşesc,
Luptând la infinit.
