Soarele abia mângâia zăpada cristalină, ce căpătase culoarea dimineţii, o culoare indecisă ca şi cea a sufletului meu.
Ningea cu fulgi mari ca in lumea Lizucăi, iar copacii, sculptaţi de un meşter dibaci, troieneau tăcuţi la margine de drum. Oraşul, înveselit de instalaţiile luminoase, asemeni unui,curcubeu, părea un tablou pictat cu maiestrie de către natură. Clinchetul clopoţeilor se impletea cu veselia copiilor şi am avut impresia că Omul de Zăpadă işi şterge pe furiş lacrima Cerului, lacrima Iernii.
Am atins cu sfială lacrima ce devenise un glob de cristal şi a inceput să ningă cu steluţe de vise, de pace şi de prietenie in ajunul Crăciunului.
ARNAUTU CODRIN-STEFAN
CLASA a VII-a A
COLEGIUL NATIONAL MIHAI EMINESCU IASI
