Un gand pustiu

Universul, o bulă de aer împrăştiată,

Pierduta’n vânt, dar nu uitată.

Cu o lume târzie, încoltită de coarne,

Asteaptă să vie, noaptea ce încă doarme.

Un om, o mica pustietate

Într-un spaţiu larg, fara eternitate.

Ce zace de zecii de veacuri,

Spre căutarea unor mai bune leacuri.

Stele, priviri ce te-nconjoară,

De-a lungul timpului de odinioară.

Călăuzind suflete pierdute,

Amintiri ce par, sur cernute.

Viaţa, un gol foarte bogat

Din dragoste creeat,

Facut si daruit

Pentru a fi preuit.