Eu, Blemy, sub povara anilor traiti si simtind apropierea mortii, depun acest testament în ascunzatoarea din memoria Stapanului meu.
Nu am alta mostenire sa-i las decat dragostea si fidelitatea mea. Aceste valori le las mostenire tuturor celor care m-au iubit, dar în special Stapanului si Stapanei mele, care, stiu sigur, vor plange dupa mine mai mult decat oricine.
Îl vor ruga pe stapanul meu si pe Stapana mea sa nu ma uite niciodata, însa sa nu planga dupa mine foarte mult. Cat am trait am încercat sa Le fiu o alinare în momente de tristete si sa le sporesc bucuria în zilele fericite. Astfel nu vreau sa fiu cauza suferintelor Lor dupa moartea mea.
Vreau ca Ei sa tina minte ca, datorita dragostei pe care mi-au oferit-o si atentiei Lor fata de mine, eu am avut o astfel de viata fericita alaturi de Ei. Însa la apusul vietii mele am orbit si am asurzit, nu puteam sa simt nici macar o pisica care-mi trecea pe sub ochi. Toate astea ma umileau si îmi lezau orgoliul.
A venit timpul sa-mi iau ramas bun, pana a deveni o povara pentru cei ce ma iubesc. Simt ca bucuria de a trai m-a parasit.
Îmi pare rau sa ma despart de Ei, însa nu-mi pare rau dupa viata. Spre deosebire de oameni cainilor nu le este frica de moarte. Noi o acceptam ca pe o parte a vietii, si nu ca pe ceva îngrozitor care nimiceste viata.
Cine stie ce ne asteapta dupa moarte?
Cred ca exista un Paradis, unde toti sunt tineri si plini de forta, unde toti cainii zburda zile întregi si primesc de mancare o data la fiecare ora, unde în serile lungi cainii se aduna în jurul a milioane de semineuri si îsi amintesc de timpul în care traiau pe pamant si de dragostea Stapanilor sai.
Mi-i frica sa nu cumva sa fie prea bine, chiar si pentru un caine ca mine. Însa cel putin acolo ma asteapta linistea. Liniste si repaus pentru inima mea obosita si oasele îmbatranite si un somn vesnic în pamantul pe care l-am iubit atat de mult.
Poate asa o sa fie chiar mai bine.
Ultima mea rugaminte.
Am auzit-o pe Stapana mea spunand: „Dupa moartea lui Blemy nu ne vom lua nici un caine pentru ca nu voi mai pute iubi pe nimeni cum l-am iubit pe el”.
O rog, în memoria dragostei pe care mi-a purtat-o, sa-si ia alt caine, pentru ca altfel urma pe care i-am lasat-o în memorie va fi neplacuta. Eu vreau sa stiu ca dupa mine Ea nu-si va mai imagina viata fara caine!
Nu sunt o fiinta invidioasa. Sunt convins ca majoritatea cainilor sunt buni, desi e putin probabil ca urmasul meu va fi la fel de iubit, si în mod sigur nu va fi atat de educat, frumos si autoritar cum am fost eu. Indiferent de toate neajunsurile lui inevitabile îi las mostenire zgarda, lesa si hainuta pentru vreme rea.
Si ultimul lucru: draga mea Stapana si dragul meu Stapan – De fiecare data cand veti veni la mormantul meu, ganditi-va cu tristete si cu bucurie în suflet „Aici zace cel care a fost iubit si care a iubit”.
Eu Va voi auzi si nici moartea nu va împiedica sufletul meu sa dea recunoscator din coada. Va voi iubi mereu asa, cum numai un caine poate iubi.
