Durerea singuratatii

Am încercat să inlocuiesc durerea cu lumina

dar când s-a făcut ziuă, am strigat speriată:

“Prea multă lumină, prea multă….”

Mă zvârcoleam între pereţii albi ai singurătăţii

lumina se reflecta în oglinda timpului

şi eu mă uitam în oglinda sufletului,

lumina de cristal a durerii devenise

o uriaşă mare de lumini fosforescente

care amestecau timpurile, fără să mai ştiu

în care timp exist numai eu.

                           ***

“Mă doare, mă doare!  – a început să strige străina din mine-

fără tine aş fi mers desculţ pe gheţarii timpului”,

Străina nu-şi privea chipul în oglindă,

deşi din ochi ieşeau flăcări de ură şi durere –

lumina imensă devenise doar o pată de lumină.

                            ***

Plecăciune, străino!

Hăluie vremea în lumini disperate,

Curcubeul câte culori şi-a ales?

Lumina din mine ţi-oi dărui-o-ntr-o noapte

n-auzi cum se bat luceferi şi pier?

Stelele răpuse, într-o clipă de veghe.

Pe altarul lumii s-au făcut genuni

s-adapă din mine lumini blestemate,

întunericul l-am acoperit cu un ţol de cuvânt.

nimic nu mai vreau din ce se cheamă d r e p t a t e

întunericul ţine loc de cuvânt.

                               ***

Cobor în fântână, în apa adâncă,

pură ca roua de-atâtea iubiri,

apa imi spală speranţa,

dreptatea ţine loc de cuvânt

Mă zbat în pământ, pe pământ, în lumină,

Adevăru-I aievea o pată de cer,

Cineva mă cheamă, fără să-mi spună

“Arenţie! Stelele se nasc şi pier!”

                                ***

Se luptă un timp dreptatea cu lumina,

eu cobor mai adânc ăn fântână, spre cer,

 grăbită pornesc spre o altă planetă,

cumpăna fântânii s-apleacă, eu plec…..

Lucretia Ionescu Buiciuc