Timpul mă ia în galop spre tine
şi picioarele calului nepotcovite
scot din pietre scântei de dor.
***
Îţi văd de departe ochiul, rotund ca un cerc,
înconjurându-mi spinarea pe care au făcut cuib rândunele,
şi mă dor umerii…prea multe linii adunate grămadă
numai dorul e albastru şi perfect rotund.
***
Ninge in galopul calului, pe irisul cercului,
spăl cu rouă liniile prea verticale,
un cuc a depus ouă intr-un colţ al cristalinului,
n-auzi cum ţipă: „cu-cu, cu-cu”?
***
Galopul calului în galopul timpului
Pe marginea cercului ce a devenit dreptungi
Scoate din amintire scântei de dor
