Ziua Crucii (14 septembrie) este data ce vesteşte sfârşitul verii si inceputul toamnei. Principalele obiceiuri de schimbare a anotimpului călduros (vara) cu unul rece (toamna) sunt concentrate in jurul echinocţiului de toamnă şi se manifestă cu ocazia unor sărbători religioase.
Calendarul popular consemnează această zi si sub alte denumiri cum ar fi Carstovul Viilor sau Ziua Sarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales in zonele deluroase şi sudice, in zonele viticole, marcând inceputul culegerii viilor, iar sub denumirea de Ziua Sarpelui este cunoscută pretutindeni. Acum se crede că şerpii şi alte reptile incep să se retragă in ascunzişurile subterane, hibernând până in primăvară următoare, la 17 martie ( Alexiile ).
In lumea satelor incă se mai crede că şerpii, inainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se incolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.
De Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic) ce se duc, impreuna cu buchetele de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse in jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele sfinţite se păstrează, apoi, in casă, la icoane sau in alte locuri ferite, fiind folosite la nevoie in vindecarea unor boli sau sunt utilizate la farmecele de dragoste (navalnicul). Se consideră că acum florile se plâng una alteia pentru că se usucă şi mor iar cele ce infloreau dupa această zi (brânduşa de toamnă) erau socotite flori ale morţilor.
Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se punea in vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, in lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, si la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, in special de trăsnete.
In aceasta zi, inBucovinase săvârşeau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De exemplu, oamenii atârnau in ramurile pomilor fără de rod viţe de castraveţi şi cruci de busuioc sfinţit crezand ca, in modul acesta, vor beneficia de rod bogat in toamna viitoare.
