Nu te supăra că prefer să discut cu tine prin intermediul scrisorii, dar sunt o laşă care iubeşte şi căreia îi este ruşine de sentimentele ei.
Când ne-am întâlnit ultima oară, râdeam pentru că râsul imi era un hohot de plâns enigmatic. Alergam spre casă, eu lăsând în urmă amintiri dureroase perntru alte timpuri şi oameni. Această fugă spre tine, în timpul trecut, ţi s-a părut nefirească Nu pricepeai aşteptarea ce făcuse din Femeia toamnei un ciorchin de stele ce nu se mai sting
Ne-am urcat grăbiţi, prea grăbiţi în Trenul Întâmplării şi despărţirea noastră, mai divină ca întâlnirea, imi tăia respiraţia cu un vis tainic.
Trenul alerga, încotro, Doamne?, şi noi, alături de el, în timp ce-mi propuneai o excursie, aceeaşi, dar pe o altă planetăŢi-am mulţumit, deşi ştiam că drumurile nu se vor întâlni..
Din plictiseală mai întrebat ce mai fac.
Te atept în „Crângul Amintirii”! Bun venit, şi fie ca sosirea noastră să o binecuvânteze Cerul, pământul şi eu! Tresar! Dacă suntem două suflete chinute ce se caută şi nu se regăsesc?
Dragul meu, voi face într-o noapte şi din noapte, chipul pe care zorii îl vor îmăietri în timp. Voi clădi acolo, unde nu vei putea ajunge, ecoul îndepărtat al verbului „a iubi”.Îţi dau şi-ţi voi da clipa neiertătoare a „nimicului” pe care, cu greu am reuşit să-l transform în „nimic divin”.
O să ne întâlnim când Toamna va lua din mormanul amintirii dezamăgirea, iar noi o să trecem în trecutul desfrunzit cu prezentul alături.
Bat clopotele în Crângul Amintirii, la cumpăna anilor te aştept….
lucretia Ionescu Buiciuc
