Author - LaNoapte

Relaţiiile în cadrul grupului de prieteni

 Atunci când vorbim de impactul primelor instante de relaţionare asupra dezvoltării individului, ca individ de sine stătător şi ca partener social, trebuie să luăm in considerare şi relaţiile din afara familiei. Vorbim aici de rolul celor de aceeaşi vârstă – prieteni, colegi, vecini etc. – in dezvoltarea procesului de socializare. In interacţiunea cu cei de o vârstă, copiii invaţă să devină atât cooperanţi cât şi competivi, invaţă să se raporteze la ceilalţi ca la nişte egali (in cazurile fericite) şi işi conturează o imagine de sine care ţine cont nu numai de ceea ce reprezintă copilul in cadrul sistemului familial, ci şi in cadrul mai lărgit al micro-societăţii in care trăieşte. Copilul nu se poate simţi decât incomplet şi neimplinit in raport cu adultul „perfect”; dar in relaţia cu cei de aceeaşi vârstă, el se poate simţi competent, adecvat, capabil.

        Prietenia ca interrelaţie umanã nu depinde de legãturile profesionale, nu se raporteazã la sisteme de obligativitate şi nici nu este impusã ca în cazul relaţiilor de comunicare pe care le avem cu rudele. Prietenii sunt persoane care se simpatizeazã unul pe altul şi se bucurã sã fie împreunã în anumite ocazii sã rezolve anumite acţiuni. Prietenia capãtã aspecte variate care diferã în funcţie de vârstã, sex şi statut socio-profesional. Oamenii par sã ştie ce înseamnã prietenia, ea este perceputã ca un fapt obişnuit, veche de când lumea, iar studiile efectuate au ajutat la diferenţieri şi apropieri conceptuale şi practice.

Călin este un băiat sensibil, plin de imaginaţie, discret şi căruia îi este greu să se exprime. În familie, dificultăţile pe care le întâmpină sunt de două ori mai mari deoarece are impresia că îl priveşte toată lumea şi că, în acelaşi timp, persoana lui nu intersează pe nimeni.  Mâinile ii devin o povară, îi par inutile şi nu stie ce să facă cu ele. Câteodată se gândeşte că ar putea fi pasăre, pinguin, ar avea mai puţine probleme. La urma urmei, „nu ai nevoie de braţe, ci doar de gură”. În dialogul său interior revine o voce care îi spune: „Fă să le găseşti un rost mâinilor tale, îţi vei găsi şi tu locul”. Într-o duminică, la petrecerea organizată cu ocazia aniversării unui verişor, Călin decide să se ocupe mai întâi de mâinele sale şi mai puţin de el însuşi. În mod curios problema devine mai simplă. Acum nu mai trebuie să-şi găsească sieşi un loc, ci mânilor sale: „Una va lua o prăjitură, iar cealaltă paharul cu suc”. Într-o primă etapă, ia prăjituri şi bea suc: mâinele îi sunt ocupate. Hotărăşte să servească invitaţii cu sendvişuri şi sucuri. În acest mod, are ocazoia să comunice mai uşor cu ceilalţi. Îşi permite chiar să lase tava jos pentru a discuta mai liber: nu mai are nevoie de pretexte pentru a comunica. Încetul cu înetul îşi găseşte locul şi uită de mâini. Această primă etapă îi permite să se întrebe: „De ce sunt aici? Sunt aici pentru că aşa mi s-a cerut? Am vreun plan? Care?” Călin înţelege  astfel că a venit acolo din plăcere, pentru a se simţi mai bine şi pentru a întâlni copii. De acum inainte ştie care îi este locul în cadrul grupului.

În adolescenţã, centrul de greutate al comunicãrii se deplaseazã de la nivelul exclusiv al familiei la nivelul grupului de colegi şi prieteni. În perioada furtunoasã, frumoasã şi tumultuoasã, plinã de mari inegalitãţi psihosociale, tânãrul devine un veritabil participant la dialog, de multe ori fãrã sã comunice nimic adultului şi cel mai adesea pãrinţilor. Nu este intotdeauna uşor să ne găsim locul în cadrul unui grup. Dificultăţile noastre sunt sporite de numărul personalor  şi, mai ales, de tendinţa noatră de a accepta ceea ce acceptă grupul în ansamblu. Această presiune este în contrast cu afirmarea noastră personală a gândurilor, sentimentelor şi acţiunilor. Iată câteva exemple semnificative:  „La sfârşitul filmului am chef să mă plimb, dar cum nimeni nu doreste asta, renunţ şi eu…”. „Nu – mi place prăjitura, dar dacă mănâncă toţi…”, „vreau să întreb deva legat de matematică, dar cum nimeni nu pune întrebări şi colegii par să înţeleagă…”, „Cineva înteabă dacă toată lumea e de acord. Eu nu prea sunt, dar dacă nimeni nu spune nimic…”. Această presiune este rezultatul nevoii noastre de apartenenţă la un grup, de a fi acceptaţi ca parte integrantă a grupului. Ocuparea unui loc eficient în cadrul grupului  presupune afirmarea propriei pesoane: trebuie să ne exprimăm favorizând, în acelaşi timp, integrarea noastră în grup. Afirmarea propriei persoane nu însseamnă a te opune grupului, ci a răspinde la întrebarea: „ Ce aduc eu în plus grupului?” Integrarea în grup nu presupune o fuziune cu acesta, ci a răspunde la întrebarea: „ Ce am eu în comun cu membrii grupului”. Pentru a ne integra mai uşor, este important să ne decidem asupra opţiunilor noastre înainte de a ne alătura celorlalţi, deoarece situaţia de grup ne va limita capacităţile din cauza principiului presiunii. Deciziile luate inainte sunt mai uşor de pus in practică.

Silviu este un tânăr proaspăt numit în funcţia de responsabil de departament resurse umane. El este surprins de distanţa pe care o adoptă colaboratorii săi faţă de el şi de cât de puţină încredere există în cadrul echipei. Cu toate acestea, este o persoană eficientă organizând deja de un an reuniuni bine structurate, i-a permis fecăruia să-şi cunoască mai bine rolul   în cadrul departamentului.  Dimineaţa, la sosire, spune „Bună ziua” în fugă, neplăcându-i să vorbească dacă nu are nimic de spus. Din dorinţa de a fi eficient, el se pune imediat la treabă şi e surspins uneori că nu ii răspunde nimeni la salut. Cu ocazia unui curs de management, el va înţelege că atitudinea unui responsabil  are o influienţă directă asupra celei pe care o adoptă colaboratorii săi. Radu, care ţine cursul, îi propune să îşi descrie relaţiile cu angajaţii şi il întreabă de ce crede că se întâmpină atâta reticenţă din partea colaboratorilor. Astfel, Silviu reuşeşte să-şi dea seama de un lucru: dimineaţa salută la repezeală, iar in timpul zilei nu vorbeşte cu persoanele decât cu cele care are ceva de lucru. Se creează astfel un deficit relaţional şi pare chiar să se fi instaurat în cadrul echipei o atmosferă de concurenţă între „protejaţi” şi „neglijaţi”. Insă Silviu are adevărata revelaţie atunci când, aflat  în trecere printr-un atelier pentru a discuta probleme legate de transmiterea de informaţii de la un departament la altul, unul dintre salariaţi îi spune: „ Aşa-i, domnule! Dacă nu ne spunem nici măcar bună ziua, ce altceva să ne spunem?”  Chiar înainte de a se intreba ce să spună după salut, Silviu înţelege că, mai intâi de toate, teebuie stabilit contactul cu interlocutorul. Acum a început să salute pe fiecare colaborator în parte la sosire şi îşi face timp să schimbe păreri despre vreme, despre copiii sau pasiunile fiecîruia, evitând să abordeze prea repede chestiunile legate de serviciu. Astfel, echipa lui este mai disponibilă  şi mai încrezătoare, iar el e, la rândul lui, mai bine dispus si îşi priveşte activitatea mai distant şi mai realist.

Salutul deschide o poartă către celălalt şi e un angajament de principiu ce permite începerea unei relaţii, fie ea şi efemeră. Salutul semnifică acceptarea intelocutorului ca fiind perfect valid, recunoaşterea lui oarecum necondiţionată. Spunând „bună ziua” avem ocazia să identificăm starea emoţională a celuilalt, să satibilim un echilibru emoţional cu el, să ne „acordăm” si să ne recunoaştem reciproc  ca fiinţe umane. Trebuie să acordăm importanţă acestui gest şi să căutăm să obţinem echilibrul relaţional.

Si amintiril dor..(roman-continuare)

Mergea grăbită pe trotuarul aglomerat, încercând să se ferească de priviri, cunoscuţi, de atingeri întâmplătoare….

Ducea sub braţ un dosar legat cu o pamblică albă. Îl ţinea strâns cu amândouă amâinele ca pe o comoară de preţ. Ana avea între paginile dosarului ultimul ei roman pe care se grăbea să-l încredinţeze editurii.  Muncise mult la carte. Ceva din sufletul, din trecutul ei, fusese transpus în paginile acestei lucrări.

Aruncă o privire fugară la vitrina unui magazin, surprinzându-şi trăsăturile trupului, mersul energic, coapsele înalte, bluza de mohair ce se mula pe sâni. 

            În mulţime îl zăreşte pe Ovidiu, colegul de clasă primară, ajuns director la un mare trust industrial. Îi surâde instinctiv, nu lui, directorului, ci ăluia de altădată. O vede şi se apropie cu faţa exprimând bucuria surprizei.

            – Ana, nu te-am văzut de câtva timp. Eşti la fel de frumoasă ca întotdeauna. Unde te grăbeşti?

            – Sunt obosită. Am retuşat o lucrare, un moft, vechi amintiri retrăite şi filtrate de inima şi gândirea ciuruită de vremuri. Vreau să le public.

            – Am citit tot ce ai scris. Te-am urmărit din umbră. Ţi-am adulmecat paşii care te-au dus pe piscurile râvnite ale consacrării. Eşti mai bună, ai învins. Ţi-ai găsit un loc onorabil în societatea nostră de parveniţi. Te felicit. Îmi dai voie să te însoţesc câţiva paşi?

            Fără să aştepte răspunsul, o luă de mână, ca altădată, în clipa ceţoasă care s-a aşternut între ei ca o prăpastie…

Ceremonios, cu un „sărut-mâna”, portarul îi deschide Anei uşa clădirii care o ducea spre biroul redactorului-şef.

            – Domnule redactor, mă simt ca o şcolăriţă ruşinoasă de ce am scris şi că am scris, dar am simţit o mare uşurare. Am avut simţământul unic, divin, ca în faţa unui duhovnic când vi cu smerenie ca să-ţi spui păsurile şi ceri prin EL, Dumnezeu, alinare….

            – Ana, am citit paragrafe din al tău manuscris şi, cred, că ai reuşit să exprimi simplu, fapte reale trăite şi retrăite de tine. Ineditul, prospeţimea, lectura acestor pagini emană tocmai adevărul faptelor.

            Ana îl priveşte lung şi în faţa ochilor îi apare imaginea satului de munte din care a plecat în urmă…cu ani. Un sătuc liniştit, cu oameni harnici care duceau o viaţă aspră. Iarna, nămeţii se ridicau deasupra gardurilor, în timp ce lupii se apropiau de prispa casei. Şcoala era în celălalt sat, la patru kilometrii distanţă, şi copiii trebuiau să străbată zilnic acest drum.

            – Ana….                

Trupul i se crispă  şi, trezindu-se la realitate, văzu chipul încrezător al redactorului.

– Ana, noi am inclus cartea în lista editurii pe anul următor. Ai timp să aduci

corecturi, să ştergi amintiri care dor. Săptămâna viitoare o să discutăm despre amănuntele redactării.

Ana mulţumeşte celor din jur pentru cuvintele de încurajare şi încredere şi, din nou, ca o şcolăriţă silitoare, îi asigură că nu-i va dezamăgi. Cu paşi rari, liniştiţi, care răsunau pe hol ca ecourile unui vis stins, iese din clădirea editurii. Nerăbdătoare, vrea să se întâlnească cu Mihai, să-i povestească marea realizare, visul devenit făclie. Sufletul, fântână ucigătoare, se zbătea în fiinţa ei – uzină vie.

            Ana îşi continuă drumul liniştită spre Expresul din colţul străzii. A simţit dintr-o dată cum îi este foame, dar nu, trebuia să-l sune pe Mihai Bucuria succesului dorea s-o impartă cu el. Intră în cabina telefonică, formează numărul şi la celălalt capăt al firului, îi aude vocea:

–         Mihai, am reuşit! Sunt fericită, vreau să te văd!.

–         Mai devreme de două ore, nu pot…. A venit o

echipă din Franţa care ne ajută să punem în funcţiune un nou utilaj…

Ana simţi în suflet durere. Privirea fixă, lucuioasă şi rece ca a lacului îngheţat, îi traumatiza faţa. Vede cum dintr-un castan o frunză smulsă de vânt pluteşte fără rost  şi cade obosită la picioarele ei. O ridică, o mângâie…pune receptorul în furcă neamaiauzind ultimele cuvinte ale lui Mihai.  Fără să ştie încotro merge şi de ce merge, îşi deapănă paşii spre grădiniţă. Ioana se va bucura când o s-o vadă.

Zăreşte semaforul, lumina roşie, dungile albe ale zebrei i se par mesteceni doborâţi de soartă…porneşte în întâmpinarea lor.

Un scrâncet de roţi… şi cerul rotindu-se, imaginea Ioanei cu mâinele mici, neputincioase, întinse spre ea, mulţimea gălăgioasă agitându-se…zgomote ce treptat se atenuează. Şi nu mai simte, şi nu mai vede, şi nu mai aude decât neantul eternităţii.

Lucian Ionescu- muşcă mâna celui care l-a hrănit

 

Lucian Ionescu- muşcă mâna lui Dan Diaconscu, afirmând că a fost martor la spălatul banilor, dar sufletul, sufletul d-le Ionescu şi bunul simţ de ce nu vi l-aţi spălat ? Ati început cu bârfa, ca o piţipoancă de doi lei grupu. Nu ar fi fost rezonabil să vă spălaţi rufele la OTV ? Si nu înţeleg de când sunteţi o personalitate a televiziunii sau a muzicii ? Dv vorbiţi de relaţii extraconjugale, de fidelitate şi de corupţie ? Unde v-aţi lăsat trecutul ? Il aduc in memorie deoarece e destul de penibil pentru un om corect, cinstit, fidel familiei, aşa cum afirmaţi la emisia lui Vasile, zis lazarus, să scormonească trecutul în gunoaie.

Lucian Ionescu, fostul impresar al trupei Candy,a fost îndrăgostit lulea de Monica Andrei şi după ce a desfiinţat trupa, nu renunţă la Monica. O iubeşte şi cu mai mult patos. După sac şi petic: el impresar extraordinar, ea cântăreaţă talentată şi fff frumoasă. Tatăl Monicăi îl acuză că a sedus-o şi că s-a folosit de ea. Ce vreţi, aceeaşi sarcină: cerere şi ofertă.

O altă gafă a mâncătorului de bârfe e scandalul ce a avut loc in jurul soţiei sale, Janine Ionescu, yrunciunat din temelii datorită unor afirmaţii grave. Impresarul l-a acuzat public pe cantăreţul Dan Helciug că a incercat să-i sucească minţile soţiei sale. Dar,soţia o fi găină, dar Helciug nu e vânător! Faceţi gard gănii căreia îi place să mai meargă şi la vecini fără să daţi vina pe cocoş. Lucian Ionescu ii cerea soţiei cu ochii in lacrimi să se intoarcă la el.

Ei, asta e lumea: o piesă de teatru in care actorii, nepregătiţi, naivi, viciaţi, vor să joace pe aceeaşi scenă a vieţii, uitând ca timpul trece şi câinele rămâne fără os.

Mesaje inconfortabile în comunicarea familială

În mediul familial, comunicarea  interpesonală are un rol vital, fiind unul dintre cele mai importante instrumente de dezvoltare a structurii şi a relaţiilor de rol familial, alături de intercunoaştere. Relaţiile interpersonale cu parinţii au un rol important în dezvoltarea individului şi a tipului de relaţii pe care le va stabili ulterior cu alţi indivizi de-a lungul vietii. Multe din „datele interne” ale fiecaruia individ se capătă in cadrul acestora relaţii primare. De exemplu, stima de sine. Daca unui copil i se repetă, sub diverse moduri, mai mult sau mai puţin explicite, că el sau ea nu este capabil de a face un lucru cum trebuie, dacă este criticat tot timpul, dacă este in permanenţă comparat cu cei care au performanţe mai bune (părinii sau fraţii mai mari) sau dacă pur si simplu nu este lăsat să se descurce singur in diverse situaţii potrivite vârstei, atunci copilul respectiv va dezvolta o neîncredere în sine, se va îndoi toata viaţa de propriile lui capacităţi de a face faţă, de a se descurca. Iar relaţiile pe care le va stabili cu alţi indivizi, de-a lungul vieţii, vor fi probabil de tip dependent, submisiv, in care va fi tentat să atribuie celorlalţi o pricepere, putere si importanţă mai mare decât lui însuşi.

Prietena mea, Mara.  este mamă a doi copii. Energeică şi hotărâtă ea nu se consideră autoritară, însă are obiceiul de a da ordine pentru a obţine ceea ce vrea. Îi spune frecvent fiului ei, Radu: „Pune masa, fă asta, fă cealaltă”. Însă Radu a ajuns la vârsta la care nu ii place să se supună ordinelor, aşa că nu răspunde solicitărilor mamei sale. Mara îl ia la rost: „Dar de câte ori trebuie să –ţi spun? Chiar nimic nu te pot ruga?!”, solicitări, însă, de fapt, dă mereu ordine. Radu nu mai poate. Nu îşi defineşte el propria poziţie, ci aceasta ii este impus. Însă Mara are o revelaţie auzind un psiholog  vorvind despre „capacitatea tânărului de a alege şi aptiotudinea acestuia de a-şi ocupa propriul loc de adult” şi se întreabă ce opţiuni are Radu în ceea ce priveşte gospodăria şi mai ales, viaţa de familie. În cele din urmă, ea decide să schimbe tipul de relaţie dintre ei. Pentru aceasta, face distincţia între ceea ce este imperativ pentru ea, adică acele cazuri în care poate da ordine (nu pretinde că hainele să nu stea aruncate în mijlocul sufrageriei) şi situaţiile în care este preferabil să îi ceară părerea lui Radu (ce i-ar place să mănânce, cum il poate ajuta la teme). Într-o primă etapă, de fiecare dată când pune întrebări legate de gospodărie, i se răspunde cu „nu”  şi e tentată să revină la stilul imperativ. Totuşi, reuşeşte să ajungă la un echilibru între diversele atitudini şi se exprimă mai clar în relaţia cu Radu. Acesta acceptă mai uşor ordinele şi găseşte o oază de libertate în faptul că poate da un răspuns  la solicitările mamei. Mama înţelege că, pentru a asculta, trebuie ca şi celălalt să aibă o anumită libertate de decizie.  

Prima măsură este de a da sens pozitiv ordinului.  Când auzim cuvântul ordin ne gândim imedia la agresivitate, supunere execesivă, revoltă posibilă.Explicaţia se datorează caracteriasticii ordinului, în sensul că interlocutorul nu are libertatea de a-şi stabili singur poziţia faţă de mesajul transmis de noi: el nu poate decât să acţioneze, să facă ceea ce i s-a cerut. Ordinul nu îi permite celuilalt să se poziţioneze ca persoană; nu i se cere părerea, nu trebuie să fie de acord, nu i se pretinde altceva decât să exercite: „Du-te şi cumpără pâine!”, „Du-te si aşează-ţi hainele!”

Ne putem întreba cât de legitime sunt, în familie, ordinele date de părinţi. „La masă!” nu lasă loc la prea multe ambiguităţi. Pânâ la ce vârstă putem spune: „Fă-ţi ordine în cameră!”, „Stânge masa!”, „Grăbeşte-te!”, „Taci!”, „Răspunde-mi!”. Nu există un alt mod de a acţiona? De exemplu, formularea unei solicitări adevărate, negocierea, stabilirea unei înţelegeri. Atunci când alegem să dăm un ordin, trebuie să avem grijă să fie bine receptat; aceasta înseamnă să fie emis într-un mod care să îl facă acceptabil – adică să indice clar acţiunea, dar fără agresivitate, să avem legitimitate, iar situaţia să se preteze la asa ceva.

Un ordin eficient presupune:

  • Autoritate, dar nu gresivitate;
  • Legitimitate: să existe un contact clar (în familie);
  • Exectitate şi concizie.

A da un ordin nu înseamnă a-l persecuta pe celălalt, ci a-i spune ce să facă. Nu înseamnă a-i propune o alternativă: „Stânge-ţi hainele, te rog!”, „Eşti drăguţ să-mi aduci cafeaua?” O comunicare defectuasă poate avea numeroase repercursiunii asupra integrităţii familiei. O comunicare de calitate presupune claritatea vorbirii, evitarea schimbărilor de subiect, precum şi a mesajelor tangenţiale, intrerupte sau cu o tendinţă de trecere la alt subiect, evitante. Deasemenea este foarte important şi raportul dintre acord şi dezacord: in cazul dezacordului intre membrii familiei, aceştia trebuie să fie capabili să îşi manifeste dezacordul intr-o manieră civilizată, nonagresivă , cu un efect constructiv. O altă calitate a comunicării este intensitatea ei: membrii au capacitatea de a-şi manifesta afectele cu intensitate, iar aceasta intensitate trebuie să fie gradată. Comentariile dintre membrii trebuie să fie amicale, calde, prietenoase, in nici un caz agresive. Nici un membru al familiei nu trebuie exclus din conversaţie, şi fiecare trebuie să vorbească in numele său , nu in al altora.

Lui Daniela, mama lui Paul, un copil de 7 ani, nu îi place când acesta „se enervează”. Dacă i se refuză ciocolată, acesta dă din picioare, strigă, apoi e morăcănos. Daniela se simte dezarmată şi strigă şi ea, la rândul ei: „Ai mâcat deja una, nu eşti cuminte deloc, du-te în camera ta că mă scoţi din minţi”. După ce se enervează, se simte vinovată. Scenariul se repetă şi, de fiecare dată, Paul îşi primeşte ciocolata, uneori cu o palmă la fund ca supliment. Daniela hotărăşte să rezolve o dată problema.Îşi iubeşte fiul, dar vrea să-l înveţe să asculte. Este momemntul săi accepte furia în momentele de frustrare, fără a-l amplifica printr-un comportament neadecvat. Vrând să schimbe situaţia, mama decide să-şi schimbe  propriul mod de a reacţiona, şi nu pe cel al lui Paul. De fiecare dată când i se va cere ceva ce ea nu vrea să-i dea, îi va spune răsincat „nu”, îi explică motivul şi încearcă să îi propună o soluţie pentru viitor: „Îţi dau ciocolată data viitoare sau în aşte împrejurări”. Paul se enervează, dar ea rămâne calmă si spune: „Înţeleg că nu îţi place, nu de deloc plăcut să vrei ciocolată şi să nu ţi se dea”. Apoi îşi face timp să îl ia în braţe şi să-ţi exprime frustrarea. Încetul cu încetul, Paul înţelege că nu poate primi tot ce vrea, dar că mama lui este totuşi prezentă şi îl iubeşte.Desigur, îşi manifestă nemulţumirea, însă lucrurile nu mai capătă amploare, iar Daniela se simte mult mai bine. Schimbarea nu s-a produs dintr-o dată. Paul era obişnuit cu reacţia mamei sale şi cu modul în care se derula lucrurile înainte, dar acum se obiţnuieşte cu un alt stil.

            Confruntarea cu agresivitatea, nemulţumirea, furia nu este o situaţie de comunicare simplă. Agresivitatea acceptabilă  poate căpăta forme diverse: de la tonul ridicat folosit pentru a formula o problemă până la criticarea situaţiei, la „ciondăneală” sau folosirea unor expresii ofensatoare de genul „De ceilalţi nici nu vă pasă”, „N-ai înţeles nimic din ce ţi-am spus eu”, „vorbeşte prostii!”. Acest tip de agresivitate nu depăşeşte anumite limite, în caz contrar, trebuie adoptată o altă strategie. A avea o atitudine eficientă faţă de furia celuilalt presupune a-l accepta pe acesta necondiţionat , a-i accepta sentimentul de furie, a disocia problema de sentiment, a-l asculta pe interlocutor şi a nu răspinde imediat, a propune o schimbare, a nu adopta o atitudine defensivă statică.

Într-o primă etapă, vom înceta de a da motive de furie. Se recomdandă să tăcem şi să ascultăm cu atenţie si deschidere. Nu trebuie să întrerupem intelocutorul spunându-i: „Ai terminat?”, „Mai termină odată!”.

În a doua fază trebuie să-i răspuindem furiei însăşi. Interlocutorul are nevoia să se simtă acceptat aşa cum este şi nu pentru ceea ce este în acel moment. Vrea să-i fie acceptate furia, iritarea, nemulţumirea şi, de aceea, aştepată de la celălalt o interveniţie care să transmită mesajul: „Te accept cum te simţi acum, cu toată furia ta”. Deseori o frază care începe cu „Înţeleg că eşti furios, iritat, nervos, nemuţumit” va avea un efect benefic supra interlocutorului şi îi va mai uşura emoţia. Deseori, incapacitatea noastră de a formula acest fel de fraze vine tocmai din neputinţa de a accepta emoţia celiulalt pentru că intrăm în rezonanţă cu ea. Nu trebuie să abordăm fraze care să enerveze şi mai mult interlocutorul, de genul: „Calmează-te, nu are rost să te enervezi”, ceea ce echivalează cu „Nu-ţi accept furia”.

            În a treia fază trebuie să ne ocupă de problema tehnică ceea ce îi alimentează furia şi să o analizăm. Care este problema?, Cine?, Unde? Când? Cum? Cât”.  Nu trebuie să folosim expresii de genul „Nu e problema mea, nu mă interesează, nu e vina mea…”, ceea ce echivalează cu neglijarea problemelor lui.

            În cea de a patra fază, furia trădează nevoia unei modificări a modului de acţiune, trebuie să ne ajutăm interlocutorul prin găsirea unui mijloc de schimbare, o soluţie.

 Un rol important il are şi repectarea promisiunilor pe care membrii unei familii şi le fac reciproc, in general, respectarea cuvântului dat deoarece fiecare trebuie să aibă credibilitatea in faţa celorlalţi. Fiecărui membru trebuie să ii fie ascultată părerea de către toţi şi conversaţia nu trebuie să devieze.

            Lucica este indrăgostită de Radu, soţul ei, ocupânduse de cei doi copii pe care îi au, familie echilibrată, fără probleme majore. Cu toate acestea, Lucica nu e fericită şi nu se simte iubită. Ea se aşteaptă ca soţul să răspundă la solicitările ei neformulate, să-şi ţină promisiunile, după părarea ei acesta e semnul iubirii depline. Radu o iubeşte şi este un bărbat atent, însă ii vine greu să îşi identifice până şi propriile nevoi, nu mai ales nevoile altora. Lucica începe să-şi pună întrebi în legătură cu propriul comportament şi să se intrebe ce ar vrea ea să facă soţul ei pentru a o convinge de dragostea lui. Norocul face ca să vadă la cinematograf ”Ce-şi doresc femeile”, film American al cărui personaj  capătă darul de a auzi gândurile femeilor şi poate astfel răspunde promt dorinţelor lor. Lucica înţelege că aşteptările ei sunt nerealiste şi că bărbatul pe care il iubeşte, chiar dacă impărtăşesc multe impreună, nu poate ghici ce gândeşte ea, dar nu exprimă. Lucica face o listă a aşteptărilor pe care le are de la soţul ei, dar nu are multe de trecut acolo, deoarece principala ei nevoie este ca el “să ghicească”. Lucica işi face curaj si spune exact ce doreşte. Să meargă în excursia pe care o promite demult timp, in Italia. Această schimbare de comportament naşte în sufletul soţului anumite intrebări şi chiar o anumită teamă. Radu incepe să tină cont de această nouă atitudine a soţiei sale şi acceptă fără probleme să răspundă solicitărilor ei.  In final amândoi isi dau seama că se iubesc la fel de mult şi hotărăscsă-şi exprime dolianţele chiar dacă nu obţin întotdeauna răspunsuri favorabile.

      In cazul soţilor, este foarte important ca fiecare dintre ei sa isi asume rolul care ii corespunde. Există  o comunicare interpersonală defectuasă care afectează raporturile normale de echilibru in cadrul structurii familiei. Este foarte important ca fiecare membru să işi constientizeze rolul in familie şi să se comporte ca atare

Lucretia Ionescu Buiciuc

Ţigara electronică oferă drumul spre o nouă viaţă

Ce plăcere să savurăm aroma cafelei de dimineaţă şi să fumăm o ţigară in timp ce gândurile zboară spre visele rămase încă tipărite în minte! Dar cât de mult dăunează organismului, nu ne-am gândit prea mult.  

Să vedem care sunt consecinţele fumatului :

–         creşte cu până la 50% disfuncţiile erecţile la bărbaţii cu vârste peste 30 de ani ;

–         vitamina C în organism s reduce cu până la 30% ;

–         87% din decesele fumătorilor sunt cauzate de cancerul pulmonar;

–         creşte de până la 6 ori riscul de infarct ;

–         reduce rata de viaţă cu până la 8-20 ani ;

–         slăbeşte oasele prin demineralizarea lor.

O metodă  de a  renunţa la fumat este ţigara electronică ce conţine aproximativ 1 ml de nicotină diluată, emite un abur care nu este dăunător şi  va fi   percepută ca pe o ţigară obişnuită. Preţul între 20-190 Ron, rezervele sunt reâncarcabile, economisându-se 60-80% faţă de ţigările obişnuite. Vaporii, care se aseamănă  cu fumul produs de o ţigară cu tutun, diferă în funcţie de lichidul folosit pentru incărcarea cartuţelor. Sunt farmacii care comercializează aceste produse, dar preţul cel mai mic este oferit pe internet, datorită costurilor mult mai reduse pe care le implică acest tip de comerţ

Tigara electronică comercializată prin intermediul site-ului www.esmoke.ro este vândută la prima mână şi beneficiază de garanţie!

Doar cu ajutorul ţigării electronice dobândim frumuseţea zâmbetului de altădată, fineţea pielii şi respiraţia plăcută !

Ţigara electronică constituie o modalitate de a incepe o viaţă nouă, lipsită de dureri de cap şide boli, o viaţă frumoasă alături de cei dragi.

Lucretia Ionescu Buiciuc

Prostituţie- sex fără iubire

Din ce mai des se spune direct, ca pe o acuzaţie: femeile practică postituţia şi, cred,  doar ca substanmtivul este de genul feminin. Voi da definiţia din punct de vedere sociologic: exploatarea corpului femeii in beneficiul barbatului. Deci femeia e supusă rigorilor legii, deşi pentru bărbat este o plăcere. Oare unde e logica? Acest delict feminin trebuie înţeles doar raportat şi la prostituţia  masculină, bine camuflată de către personalitarea dură a practicantului.

Societatea o consideră o raritate doar pentru că domină cultura masculină  femeia devnind astfel sclava plăcerii. Bărbatul domină femeia nu numai in cadrul  relaţiilor sexuale. Trăim într-o societate patriarhală, adică o societate în care bărbaţii au mai multă putere decât femeile şi o folosesc pentru a-şi crea privilegii în raport cu acestea Femeile doresc împlinire, bărbaţii independenţă. Femeile au o fire mai sensibilă, în schimb bărbaţii au mai multă îndrăzneală şi sunt mai încrezători, din aceste motive au mai multe şanse de a obţine ceea ce doresc

Dar ceea ce şochează  este mentalitatea de a condamna nu prostituţia în sine, ci pe femeia care este prostituată. Si de aici rezultă caracterul imoral al femeii.Oare bărbaţii care practică prostituţia nu ar trebui condamnaţi atât pentru imoralitate, cât şi pentru asumarea unui rol majoritar feminin ?

Prostituţia eu aş defini-o ca pe o relaţie sexuală între o femeie săracă, ce face parte dintr-o clasă socială joasă sau medie, şi un bărbat avut, ce-şi permit să cumpere plăceri de-o clipă.

Deci este o activitate economică : cerere şi ofertă ; bărbatul- cere,femeia-oferă, Vinovat rămâne bărbatul care are trebuinţă, dar şi societatea care nu poate oferi femeii strictul necesar pentru o viaţă decentă.

Prostituţia devine lupta pentru existenţă, unde domină legea lui Darwin :  manăncă-mă, dacă nu vrei să te mănânc.

Prostituţia in secolul al XXI-lea a devenit o tranzacţie economică, de lux sau nu, unde femeia e un obiect de vânzare, de imprumut, de dojană.

Dar tot nu este clară definiţia prostituţiei. Să ne înţelegem : o femeie care are un amant nu este prostituată, ci doar are o rătăcire de moment, o neinţelegere in cadrul familiei care se va remedia in scurt timp ; femeia care are mai multi bărbaţi este prostituată, dar ce? Ea nu face tot sex ? Cine oare a scornit această diferenţiere ? Prostituata poate fi si concubina, amanta, soţia.., toate la un loc pentru o clipă de plăcere sau pentru un bănuţ în plus.

Lucretia Ionescu Buiciuc

TIMPUL – prieten sau dusman in afaceri

Timpul are un rol extrem de important atât în negocieri cât si viaţa de zi cu zi. Consider că este util să respectăm anumite reguli, în raport cu timpul, pe care nu le luăm în considerare de obicei, deşi ne sunt de un real folos. Este important să ştim cum să fim eficienţi în raport cu timpul şi cum să îl manageriem astfel încât să nu ne suprapunem cu sarcinile care le avem de îndeplinit. Ştiind că timpul este foarte important m-a încântat ideea de a studia diferite strategii raportate la timp în viaţa de zi cu zi, având în vedere faptul că m-am confruntat cu probleme de acest gen. Ştiind că răbdarea este unul dintre punctele forte ale unui negociator am fost interesată să aflu care sunt manevrele de comprimare sau dilatare a timpului în negocieri, atât pentru managerii români cât şi pentru cei străini.

Un negociator bun ar trebui sǎ-şi stabileascǎ strategii corespunzatoare ȋn funcţie de partea adversǎ şi, în acelaşi timp, sǎ înţeleagǎ strategiile partenerilor pentru a-şi alege cǎile promovǎrii propriilor obiective şi regulile pe care sǎ le impunǎ în negociere. Dacǎ strategia este stabilitǎ prea amǎnunţit şi rigid, iar negocierile iau o întorsǎturǎ neaşteptatǎ, ea nu va mai da rezultate pozitive

Trebuie să ne ghidăm după maxima a lui Murphy: „Ce poţi face azi, nu lăsa pe mâine ci pe poimâine, poate nu va mai fi nevoie”. Aşa este şi cu timpul, cu cât îi laşi timp de gândire mai mare partenerului de negocieri, cu atât probabilitatea de a-l convinge scade. E posibil ca între timp să se întâlnească cu altcineva care va folosi timpul în favoarea lui sau pur şi simplu se răzgândeşte şi nu mai cumpără deloc. Un sfat bun de luat în considerare este că trebuie să dăm dovadă de maximă eleganţă în folosirea presiunii timpului. Dacă forţăm prea mult, este clar că tehnica nu va avea efect, ba din contră.

Pentru a scăpa de capcana limitelor de timp, în decursul negocierii, fiecare trebuie să îşi stabilească care este limita de timp impusă de organizaţia pe care o reprezintă, dacă acele limite sunt reale şi care este limita ce presează partenerul.

Pe parcursul negocierii, realitatea îşi spune de cele mai multe ori cuvântul, procesul în cauză fiind o trezire la adevăr:

–          Cumpărătorul are nevoie de timp pentru a accepta gândul că va trebui să plătească un preţ mai mare decât cel pe care şi-l planificase, în timp ce vânzătorului îi este necesar acest timp pentru a gândi sau pentru a accepta scăderea preţului. Nu degeaba în popor se spune “timpul aduce lucrurile încetul cu încetul” sau “timpul rezolvă totul”;

–          Acordându-i timp de acceptare, partenerul va fi mult mai receptiv la noile condiţii impuse, la ideile, la punctul de vedere a celorlalte părţi, având posibilitatea să se obişnuiască cu noua situaţie.

Unul dintre cele mai importante elemente care influentează alegerea strategiei este timpul disponibil. O  afacere ce trebuie încheiatǎ rapid va avea o altǎ strategie faţǎ de cazul în care nu exista presiunea timpului..

Studiind strategiile urmate de cǎtre marii negociatori de succes, aş vrea sǎ scot în evidenţǎ faptul cǎ ei au izbândit şi au ajuns pe cele mai înalte culmi economice datoritǎ eficienţei şi eficacitǎţii de care au dat dovadǎ. Ei au ştiut sǎ comunice foarte bine cu angajaţii lor, au ştiut cum sǎ-i motiveze şi cum sǎ gândeascǎ mǎreţ în tot ceea ce au dorit sǎ realizeze.

Ȋn urmǎtoarele rânduri voi menţiona câteva strategii urmate de marii negociatori de succes, reprezentativi pentru modul în care şi-au urmărit şi atins obiectivele propuse în timp util.

Donald Trump – unul dintre cei mai faimoşi negociatori din lume, ne nvaţǎ prin intermediul cǎţilor sale, cum sǎ consolidǎm o atmosferǎ de prietenie şi de încredere în relaţiile cu partea adversǎ, în cadrul negocierilor, cum sǎ folosim ȋn avantajul nostru timpul, termenele finale şi impasurile, şi cum sǎ recurgem la tactici psihologice de negociere.

Donald Trump şi Bill Zanker (Preşedinte/Fondator al The Learning Annex) – dezvǎluie secretele care permit gȃndirea şi acţiunea în stil MARE, pentru a atinge succesul. Potrivit lor, cel mai important lucru este sǎ gândim tot timpul pozitiv atât ȋn afaceri cât şi ȋn viaţa de zi cu zi. Fiind un negociator de succes, Donald Trump ştie foarte bine cum sǎ foloseascǎ timpul ȋn favoarea lui, ca şi strategie de negociere. Ȋn cartea intitulatǎ “Gȃndeşte bine şi în stil mare în afaceri şi viaţǎ”, strategiile pe care ni le prezintǎ ȋn diferite exemple sunt atat strategii de comunicare cât şi strategii de presiune sau constrângere, fiecare în parte fiind adaptatǎ situaţiei. El ne îndeamna sǎ fim flexibili, sǎ ne adaptǎm situaţiei astfel ȋncât negocierea sǎ se încheie de partea noastrǎ, adoptând o strategie de competiţie. De asemenea, subliniază că trebuie sǎ ne focalizǎm pe ceea ce urmǎrim noi de fapt în timp util. Dacǎ partea cu care ne confruntǎm nu e prea încântatǎ, sǎ nu insistǎm prea mult, pentru a nu pierde timpul în folosul ei. Succesul milionarului s-a bazat pe stilul sǎu competitiv.

Angela Creţu, a ocupat pozitia de director general al Avon Romania aproape cinci ani, timp în care a aplicat strategii de diferenţiere bazate pe importanţa temporală. A promovat inovaţia în strategia de creştere a companiei şi a creat un model de business competitiv. A ştiut cum sǎ repoziţioneze compania, printr-o diferenţiere clară faţă de ceilalţi jucători de pe piaţă în scurt timp, şi să redirecţioneze resursele către ariile cele mai productive. A început să lucreze în cadrul Avon ca director de zonă în orasul natal Constanţa, iar la sfârşitul lui 2007 a fost desemnatǎ sǎ conducǎ operaţiunile producǎtorului de cosmetice ȋn Europa de Sud-Est.

            Bill Gates – cel mai bogat om din lume, conduce Microsoft de la 20 de ani. Gates este un fenomen al secolului XXI şi cel mai mare dintre magnaţii ciberneticii. Averea sa este o mărime ce depăşeşte capacitatea de înţelegere a majorităţii oamenilor, tocmai din acest motiv stârneşte o mare curizitate în privinţa marelui lui success.

În 1974 a plecat de la doi oameni, iar în 2002 a ajuns la 40 000 şi la o cifră de afaceri de peste 23 miliarde de dolari anual. Cum a reuşit acest lucru? Întotdeauna a fost orientat pe termen lung şi în acelaşi timp spre rezultate. Muncea tot timpul cu pasiune şi îi placea să motiveze angajaţii. Un stil relaxant, colegial şi o ignorare a ierarhiilor sunt echilibrate de atitudinea orientată spre performanţă și respectarea termenelor. Gates este un concurent de temut, în tot ceea ce face caută să câştige şi este un negociator foarte dur.

În situaţii de criză, aceşti magnaţi au ştiut să utilizeze următoarele soluţii pentru a ieşi din impas:

 să scadă costurile;

să reducă preţul;

să menţină acelaşi preţ dar să mai adauge ceva;

 timpul alocat resurselor umane să fie eficient.

Ei rebuie să depună eforturi pentru firmele lor la trei niveluri de planificare:

termen scurt – gestionarea prezentului care ar trebui să cuprindă proiecte legate de înbunătaţirea activităţii de bază;

ermen mediu – aici trecutul trebuie uitat în mod selectiv;

 termen lung – aici ar trebui să intre conceptele pentru viitor.

Numai cu un număr suficient de oameni atent aleşi, întreprinderea îşi poate atinge obiectivele, ala cum au facut şi aceşti mari negociatori de succes

Aceştia sunt câţiva dintre marii negociatori, de la care învăţăm să fim diferiţi cunoscând şi analizând strategiile urmate de ei, prin care au reuşit să ajunga pe cele mai înalte culmi ale afacerilor.

Pentru ca negocierea să ajungă la un punct comun, partenerii trebuie să se adapteze pe cât posibil la cultura celuilalt, astfel încât negocierea să se încheie în folosul ambilor negociatori.

Vreţi să fiţi ajutaţi la limba si lieteratura română?

Dragii mei, mi-amspous că e cazul să ajut pe cei care nu au incă o bază nemeinică la limba şi literatura omână. Eu vă voi ajuta fără niciun onorarariu.

Ce trebuie să faceţi? Scriţe-mi ce temă aveţi şi eu vă voi răspunde imediat.La gramatica scrieti-mi textul de analizat si cerinţele.

Doresc din toată inima să avem o colaborare frumoasă si pliună de reuşite.

George Enescu

130 de la nasterea lui George Enescu marele compozitor muzicianGeeorge Enescu, giganticul google aniverseaza 130 de la nasterea lui George Enescu marele compozitor muzician. Compozitor, violonist si dirijor de frunte, mare pianist si pedagog, Enescu a fost poate cel mai cuprinzator inzestrat si cel mai multilateral muzician contemporan. Din multipla sa activitate, in care s-a afirmat cu egala stralucire, opera componistica reprezinta latura cea mai esentiala si, desigur, cea mai trainica a complexei sale personalitati artistice. Dar si interpretul a fost mare printre cei mari, fiindca in cantul sau a strabatut totdeauna suflul creator al artistului, care a fermecat generatiile de ascultatori, ducandu-le spre taramurile luminate ale artei. Prin muzica sa, el a sintetizat un proces de creatie anterior, iar de alta parte, a deschis perspectivele dezvoltarii artistice viitoare.

Printre cele mai importante creatii ale sale se numara:

Poema romana, Rapsodiile, Sonata a 3-a pentru vioara si pian,Trei melodii, Simfonia II si Simfonia III ,inspirate din tragedia razboiului, Sonata nr. 2 pentru violoncel si pian, Cvartetul de Coarde nr 2, poemul simfonic Vox Maris, Simfonia de camera s.a.m.d. (Materialul melodic pentru rapsodii este construit din cantece preluate din repertoriul lautaresc orasenesc.)

Prin intreaga sa munca creatoare, Enescu si-a dobandit un loc de cinste in istoria poporului nostru in memoria marelui artist-cetatean si vrednic fiu al patriei sale, guvernul a instituit concursul international de vioara „George Enescu”, care are loc la Bucuresti din trei in trei ani. Satul natal al artistului si Filarmonica de Stat din Bucuresti au primit numele „George Enescu”, ca un semn al dragostei si recunostintei poporului pentru marele compozitor; casa in care s-a nascut a devenit casa memoriala, iar in Capitala a luat fiinta „Muzeul George Enescu”. Dar, dincolo de toate aceste, Enescu se inscrie, alaturi de Eminescu si Caragiale, de Grigorescu si Andreescu, de Luchian, Sadoveanu si Arghezi, printre marii fauritori de cultura ai tarii noastre.

Prin opera sa, Enescu a pus bazele simfonismului romanesc si a trasat drumurile de dezvoltare a muzicii noastre nationale, inspirata din viata si creatia artistica a poporului, din frumusetile peisajului patriei. Generoasa si nobila, realista prin trasaturile ei, umanista in spiritul ei, opera lui George Enescu este o inalta pilda de arta pentru muzicieni si compozitori. Patrunsa de dragostea pentru creatia si viata poporului, ea este o lectie pe care toti compozitorii nostri se straduiesc s-o urmeze in creatia si in toata activitatea lor pentru raspandirea culturii muzicale in masele largi populare.

Opera lui George Enescu isi implineste marele si adevaratul ei destin in zilele noastre, cand mesajul muzicii sale ajunge la milioanele de ascultatori, care iubesc si lupta pentru viata si cultura umanitatii.

GEORGE ENESCU