Iubesc romania

romania te iubesc

Anul acesta au fost pronunţate 28 hotărâri penale de condamnare de către instanţele din România stabilindu-se vinovăţia persoanelor care au încălcat drepturile de autor asupra programelor pentru calculator şi s-a înregistrat prima condamnare din România într-un caz de Torrents, conform unui comunicat al Business Software Alliance.

În ultimul an, cu sprijinul tehnic al Business Software Alliance, echipe ale Inspectoratelor de Poliţie din aproape toate judeţele ţării, coordonate de Parchete, atât la nivel local, cât şi la nivel central, au întreprins investigaţii complexe cu privire la activitatea unor persoane fizice şi juridice, în ceea ce priveşte utilizarea de programe pentru calculator fără licenţă şi distribuirea de software pirat.

 

În 2010, au fost pronunţate 28 hotărâri penale de condamnare de către instanţele din România, stabilindu-se vinovăţia persoanelor care au încălcat drepturile de autor asupra programelor pentru calculator, condamnarea lor penală şi obligarea la plata de despăgubiri civile faţă de titularii drepturilor de autor.

6 luni de închisoare pentru proprietarul kartel.ro

Tribunalul București a pronunțat, în luna iunie 2010, prima condamnare din România într-un caz de Torrente, www.kartel.ro. Inculpatul a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei; în plus, el urmează a plăti despăgubiri către titularii de drepturi încălcate, inclusiv membrii BSA. Condamnarea a fost menținută de Curtea de Apel București, printr-o decizie penală pronunțată în octombrie 2010.

Pirateria software este un flagel care afectează în egală măsură statul și titularii de drepturi.

În anul 2010, au avut loc mai mult de 250 de verificări la societăţi comerciale care utilizau programe pentru calculator fără licenţă şi peste 45 de controale în cazuri de distribuire de software pirat.

Citeste si:  Inmatriculare la bulgari

În afara răspunderii penale, persoanele fizice şi juridice răspund civil, trebuind să plătească despăgubiri titularilor drepturilor de autor încălcate, care se pot ridica la triplul valorii software-ului cu privire la care s-au încălcat drepturile de autor.

Tu cat de mult iti iubesti Romania ?

2 Comment

  1. […] Iubesc romania Tue Nov 02, 2010 15:10 pm Anul acesta au fost pronunţate 28 hotărâri penale de condamnare de către instanţele din România stabilindu-se vinovăţia persoanelor care au încălcat drepturile de autor asupra programelor pentru calculator şi s-a înregistrat prima condamnare din România într-un caz de Torrents, conform unui comunicat al Business Software Alliance. În ultimul an, cu sprijinul tehnic al Business Software… […] […]

  2. ador siteul

Leave a Reply