În perioada iluministă, si, mai ales, incepând cu secolul al XVII-lea, opinia publică era desemnată de marii cărturari ai vrmii (filsofi,scriitori) care făceau o analiză a feomenelor politicem comunicându-le apoi păturilo superioare ale societăţii.
Opinia publică era reprezentată de un grup restrâns de politicieni care produceau opinii ce căpătau valoare politică. O dată cu amploarea vieţii politice şi economice obligă apariţia unui nou mod de comunicare şi anume,mass-media. Presa v aduce in atenţia publicului diferite probleme politice, sociale ce vor fi aceptate sau un de către public.Opinia publică va reprezenta interesele şi atitudinile unei grupări politice, din care cauză apare conflictul. Pătrunderea presei în spaţiul public şi a acestui din urmă în universal mass—media a determinat crearea unui specialist în conturarea opiniei publice. Jurnalistul devine astfel un nou personaj politic care pin publicaţiile sale editoriale contribuie la impunerea anumitor teme politice Işi fac apariţia noi legături intre omul politic şi electorat, prin intermediul presei deoarece relaţiile sunt de influenţare reciprocă. Noul spaţiu public prin produsul mass- media permit accesul mult mai mare a unor oameni politici să-şiexprime punctul de vedere, de cele mai multe ori în opoziţie. Astfel, presa a devenit a patra putere, deoarece şi celelalte pteri sunt nevoite să fac apel la serviciile ei, dar fără să o subordoneze.
În perioada comunistă, presa si, implicit jurnalistul devenise factorul de execuţie a puterii politice deoarece partidul comunist controla toate celelalte puteri. Presa devenise organul de control al partidului comunist, dictând principiile pe care trebuia să le execute instituţiile vremii.
Jurnalistul datorită distribuitorilor de infomaţii, ăşi pierd controlul asupra valabilităţilor ştiilor de interes public, devinind doar un intermediar intre audienţă şi clasa politică. Relaţia jurnalistului cu viţa politică devine o confruntare deoarece fiecare doeşte să obţină scopul propus prin negocieri, informaţii corecte, până la manipulare şi intimidare reciprocă.
Puterile un mai sunt in balanţă: politicienii, pentru a avea mai multă inflen, folosesc mijloacele de comunmicare în masă, jurnalistul devenid instrumental puterii recesar in dezbaterele electorale, discursurile politice. Jurnalistul prin rezistenţa in faţa constrângerilor politice doresc obţinerea credibilităţii profesionale. De exemplu, este un conf,lictdeschis între Preşedinte si unele trusturi media.
Relaţia dintre jurnalist si puterea politică a fost mereu tensionată datoriă schimbărilor la nivel politic Orice campanie de presă care a avut loc datorită schimbărilor la nivel politic a fost o trecere spre tabăra învingătorlor.Conflictul poate căpătă forme grave deoarece jurnalistul demască abizurile politice, gafe ale reprezentantilor partidelor, apăr’nd astfel un curent de opinie ostil politcii.
Relaţii mai puţin conflictuale când jurnalistul a avuit libertatea să trateze subiectele deibera, să interigheze puterea a fost cea din ultima perioadă a guvernării lui Văcăroiu. Tot in limkita normalităţii este şi perioada din timpul schimbării politice din 2004 şi prima parte a guvenării alianţei. Această tolerare din partea puterii politice şi a jurnalistului a luat sfârşit o dată cu apariţia conflictului dintre Băsescu şi Tăriceanu.
După revoluţie, cotidianul “Adevărul” devenise manipulatorul opiniei publice prin stiririle referitoare la mineriadele din acea vreme. Acest lucru se explică prin continuarea ideilor comuniste de acătre aceeaşi echipă redacţională. Directorii ziarelor “Tineretul liber”,şi alte postui de televiziune şi de radio erau legaţi de trecut prin mentalitatea formată sub ocrotirea scolii comuniste.Iliescu, manipulator de presă, a obţinmut voturi importante in timpul alegerilor prezidenţiale prin intermediul jurnalistilor.
Cotidianul “România liberă”era de partea opoziţiei politice captând atenţia publicului. Subiectele articolelor s-au diversificat, si, astfel, jurnalistii de după perioada 1989 s-au bucurat de sprijin mediatic.
Guvernarea Năstase a transformt presa in instrument al puterii politice prin presiuni asupra unor jurnalişti incomozi puterii. Până în 2004 serviciile de informaţii supuneu jurnalistii la pesiuni, dar fără a mai avea o presă a puterii.
Presa sub puterea politică este nevoită să pară a fi o presă a puterii ceea ce a determinat să apară în rândul jurnaliştilor cultul personalităţii. Excesul de imagine a lui Adrian Năstase a determinat un val de nemulţumire un numai în rândul populaţiei, ci şi în rândul jurnaliştilor. O dată cu apariţia conflictului dintre Bpsescu şi Tăriceanu s-a observat că o parte din organele de presă aveau interese economice. Conflictul un s-a diminuta deoarece există şi acum. Presă contra şi pentru Băsescu.
După părerea mea acest conflict este imoral deoarece trusturile de presă , dorind să aibă avantaje pe care i le oferea cei de la putere, se comportă asemeni partidelor politice. Un studiu realizat de Agentia de Monitorizare a Presei arată că publicul este de parere că presa este dominată de interesele politice şi că incearcă să manipuleze opinia publică.
În opinia mea preşedintele nu este o victimă in relaţia cu presa. Traian Basescu a provocat constant televiziunile de ştiri sau a răspuns nepermis provocărilor, coborând mult de la nivelul prezidenţial pentru a intra in polemici ieftine. Când faci glume ieftine cu jurnalistele pe care le inviţi să se suie pe masă nu faci decât să micşorezi singur o distanţă instituţională pe care ar trebui să o respecte.
Consider că este regretabil cât de puţin profesionistă este relaţia dintre doua instituţii fundamentale, menite să se respecte şi să se completeze reciproc in funcţionarea normală a unui stat democratic.
Moderatorul impune subiectul/tematica de discuţie, le acordă invitaţilor o importanţă diferită ce poate fi observată prin elemente de comunicare non-verbală , cum ar fi tonalitatea: ton respectuos, dispreţuitor, politicos, agasat .Este cazul Gabrielei Vrânceanu Firea, din emisiunea „Ştirea zilei” de pe data de 31 mai, de la Antena 3, în care realizatoarea răspunde reproşurilor deputatului Cristian Boureanu (invitat în emisiune) cu afirmaţii jignitoare. Nici deputatul nu a fost mai rezonabil în replici, dar nu el a început-o – cf. Alina Vasile, „Jigniri dure între Cristian Boureanu şi Gabriela Vrânceanu Firea, în direct / Antena 3 îl dă în judecată pe Boureanu”
Stelian Tănase, în prelegerea ţinută la Conferinţa naţională „Mass media şi democraţia în România post-comunistă”, organizată la Iaşi de Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi şi revista Sfera Politicii, pe 22 noiembrie 2010, afirma că manifestarea canalelor mediatice ca partide politice se datorează dorinţei acestora de „a pune” sau de „a da jos” preşedinţi, miniştri sau parlamentari prin perspectiva unui „sindrom Watergate”.
În opinia mea, explicaţia a ceea ce se întâmplă cu presa este implicarea patronilor acestor trusturi în actul editorial pentru a-şi rezolva interesele economico-politice. Este de notorietate faptul că Posturile Antena 1, 2 şi 3 sunt instrumentele mediatice ale omului de afaceri şi politicianului Dan Voiculescu. De asemenea, stenogramele discuţiilor telefonice ale lui Sorin Ovidiu Vîntu, date publicităţii în octombrie 2010, demonstrază relaţia pe care acesta o avea cu jurnaliştii de la Realitatea TV şi de la Academia Caţavencu. Pentru cei doi, mass media pe care le patronează sunt propriile „armate civile” ce trebuie să răspundă prompt la comanda patronilor.
Lucretia Ionescu Buiciuc
