Toamna a coborât din poveste, înveşmântată în frunzele ruginii presărate cu licurici de smarald. Ici-colo, crizanteme, trandafiri şi albăstrele priveau triste spre cârdurile de cocori pregătiţi să plece spre ţările calde. La cea mai mică adiere a vântului, câte o frunză sau câte o petală de floare cade alene spre pământul umed de primele lacrimi ale toamnei.
Cerul, mai albastru ca cel de ieri, adună norii pufoşi ce desenează, spre încântarea copiilor , personaje dragi lor.
Toamna, cu alaiul de mere, pere, gutui, agaţă de cer ciorchini de stele şi curcubee de flori pe care le oferă oamenilor ca pe un dar divin. Mirosul de crizanteme şi de gutui coapte impărştie în depărtări amintiri din vacantă, păstrate ca pe un talisman. Bunica, cu privirea blândă şi mâinele noduroase de atâta muncă, făcea plăcinte in fapt de seară, în timp ce focul desena zmei şi Feţi-Frumoşi. Vorba domoală a bunicii, mirosul de plăcintă şi de gutui coapte pe vatră le simt si acum de parcă ieri am fost pe acele meleaguri.
Cocorii se pregătesc de plecare, nu înţeleg zborul lor in forma literei „V”, la fel şi rândunelele, şi ciocârlia….îşi iau rămas-bun cu tristeţe, dar cu promisiunea ca la anul vor reveni.
Cine oare poate înţelege suferinţa celui care este nevoit să-şi părăsească locurile natale? Unde vor regăsi dimineţele liniştite de pe plaiul mioritic? Un piţigoi se ceartă, oare cu cine?, îi vine in ajutor o vrăbiuţă moţată care, cu aliura ei de principesă, o linişteşte.
Soarele adoarme mai repede pentru a face loc reginei nopţii. Luna adună în jur steluţe argintii ce la-nceput de septembrie joacă Brâul, Ciuleandra, şi pentru o secundă, cer şi pământ se amestecă in Hora Destinului
Toamna vine incărcată de flori şi pleacă singură, tristă, dusă de vântul rece spre cele patru zări, încremenind-o pentru câteva luni în amintire.
