Fulgii, in zborul lor, îmi desenează imagini fantastice şi, nu ştiu de ce, am avut impresia că mirajul Sărăbătorilor de iarnă se împleteşte cu muzica Universului, într-o multitudine de sunete, bucurându-mă.
Se aude glasul unui copil ca o adiere sau ca un vis…, ce împarte bucuria creării Omului-de-Zăpadă, primul miracol al iernii. Ochii prichindelului, porţi către un tărâm necunoscut, privea cu bucurie stratul de zăpadă ce se aşternuse prea repede. El devenise meşterul ce incerca să dea formă albului imaculat al copilăriei.
Ajuns Demiurg in propria sa creaţie, copilul-meşter crede că va da viaţă Omului-de-Zăpadă, că va putea străbate cărările vieţii cu puritatea de mână.
Vrăbiuţile, adunate pe-o ramură de brad, pun Omului-de-Zpadă, salbă, la ceas de taină. Cioburi din oglinda cerului devin bucăţi de diamant ce alunecă spre copilul-meşter, devenit matur.Incearcă din răsputeri să dea perfecţiune primului vis de iarnă!
Copilul modelează cu migală sculptura, o priveste de la distanţă, mulţumit, şi, pentru o clipă, cer şi pământ s-au contopit în colindul „O, brad frumos”
Între copilul-meşter şi Omul-de-Zăpadă s-a legat acea prietenie sufletească pe care n-o poate destrăma timpul şi nici adultul când ghioceii vor înflori la tâmplă.
CHIRILĂ CEZARA-MIRUNA
Clasa a IX-a, A
Scoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi
