Pornindu-se de la principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, care presupune luarea in considerare a diferitelor capacităţi, necesităţi şi aspiraţii ale bărbaţilor şi ale femeilor, precum si tratamentul egal al acestora, in prezent, este esenţial pentru Romania ca femeilor să li se asigure în mod real egalitatea de şanse in ceea ce priveste accesul la educaţie, la formare şi la un loc de muncă şi la participarea la luarea de decizii publice si politice, trăsătură ce caracterizează societăţile democratice şi dezvoltate.
Ca antreprenori, femeile din vestul României s-au confruntat cu numeroase obstacole şi dificultăţi, în creştere în prezent faţă de momentul începerii afacerii: taxe şi impozite ridicate, birocraţie, schimbări legislative frecvente, concurenţă, dificultăţi financiare; urmate de obstacole şi dificultăţi noneconomice: încrederea în propria persoană; îmbinarea vieţii profesionale cu cea de familie; câştigarea acceptării şi respectului oamenilor.
Obiective
- creşte oportunităţilor de dezvoltare a femeilor de afaceri prin formarea profesională a acestora în vederea iniţierii unei afaceri.
- sa identificam care sunt principalele obstacole pe care femeile le intampina in incercarea lor de a-si crea propriul business sau de a organiza afacerea pe care o conduc, nevoile pe care ele le identifica si posibilele modalitati eficiente de a le acoperi.
- analizeza in perspectiva si sa identific elementele importante care marcheaza dezvoltarea si ascensiunea femeilor in mediul de afaceri din Romania, intr-o societate in care cultura de business si economia de piata ocup[ un loc pimordial
Ipoteze
;
- diferenţele bazate pe gen în carieră şi segregarea bazată pe gen existente pe piaţa muncii,
- ca peste jumatate dintre femei (58%) cred in puterea lor de a schimba in bine domeniul afacerilor.
- mai mare implicare din partea femeilor ar avea o influenta pozitiva asupra lumii afacerilor.
- femeile cred in puterea lor de a schimba in bine domeniul afacerilor.
Abordarea comparativă a celor 35 firme de succes gestionate de femei manager din România reprezintă un punct de reper în stabilirea principalelor aşteptări şi dificultăţi cu care se poate confrunta o femeie care doreşte să îşi realizeze propria afacere.
Studiile indică faptul că femeile care încep o afacere îşi doresc să obţină independenţă financiară, dar, după cum sugerează şi cele 30 femei intervievate mult mai important pentru ele este să aibă controlul asupra propriului destin
Numeroase femei de afaceri se încadrează în segmentul de vârstă 30-40 de ani, dar tinerii sunt cei care sunt disouşi să-şi asume riscul într-o măsură mai mare. In aceste condiţii, numărul total al femeilor de afaceri trebuie raăprtzat la această cifră, nu la procentul total al femeilor care au fost cheationate.
Analiza numărului absolvenţilor de studii superioare reliefează faptul că femeile cu studii superioare deţin superioritatea numeică Faptul că se intregistrează un număr crescut de femei cu studii superioare ne induce ideea că, în asemenea cazuri, ar trebui să identificăm o proporţie mai importantă de femei antreprenor care doresc să aibă o pregătire solidă in domeniul afcerii respective.
În România, încă de la sfârşitul anilor ’90 au apărut afaceri de succes realizate de femei, chiar dacă ele nu au avut amplitudinea şi succesul celor conduse de bărbaţi. Dacă în timpul regimului comunist femeile şi bărbaţii aveau în mod formal aceleaşi şanse profesionale, în perioada imediat următoare atât femeile cât şi bărbaţii au avut libertatea de a-şi construi cariera pe care şi-o doreau sau de a începe o afacere proprie. Pentru femei însă acest drum nu a fost totuşi la fel de uşor, având în vedere, dublul rol, profesional şi familial.
Femeile suferă o serie de discriminări la locul de muncă şi se datorează faptului că există domenii ale economiei in care femeile sunt majoritare sau domenii in care barbăţii sunt majoritari. Acest fapt duce la o segregare pe sexe a ocupaţiilor, observându-se că cele feminizate sunt, in general, mai prost plătite. Dintre subiecţi, 47% au răspuns « Uneori », 10% -« Des », « Foarte des » – 20%, şi « Foarte rar »- 23%
În decurs de câţiva ani, femeile din România au început să obţină carierele dorite, dovedind că pot fi performante în domeniul în care activau. Multe dintre ele au început să ocupe poziţii cheie, devenind manageri de departamente, directori de firme. O parte dintre ele, au mers mai departe, şi-au deschis propria firmă.
În urma analizei realizată, în care au fost implicate femeile care au reuşit să-şi facă o carieră de succes în diverse domenii, s-a constatat că, ele se lovesc de aceleaşi greutăţi. În mare parte, putem discuta de cinci mari preocupări ale acestora: autenticitatea (43%), relaţiile (22%), influenţa (17%), flexibilitatea (10%) şi propria motivaţie (8%).
Autenticitatea – dorinţa de a avea o linie clar trasată între interesele profesionale şi cele personale.
Relaţiile – nevoia fundamentală a fiecăreia dintre noi de a intra în contact cu oamenii din jur; s-a demonstrat faptul că femeile sunt mult mai bune decât bărbaţii în ceea ce priveşte comunicarea şi relaţiile între oameni.
Influenţa – dorinţa de a ajuta şi de a controla destinul cuiva. Nevoia de a fi influentat este acel factor care ne motivează ca să luăm iniţiative, să ne realizăm şi să avem încredere în propriile forţe.
Flexibilitatea- capacitatea de a se adapta uşor schimbărilor care intervin în mediul afacerilor.
Propria motivaţie- motivaţia, din punct de vedere managerial este legată de natura relaţiilor umane, fenomen complex care semnifică faptul că oamenii care sunt multumiţi, în acelaşi timp, sunt şi productivi. În teoriile comportamentului organizaţional, motivaţia apare ca o forţă ce energizează, orientează şi sprijină comportamentul uman. A cunoaşte propria motivaţie echivalează cu găsirea răspunsului la întrebarea ,,de ce” să întreprind o activitate.
Aceste cinci direcţii de dezvoltare sunt foarte importante pentru femeile care ocupă poziţii de conducere în cadrul unei companii sau care doresc să iniţieze propria afacere.
Obstacolele potenţiale întâlnite în activitatea unei femei întreprinzător pot fi surprinzător de variate, începând cu neseriozitatea partenerilor şi până la angajarea personalului, care vede de multe ori în manager doar o femeie şi nu un profesionist. La acestea se adaugă greutăţile generate de birocraţie, legislaţie sau de proceduri stufoase. Deşi diferenţele de gen nu reprezintă un obstacol, totuşi modul în care sunt percepute femeile întreprinzător le aduce acestora un prejudiciu serios de imagine: bărbaţii văd uneori în femei un caracter mai slab şi se gândesc că în spatele unei femei întreprinzător se află un bărbat, fără a acorda prea multă credibilitate unei femei de afaceri care are succes.
Considerând că discriminarea de gen nu constituie o problemă în afaceri sau constituie o problemă minoră, femeile antreprenor de succes sunt considerabil mai preocupate să înţeleagă şi să explice diferenţele dintre femeile antreprenor şi bărbaţii antreprenor, răspunsurile lor confirmând şi de această dată vasta literatură dedicată „stereotipului femeii de afaceri”
Deosebirile dintre antreprenorii femei şi bărbaţi au ca izvor faptul că femeile sunt foarte bune negociatoare, au ca atu intuiţia, devenind invincibile prin modul în care îşi aruncă toate resursele în afacerea pe care o conduc. Există şi unele dezavantaje legate de sensibilitate şi modul de percepţie a realităţii. Aceste deosebiri se manifestă, în general, prin elemente precum: o mai mare uşurinţă pentru bărbaţi decât pentru femei în asumarea unui risc, femeile sunt mai atente la detalii şi mai bine organizate; în schimb, bărbaţii sunt mai fermi şi inspiră mai multă încredere partenerilor de afaceri
În România, procentual vorbind, lumea afacerilor aparţine încă bărbaţilor. În acelaşi timp, atitudinea celor din jur menţine prejudecăţi care afectează grav imaginea unei femei care decide să se lanseze în afaceri. Nereuşita în afaceri este pusă pe seama faptului că eşti femeie (71%), iar succesul unei femei întreprinzător este de obicei trecut sub tăcere. Femeile încă nu au demonstrat că pot să reuşească, iar mentalitatea se schimbă greu (8%).
Discriminarea de gen se manifestă mai ales în privinţa afacerilor mari care sunt gestionate de bărbaţi (22%). Afacerile mari conduse de femei sunt întâlnite în domenii specifice activităţii unei femei, ca de exemplu confecţiile sau domeniul farmaceutic. În domeniul industriei grele, se întâlnesc mai puţine femei de afaceri în poziţii de vârf.
Acesta este unul din motivele pentru care studiile indică faptul că discriminarea de gen în afaceri se manifestă în continuare la nivelul societăţilor moderne; pentru a promova, ca femeie, într-o funcţie de conducere trebuie să demonstrezi că eşti mai bună decât un bărbat aflat într-o funcţie similară.
Când se fac comparaţii între manageri, de prea puţine ori este pus accentul pe elemente de discriminare pozitivă. În timp ce bărbaţii au tendinţa de a comanda şi a controla, tendinţa femeilor este aceea de a construi o echipă şi de a ajunge la o înţelegere. Femeile manager au o analiză mai atentă şi prudentă asupra riscurilor în afaceri.
Se apreciază că cele mai importante trăsături de personalitate şi abilităţi pe care trebuie să le ai pentru a te lansa într-o afacere şi pentru a avea succes, sunt:
Energia (18%) – puterea de a iniţia o afacere, de a înfiinţa o firmă şi de a o conduce; aceasta implică vigoarea, spiritul de iniţiativă, ambiţia de a reuşi, simţul reponsabilităţii, tenacitatea
abilităţi mentale (22%) – concretizate în inteligenţă, capacitate de analiză şi sinteză, gândire creativă
cunoştinţe de specialitate (29%) – cunoştinţe tehnice în domeniul afacerii alese, cunoştinţe de marketing şi cunoştinţe manageriale
abilităţi de comunicare ( 11%)– capacitatea de a comunica eficient în afaceri reprezintă un element esenţial pentru a gestiona o afacere de succes. Comunicarea managerială reprezintă o funcţie a conducerii care face cunoscut rezultatul deciziilor mangeriale şi stabileşte un climat de înţelegere între cei care transmit informaţiile şi cei care le primesc.
capacitate decizională (20%)– capacitatea de rezolvare a disfuncţionalităţilor, responsabilitatea de a aloca resurse şi capacitatea de a negocia care se realizează prin iniţierea de activităţi, de strategii şi tactici care să conducă la schimbare. Aceste aptitudini şi abilităţi pot fi dobândite prin educaţie sau experienţă.
Femeile sunt dispuse să îşi asume un risc mai mare în carieră,schimbă regulile jocului, îşi construiesc un stil propriu de a conduce şi caută un loc unde să îşi poată dovedi calităţile. Atuurile unei femei nu sunt competiţia dură, agresivitatea, ci organizarea, managementul relaţional, empatia şi capacitatea de a îndeplini mai multe sarcini fără a pierde din vedere detaliile
Printre calităţile pe care ar trebui să le posede o femeie întreprinzător se enumeră seriozitatea, perseverenţa şi dorinţa ei de a se autodepăşi. Sfaturile pentru o femeie care doreşte să-şi dezvolte propria afacere au în vedere mai ales asumarea riscurilor, dorinţa de a munci şi nu convingerea că există câteva ingrediente ale succesului universal valabile care trebuie descoperite şi aplicate afacerii desfăşurate; fiecare afacere este diferită şi fiecare manager general are propriul stil de a gândi strategiile de dezvoltare.
Femeile pot beneficia de avantajele intuiţiei (35%), o resursă insuficient cunoscută, dar invocată atât de des încât a devenit o temă des întâlnită în literatura de specialitate.
Intuiţia reprezintă abilitatea de a obţine acel gen de cunoaştere la care nu putem ajunge prin interferenţă sau observaţie, raţiune sau experienţă. Astfel, ea este în mare parte o sursă originală, independentă a cunoaşterii, care nu poate fi obţinută prin celelalte surse. Intuiţia le ajută pe femei să rezolve problemele într-un mod mai creativ prin care acceptă mai uşor ideile celor din jur.
Nu în ultimul rând, abilitatea de a obţine rezultate este şi ea la îndemâna femeilor într-o lume modernă care a depăşit paradigmele de genul “o femeie nu lucrează, nu face afaceri, nu …”. Tocmai această ultimă abilitate sprijinită acum de o societate deschisă şi modernă ajută femeile să-şi demonstreze că se pot face remarcate în domeniul antreprenoriatului
Femeile se confruntă in cariera lor cu lipsa de continuitate (concedii de maternitate, intreruperi pentru creşterea copiilor – 50%) iar efortul lor pentru îndeplinirea obligaţiilor de familie şi a celor profesionale este considerabil mai mare ca al bărbaţilor (15%)
Femeile au o fire mai sensibilă, în schimb bărbaţii au mai multă îndrăzneală şi sunt mai încrezători, din aceste motive bărbaţii au mai multe şanse de a obţine ceea ce doresc
Femeia este vãzută în contextul nevoii de a echilibra două roluri importante: cel de acasă, din familie şi cel de la locul de muncă. Majoritatea respondenţilor (54%) consideră reuşită în afaceri a unei femei ca fiind doar un aspect complementar al succesului pe plan familial. Acesta ar fi şi motivul pentru care există atât de puţine femei de afaceri de succes, ele fiind nevoite să-şi împartã timpul între aceste două preocupări (30%)
Femeia de succes nu este femeia care are o carieră strălucită, ci cea care a reuşit să facă lucruri bune şi pe plan profesional şi pe plan personal, planul personal însemnând familie, copii, casă, prieteni, statut social.(16%) E normal ca femeile să-şi aloce din timp şi pentru lucrul ăsta, şi atunci taie de la carieră
Femeie care doreşte să îşi dezvolte propria afacere trebuie să fie perseverentă, tenace şi foarte echilibrată; de asemenea, este necesar ca viitoarea femeie întreprinzător să se informeze într-o manieră adecvată asupra riscurilor care decurg din activităţile antreprenoriale desfăşurate şi să fie pregătită să înfrunte dificultăţile care apar. Spre exemplu, afacerea sa a fost lansată pe o piaţă total atipică în care clienţii sunt foarte exigenţi, s-a confruntat nu de puţine ori cu probleme financiare, reuşind să menţină echilibrul între practicarea unor preţuri rezonabile pentru produsele fabricate şi obţinerea unor marje acceptabile de profit.
O consecinţă a acestui tip de mentalitate il constituie faptul că, în anumite situaţii, femeile trebuie să demonstreze că reprezintă parteneri de încredere în relaţiile de afaceri, comparative cu bărbaţii care beneficiază de un capital de încredere anterior stabilirii respectivei relaţii de afaceri. La femeie există dezavantajul că trebuie să dovedească că este un om de afaceri, în timp ce bărbatul pleacă de la premise că este şi se vede ulterior.La femeie se pleacă de la premise că nu este un partener solid, ea trebuie să dovedească , muncind de dpuă ori mai mult decât un bărbat ca rezultatul să fie acelaşi ca al lui. O femie e privită cu mai multă ciscumspecţie şi i se adresează o privire ironică de la înceăut: “Ce cauţi aici când locul tău e în altă parte? N-ai copii acasă? N-ai de gătit?” Femeiele atacă aceste bariere prin creşterea participării lor în organizaţia în carte domină bărbaţii şi prin formarea propriilor lor reţele de lucru.
Caracteristicile femeii antreprenor sunt următoarele: avantaj competitiv bazat pe cunoaştere a crescut, creativitatea (21%), flexibilitatea (24%) şi dinamismul (25%), capacitatea mare de a învăţa şi de a folosi new knowledge and generate added valunoi cunoştinţe şi pentru a genera valoare adăugată (30%).
Frica de a eşua se înregistrează la un nivel mai mare în rândul femeilor decât în cel al bărbaţilor Femeile cu venit mic şi mediu înregistrează rate înalte pentru frica de eşuare (40,3%) în comparaţie cu bărbaţii cu acelaşi venit. (34,2%)
Femeile tind să fie mai puţin optimiste şi cu mai puţină încredere în sine decât bărbaţii atunci când merge vorba despre lansarea unei afaceri. Dar, odată implicate în activitatea de antreprenoriat, încrederea femeilor sporeşte şi dânsele încep să cunoască ceilalţi antreprenori şi să exploateze oportunităţile viabile aşa cum o fac partenerii lor bărbaţi. Ţinând cont de diferenţele dintre diversele culturi din lumea întreagă în ceea ce priveşte independenţa economică a femeilor, lipsa iniţială de încredere nu este un factor surprinzător. Antreprenoriatul nu induce doare implicaţii economice pentru femei, ci şi implicaţii sociale.
Indicatorii tradiţionali ai succesului, referitori la obţinerea unui profit cât mai mare şi la dimensiunea afacerii desfăşurate sunt priviţi diferit de femeile întreprinzător. Importanţa banilor şi obţinerea de bunuri materiale nu reprezintă pentru cele 10 femei manager un indicator al succesului. In viziunea lor, succesul se află în strânsă legătură cu generarea unei imagini pozitive a afacerii realizate a cărei piesă de rezistentă este încrederea.
Pe lângă răspunsuri cum ar fi: cunoaşterea mediului de afaceri, înţelegerea şi valorificarea oportunităţilor, formarea unei echipe de lucru competente (25%), considerăm semnificative pentru ilustrarea antreprenoriatului feminin trei elemente, prezente în peste 75% din răspunsurile femeilor antreprenor de succes: educaţia şi experienţa profesională în alegerea domeniului de activitate şi educaţia antreprenorială Rolul educaţiei este unul esenţial, nu poţi învăţa să mergi decât dacă părinţii îţi sunt aproape, nu poţi învăţa să vorbeşti decât în prezenţa unor persoane care ştiu să vorbească; tot aşa nici o afacere nu poate „să alerge” înainte să înveţe să meargă şi, chiar dacă afacerile mai pot merge „de-a buşilea” de unele singure, un ghidaj oferit de educaţie, în orice formă posibilă, este cel care poate să înveţe afacerea şi pe cel care o conduce să se adapteze mediului şi să continue să trăiască
Satisfacţiile pe care le trăieşte o întreprinzătore de succes sunt date de momentele când realizează că şi-a împlinit visul, că este independentă şi ştie că familia este tot timpul lângă ea ca să o susţină, au raspuns 80% dintre chestionati Una dintre cele mai importante greutăţi pe care le poate întâmpina o femeie de afaceri este aceea de a nu găsi sprijin în alte persoane şi de a nu avea familia aproape (20%)
O afacere construită este un bun al întregii familii, este o moştenirepe care poate să o lase copiilor, o afacere nu este doar o sursă actuală de venit, ci şi o asigurare pentru viitor
Considerând că discriminarea de gen nu constituie o problemă în afaceri sau constituie o problemă minoră, femeile antreprenor de succes sunt considerabil mai preocupate să înţeleagă şi să explice diferenţele dintre femeile antreprenor şi bărbaţii antreprenor, răspunsurile lor confirmând şi de această dată vasta literatură dedicată „stereotipului femeii de afaceri” . Femeile doresc împlinire, bărbaţii independenţă. ( 60%) Femeia apelează mai greu la împrumuturi decât bărbaţii, ea porneşte o afacere doar dacă există surse personale suficiente, astfel încât împrumuturile să fie cât mai mici.(30%) Doamnele şi domnişoarele sunt mai flexibile şi mai tolerante decât bărbaţii, ceea ce îi face să aibă stiluri diferite de management. De asemenea, acestea îşi aleg în special afaceri în domeniul serviciilor, pe când bărbaţii în domenii tehniceTot ce poate diferenţia bărbaţii de femeile de afaceri sunt anumite caracteristici şi trăsături personale, care reliefează abordări diferite privind toleranţa în muncă, gradul de flexibilitate, perseverenţa sau implicarea personală (10%)
Deosebirile dintre antreprenorii femei şi bărbaţi au ca izvor faptul că femeile sunt foarte bune negociatoare, au ca atu intuiţia, devenind invincibile prin modul în care îşi aruncă toate resursele în afacerea pe care o conduc. Există şi unele dezavantaje legate de sensibilitate şi modul de percepţie a realităţii, însă acestea, cu puţin exerciţiu, pot fi contracarate Aceste deosebiri se manifestă, în general, prin elemente precum: o mai mare uşurinţă pentru bărbaţi decât pentru femei în asumarea unui risc, femeile sunt mai atente la detalii şi mai bine organizate; în schimb, bărbaţii sunt mai fermi şi inspiră mai multă încredere partenerilor de afaceri. Femeile sunt dispuse să îşi asume un risc mai mare în carieră, schimbă regulile jocului, îşi construiesc un stil propriu de a conduce şi caută un loc unde să îşi poată dovedi calităţile. Atuurile unei femei nu sunt competiţia dură, agresivitatea, ci organizarea, managementul relaţional, empatia şi capacitatea de a îndeplini mai multe sarcini fără a pierde din vedere detaliile
Femeile au o fire mai sensibilă, în schimb bărbaţii au mai multă îndrăzneală şi sunt mai încrezători, din aceste motive bărbaţii au mai multe şanse de a obţine ceea ce doresc
În privinţa dezvoltării culturii antreprenoriale, se recomandă o serie de surse de informare şi programe de formare profesională care s-au dovedit a fi utile în activitatea sa:
- Cursuri scurte pe diverse tematici economice
- Pregătire managerială prin intermediul unor
- programe diferite
- Centrele de formare profesională
- Asociaţiile de femei întreprinzător
- Asociaţiile profesionale
Networkingul este foarte important, întrucât presupune găsirea rapidă a informaţiilor necesare şi ajută la aflarea de soluţii eficiente pentru problemele urgente (cel mai uşor este să apelezi la cineva care a fost într-o situaţie similară. De o mare importanţă pentru o afacere de succes, este încrederea în forţele proprii, planificarea cât mai atentă şi mai realistă a obiectivelor.
Recomandarea ei este ca orice femeie întreprinzător aflată la început de drum să creadă în ceea ce face şi să lucreze cu entuziasm, să nu se lase învinsă atunci când nu-i reuşeşte de prima dată un lucru.
Toate eforturile depuse în sensul dezvoltării şi perfecţionării condiţiilor de funcţionare a afacerii trebuie să fie conjugate cu dorinţa de a te informa în permanenţă, deoarece informaţia înseamnă putere.Cele mai utilizate surse de informare pentru afacerea sa sunt informaţiile din presă şi publicaţiile de specialitate (reviste, broşuri, oferte primite).
Deşi volumul de muncă este de obicei foarte mare, faptul că au posibilitatea de a-şi planifica singure timpul în funcţie de priorităţi, face acest inconvenient secundar. De fapt, multe femei declară că le place să muncească şi preferă afacerile altor tipuri de activităţi. Trebuie remarcat faptul că multe femei manager subliniază nevoia de provocare creativă şi stimularea inventivităţii. De asemenea, multe femei identifică nevoia de “a face o diferenţă“,“a schimba ceva“ în comunităţile lor. Deşi puţine din femeile întreprinzător sunt cu adevărat mulţumite ca şi angajate, cele mai multe îşi părăsesc locul de muncă pentru ca nu le sunt satisfăcute anumite aşteptări profesionale. Multe femei menţionează că pentru a se lansa în afaceri au nevoie de vocaţie, oportunităţi şi proiecte, stimulare şi încurajare, libertatea de a-şi programa timpul şi activităţile, libertatea de a-şi gestiona aspectele familiale, mediu de lucru personalizat, alinierea etică dintre muncă şi valori personale, relaţii colegiale amiabile, un flux permanent de învăţare şi dobândirea respectului din partea clienţilor şi colegilor.
Pe calea antreprenoriatului, multe femei descoperă şi dezvoltă “propriul drum“, o nouă viziune asupra vieţii şi propriei persoane. Este o experienţă covârşitoare care poate fi sintetizată astfel: “Înveţi să nu priveşti în urmă şi să nu regreţi. Doar continui şi crezi în ceea ce faci“.
Informatie foarte bogata legata despre succesul femeilor in afaceri si cum ar trebui sa se dezolve o femeie intr-o afacere.
Necesita rabdare pentru citire .. multumim pentru articol !