Produse de slabit si un corp sanatos

produse de slabit si un corp sanatosPresupun ca nu esti prima persoana si nici ultima care se intreaba ce este de facut in privinta fizicului, si probabil ca inca te intrebi cum poti scapa de toate acele kilograme in plus. Dealtfel, sunt sanse mari ca pana acum sa te fi gandit deja la produse de slabit si la diete speciale ce promit sa te readuca pe linia de plutire. Iar in cel mai rau caz, deja ai incercat destule solutii costisitoare ce implicau pastile ori sucuri magice, care in final nu au dat roade, si te-au lasat doar cu un gust amar. Cu toate astea, daca inca incerci sa faci o schimbare sau esti pentru prima data in aceasta situatie si cauti o solutie, ai ajuns in locul potrivit.

Cand vine vorba de fizicul uman, primul lucru de avut in minte este faptul ca toti suntem diferiti, iar fiecare dintre noi avem un metabolism diferit. Astfel ca, incearca sa nu te compari cu alta persoana care a reusit sa isi mentina aspectul suplu al fizicului, caci se poate ca acea persoana sa aiba doar norocul unui metabolism mai eficient. Dealtfel, este bine sa nu va comparati cu voi in perioada tineretii, caci metabolismul tinde sa incetineasca odata cu varsta.

Cu toate ca metabolismul pare sa ne afecteze foarte mult odata cu trecerea timpului, iar sperantele par se se risipeascca destul de rapid, asta nu inseamna ca nu mai este nimic de facut. Iar sfaturile sunt multe, si acestea se stiu deja destul de bine, caci totul se rezuma la un pic de efort fizic zilnic, o alimentatie sanatoasa si o dispozitie cat mai buna.

Citeste si:  La noapte am sa te fur

Pe scurt:

  1. Un pic de miscare zilnica nu strica niciodata. “30 de minute de plimbare in fiecare zi”, este primul pas spre o silueta de invidiat. Mersul face bine, iar arderea caloriilor si mai bine, astfel ca incercati sa profitati de timpul liber pe care il aveti si plimbati-va cat mai des (desigur, un jogging ar aduce rezultate mai rapide). 
  2. Alimentatia sanatoasa ar putea la fel de bine sa treaca pe primul loc, caci daca v-ati hrani corpul cu ceea ce are nevoie cu adevarat, si el s-ar simti mai bine. Deci fara dulcuri seara, ci doar dupa un efort fizic mai intens (sala de fitness, aerobic). Dealtfel, desi aveti retineri cand vine vorba de produse de slabit, acestea nu sunt doar acele pastile verzi/ roz/ maro  care costa foarte mult. Tot produse de slabit sunt considerate si detoxifiantele, plantele si alte alimente sanatoase. Pana la urma, aveti nevoie de alimente si “produse de slabit” care sa va ajute sa ardeti mai usor caloriile, sa aveti o digestie mai buna, si sa scapati de toxine.
  3. In ultimul rand, insa important de altfel, este dispozitia si starea de spirit, caci nu veti ajunge prea departe daca va stresati zilnic. Stresul ingrasa, iar zambetele ard calorii (asta ar trebui sa retineti).

In final, faceti cat mai multa miscare, simtiti-va bine si daca simtiti nevoia de produse de slabit, incercati ceva sanatos (http://infit.ro/)

Leave a Reply