Sezonul racoros a sosit din nou

sezonul racorosSi ca in orice alt an, dupa o vara calduroasa si caniculara, vine de nicaieri o toamna si o iarna extrem de geroasa care sa ne prinda pe nepregatite, si care sa ne ajute cu o raceala sau cu o alta boala. Si ce este totusi de facut? Ca si pana acum, trebuie sa ne aparam impotriva germenilor si a altor factori ce ne pot pune in situatii nedorite. Haideti deci sa vedem ce este de facut, si care sunt pasii ce trebuiesc urmati astfel incat sa reactionem corespunzator diferitelor situatii.

La ce putem sa ne asteptam de la sezonul racaros?

Multi dintre noi vor raci cu siguranta sau vor prinde o gripa, asta este clar. Dar haidem totusi sa vedem de ce racim in sezonul racoros. Multe dintre studii indica faptul ca oamenii pot raci oricand, indiferent de anotimp. Iar daca este sa ne gandim, chiar au dreptate, caci si eu am fost racit in perioada de vara cand afara erau 35 de grade. Tot specialistii spun ca raceala este mai frecventa iarna, insa acest lucru nu se intampla din cauza frigului ci din pricina faptul ca stam prea mult in casa. Iar din nou, tind sa cred ca au dreptate, pentru ca vara ne petrecem mai bine de 70% din timp afara, in localuri, pe plaja la munte ori in vacante. Insa iarna ori toamna, cand afara sunt -10 grade, sau ninge ori ploua, ne petrecem 20% din timp afara, iar restul fie acasa, fie intr-o cladire undeva.

De ce racim mai des in sezonul racoros?

Dupa cum spuneam si mai sus, odata ce vine toamna ori iarna, ne petrecem majoritatea timpului in casa, unde sansele sa fim expusi la germeni sunt mult mai mari. Deci pana la urma, frigul nu este cel care produce raceala, ci faptul ca in casa suntem expusi la microbi, si cum de regula intr-o casa stau minim 2 persoane, sansele ca amble sa raceasca sunt mari. Si tot asa pana cand toti ajungem sa tusim, stranutam ori sa avem febra. In ceea ce priveste gripa totusi, ajungem sa vorbim despre un cu totul alt caz, pentru ca la gripe este implicat un virus cu mult mai puternic, care din nou este transmis usor, fie la facultate, la munca, in scoli, sau din nou, in casa.

Citeste si:  Scapa de griji

Cat despre frig, nu putem spune ca nu ne afecteaza deloc. Ba din contra, contribuie destul de mult la raceala. Daca este sa nu ne imbracam corespunzator, sistemul nostru intern de aparere/ sistemul de imunitate scade, iar de aici si sansele crescute de a pati ceva. Din acest motiv, noi va sugerem sa fiti atenti si sa urmariti site-uri cu sfaturi medicale, care sugereza si tratamente pentru cresterea imunitatii.

Ce trebuie sa retinem legat de sezonul racoros?

Daca vreti sa nu va imbolnaviti, mentineti o casa curata si lipsita de germeni. Daca este sa iesiti afara, ganditi-va de doua ori atunci cand va alegeti hainele cat sa va mentineti sistemul imunitar in putere. Iar in ceea ce priveste tratamentele, aveti grija la sfatul medicului.

Leave a Reply