Lacrima arzatoare

Lacrima arzatoare

Un fulg de zapada
O steaua cazatoare,
O lumina calda
Ce mi te aduce in cale.

Tu cazi, te lovesti
Din greu te ranesti
Cu foc te topesti,
Si ma parasesti…

Poezia este creatie proprie la fel ca si celelalte si a fost facuta publica intr-un concurs inaugurat de Liceul Mihai Viteazu,  promotia nr 51, la care am fost premiat cu diverse carti printre care si cartea lui Stefan Balan intitulata „Noaptea” de Editura „Muzeul Literaturii Romane & Norii”

Lacrima de durere

O lacrima arzatoare
ce-n suflet glasul mi-l arde …

O lacrima de durere
ce s-a scuturat candva in tacere …

Si-n piept imi curg siroaie dulci,
ce zburla fagi si pini …
Si roua sufletului meu, s-a stins precum …
Un gand  pustiu si timpuriu .

Ganduri de la miezul noptii

Cu ochi fragezi si goi suspin in miezul noptii …

si gandurile mele toate
te pierd in voia sortii.

Te cer, te caut, te privesc
Te caut, te cer, te gasesc
Te gasesc, te primesc, te iubesc

Inima ta e aur pur …
Inima ta e un curcubeu de fericire,
Inima ta e un lac ce canta sur
Inima ta e totul imprejur …

Reflexia soarelui in noapte personificat

E ora opt, cerul senin…
Soarele se scurge lin.
Asist ingandurat…
La un concert bine imbinat
Unde mierlele parca-ti soptesc
Vorbe dulci,cuvinte cheie
Ce te-ajuta si-ti incheie
O zi placuta…calda de vara.

Privesc in jur…
Totul e verde si deloc obscur.
Vantul gandurile-mi poarta,
Spre neasemuite clipe
Ce asiduu ma provoaca…

Acum soarele a disparut…
Timid luna se acomodeaza
Stele iar lumineaza.

Vama veche – vama veche poveste de dragoste

„A trecut si vara asta. Ieri un pescarus zbura inaintea mea pe mare ca si cum imi sugera un traseu catre o lume mai frumoasa. La cativa metri, in fata mea. Am zambit, o fi zambit si el si ne-am despartit. El in zbor, eu in plutire. Soarele mi-a mai ars fata cateva ore, vantul m-a batut aprig. Se termina vara asta. Pana la anul n-am sa mai privesc nisipul de pe pielea mea innegrita, firele de nisip ude – marturia unui dolce far niente comportamental cand, pe malul marii nu mai conteaza ce porti, cum te imbraci, cine esti. Revenim acasa, acolo unde se formeaza visele. Ma doare marea innorata. Ma doare fizic, aproape. Nu ne mai gandim atat de des la mare pe timpul iernii. Ea ramane acolo, singura, majestuoasa, imperturbabila, fara sa ne ceara ajutorul. Nu se plictiseste. Isi priveste tarmurile dezolate si trimite spuma rece ca o iluzie a verii. Marea starneste in mine dorinta de personalizare. Mereu incercam sa atribum naturii calitati umane cu speranta ca o vom intelege mai usor asa oglindita. Sau poate ca marea e vie si poetica pur si simplu. Dincolo de proiectiile noastre. Poate ca sufera la fel ca mine odata cu apropierea toamnei. In definitiv, ce e mai viu ca apa? Vara se duce si parca anul asta ia ceva din mine cu ea. Nu e nostalgie, nu e melancolie, nu e nici macar dor. E o senzatie de descompunere. Ca si cum ma raspandesc in patru vanturi si o parte din mine ramane aici sa astepte toamna, sa astepte vesti de la cel care a plecat cu vara, cu simplitatea soarelui, cu fosnetul cearsafurilor umede intr-o noapte fierbinte, fara aer, in care cad stele pentru cine sta cu ochii pe cer.”
Tudor Chirila

O noapte langa tine

O noapte langa tine , este tot ce imi mai doresc …

Sopteste-mi ceva atat de incet incat sa te aud doar cu sufletul…

Canta-mi ceva atat de profund incat sa dansez doar cu lacrimile…
Ia-ma de mana si du-ma departe,pe o colina,incat sa resimt acea noapte…

Dezbraca-ma usor si copleseste-ma cu dor incat sa nu-mi doresc sa cobor…

Saruta-ma nebuneste,de la frunte porneste,iubeste-ma intens incat sa cred ca totul are sens…

Imbratiseaza-ma de noapte buna si daruieste mi un clar sub luna…