Mergand ma pierd in calea ta, lumina soarelui imi oglindeste privirea catre tine, sa fie ea oare sau un miraj, o aparenta sihastra ce-mi spune sa ratacesc prin ale tale ganduri, dar nu mi-am gasit drumul, am stiut dintotdeauna ca va fi o cale si va trebui sa descopar cea mai frumoasa comoara din adancurile unei ruine si intr-un bun sfarsit te-am gasit pe tine.
Tag - poezii de dragoste
Soarele işi face valuri
Mustaţa şi-o întinde,
Caldura se risipeşte în maluri
Şi-un foc troptit se aprinde.
Parcă ziua sa făcut,
Ce-ai facut soare, ai tacut?
Numai zâmbeşti şi tu iar,
Eram fericit, dar in zadar.
Setea de tine ma furat,
Ma luat şi ma adulmecat.
Pe tărâmuri ea ma dus,
Undeva?!Nicaieri acolo sus.
De zori de zi s-a intunecat
Gândul că cineva mi te-a furat,
Si de lume te-a ascuns
In pestera de la apus.
Un gand pustiu
Universul, o bulă de aer împrăştiată,
Pierduta’n vânt, dar nu uitată.
Cu o lume târzie, încoltită de coarne,
Asteaptă să vie, noaptea ce încă doarme.
Un om, o mica pustietate
Într-un spaţiu larg, fara eternitate.
Ce zace de zecii de veacuri,
Spre căutarea unor mai bune leacuri.
Stele, priviri ce te-nconjoară,
De-a lungul timpului de odinioară.
Călăuzind suflete pierdute,
Amintiri ce par, sur cernute.
Viaţa, un gol foarte bogat
Din dragoste creeat,
Facut si daruit
Pentru a fi preuit.
Mistică stea
O minge de foc
De parcă stă în loc
Şi-n inima-ţi biruie,
Iar tot ce-i în jur el mistuie,
Frăgezind suspine
Stăpânul să şi-l aline.
Şi-n mâinile tale de-aş fi
O mireasmă pufoasă ţi-aş gazdui
Pe trupul tău gol pătruns de lumină
O raza se propagă din suflet în ruină.
Plutesc într-o melancolie,
Aştept să vină ziua de apoi.
Noi doi trăim într-o armonie
Ceva putred ne leagă pe amândoi,
Trag să înţeleg veacurile
Ce odată, cândva, existau
Vieţuiam pe un pământ pustiu
Uitat de vremuri timpuriu.
Doar o clipă ne desparte
Clipa aceea ţine la infinit
Timpul nu stă în loc, ci stă pornit
Te ador; te-am preţuit.
Speranţe deşarte mi-au mai rămas
Tu stai înlemnită, eu stau de un ceas
Senin privesc spre altar
Tot ce-I frumos e şi amar.
Mă despart de amintiri
Şi strig după ale tale priviri
Cutreier în a mea in – conştiinţă
Şi alung din greu a mea sentinţă.
În visul meu deşart
Lupt pentru a mea rană
În adâncuri mă risipesc
În căutarea unui leac, grăit,
Mi-e frică să nu greşesc,
Luptând la infinit.
Toamna.
Cand luna plina atipeste, natura incepe a-si face schimbari bruste … copaceii pasesc in zgomote singuratice, tanjind catre cer.
Dar toamna se aproprie desculta cu pasi marunti spre noi, fenomenul, magia anotimpului transforma frunzele intr-o corabie aurie ce-ti fura ochii. 
Mi-e greu sa cred ca a venit toamna, sa iau in mana caietul pe care-l priveam odata cu drag si ce mult imi doream sa vina toamna, sa ma duc dinou la scoala, sa-mi imbat privirile in armonia toamnei.
Ce te legeni tu toamna ?
Ce-ai facut tu soare ? Unde ti-e zambetul ?
Lacrima arzatoare
Un fulg de zapada
O steaua cazatoare,
O lumina calda
Ce mi te aduce in cale.
Tu cazi, te lovesti
Din greu te ranesti
Cu foc te topesti,
Si ma parasesti…
Poezia este creatie proprie la fel ca si celelalte si a fost facuta publica intr-un concurs inaugurat de Liceul Mihai Viteazu, promotia nr 51, la care am fost premiat cu diverse carti printre care si cartea lui Stefan Balan intitulata „Noaptea” de Editura „Muzeul Literaturii Romane & Norii”
O lacrima arzatoare
ce-n suflet glasul mi-l arde …
O lacrima de durere
ce s-a scuturat candva in tacere …
Si-n piept imi curg siroaie dulci,
ce zburla fagi si pini …
Si roua sufletului meu, s-a stins precum …
Un gand pustiu si timpuriu .
„A trecut si vara asta. Ieri un pescarus zbura inaintea mea pe mare ca si cum imi sugera un traseu catre o lume mai frumoasa. La cativa metri, in fata mea. Am zambit, o fi zambit si el si ne-am despartit. El in zbor, eu in plutire. Soarele mi-a mai ars fata cateva ore, vantul m-a batut aprig. Se termina vara asta. Pana la anul n-am sa mai privesc nisipul de pe pielea mea innegrita, firele de nisip ude – marturia unui dolce far niente comportamental cand, pe malul marii nu mai conteaza ce porti, cum te imbraci, cine esti. Revenim acasa, acolo unde se formeaza visele. Ma doare marea innorata. Ma doare fizic, aproape. Nu ne mai gandim atat de des la mare pe timpul iernii. Ea ramane acolo, singura, majestuoasa, imperturbabila, fara sa ne ceara ajutorul. Nu se plictiseste. Isi priveste tarmurile dezolate si trimite spuma rece ca o iluzie a verii. Marea starneste in mine dorinta de personalizare. Mereu incercam sa atribum naturii calitati umane cu speranta ca o vom intelege mai usor asa oglindita. Sau poate ca marea e vie si poetica pur si simplu. Dincolo de proiectiile noastre. Poate ca sufera la fel ca mine odata cu apropierea toamnei. In definitiv, ce e mai viu ca apa? Vara se duce si parca anul asta ia ceva din mine cu ea. Nu e nostalgie, nu e melancolie, nu e nici macar dor. E o senzatie de descompunere. Ca si cum ma raspandesc in patru vanturi si o parte din mine ramane aici sa astepte toamna, sa astepte vesti de la cel care a plecat cu vara, cu simplitatea soarelui, cu fosnetul cearsafurilor umede intr-o noapte fierbinte, fara aer, in care cad stele pentru cine sta cu ochii pe cer.”
Tudor Chirila
Feng shui , o legenda chinezeasca care-si spune punctul de vedere.
Concluziile le trageti singuri din acest video.
O noapte de dragoste ca nici alta, o seara in care plina de culori. M-am gandit sa va descriu o noapte de dragoste traita si simtita pe propria piele, acea:
O seara plina de iubire in cuvinte
Daca vrei vreodata sa te afunzi in iubire, o poti face prin cuvinte as acum o fac eu:
O Noapte de dragoste;
unde cerul si pamantul
se contopesc,
iar stelele neclintit
stau si se oglindesc
in a ta privire ma cufund
cu bratele goale te strapung
a ta inima ti-o tresar
si te iubesc si iar si iar …