Un fulg de zapada
O steaua cazatoare,
O lumina calda
Ce mi te aduce in cale.
Tu cazi, te lovesti
Din greu te ranesti
Cu foc te topesti,
Si ma parasesti…
Poezia este creatie proprie la fel ca si celelalte si a fost facuta publica intr-un concurs inaugurat de Liceul Mihai Viteazu, promotia nr 51, la care am fost premiat cu diverse carti printre care si cartea lui Stefan Balan intitulata „Noaptea” de Editura „Muzeul Literaturii Romane & Norii”
E ora opt, cerul senin…
Soarele se scurge lin.
Asist ingandurat…
La un concert bine imbinat
Unde mierlele parca-ti soptesc
Vorbe dulci,cuvinte cheie
Ce te-ajuta si-ti incheie
O zi placuta…calda de vara.
Privesc in jur…
Totul e verde si deloc obscur.
Vantul gandurile-mi poarta,
Spre neasemuite clipe
Ce asiduu ma provoaca…
Acum soarele a disparut…
Timid luna se acomodeaza
Stele iar lumineaza.
„A trecut si vara asta. Ieri un pescarus zbura inaintea mea pe mare ca si cum imi sugera un traseu catre o lume mai frumoasa. La cativa metri, in fata mea. Am zambit, o fi zambit si el si ne-am despartit. El in zbor, eu in plutire. Soarele mi-a mai ars fata cateva ore, vantul m-a batut aprig. Se termina vara asta. Pana la anul n-am sa mai privesc nisipul de pe pielea mea innegrita, firele de nisip ude – marturia unui dolce far niente comportamental cand, pe malul marii nu mai conteaza ce porti, cum te imbraci, cine esti. Revenim acasa, acolo unde se formeaza visele. Ma doare marea innorata. Ma doare fizic, aproape. Nu ne mai gandim atat de des la mare pe timpul iernii. Ea ramane acolo, singura, majestuoasa, imperturbabila, fara sa ne ceara ajutorul. Nu se plictiseste. Isi priveste tarmurile dezolate si trimite spuma rece ca o iluzie a verii. Marea starneste in mine dorinta de personalizare. Mereu incercam sa atribum naturii calitati umane cu speranta ca o vom intelege mai usor asa oglindita. Sau poate ca marea e vie si poetica pur si simplu. Dincolo de proiectiile noastre. Poate ca sufera la fel ca mine odata cu apropierea toamnei. In definitiv, ce e mai viu ca apa? Vara se duce si parca anul asta ia ceva din mine cu ea. Nu e nostalgie, nu e melancolie, nu e nici macar dor. E o senzatie de descompunere. Ca si cum ma raspandesc in patru vanturi si o parte din mine ramane aici sa astepte toamna, sa astepte vesti de la cel care a plecat cu vara, cu simplitatea soarelui, cu fosnetul cearsafurilor umede intr-o noapte fierbinte, fara aer, in care cad stele pentru cine sta cu ochii pe cer.”
Tudor Chirila
In fiecare seara ma atasez de nedespartitul meu pc, iar intregul univers il am la fereastra …
Este atat de liniste in jur, nimeni nu imi poate distrage atentia, nici macar telefonul, nu se aude nici cel mai mic sunet, pot lucra in liniste, ma pot intinde usor in pat si imi las mintea sa pluteasca…
Cei drept noaptea nu se compara cu ziua, asa cum somnul de seara nu se compara cu somnul de zi, relaxare deplina, pot lucra in toi si in liniste.
Noaptea cand se deschid cerurile, mai exact in fiecare noapte cerurile se deschis la ora 12:00, atunci puterea mintii depaseste orice limita si orice bariera.
Noaptea cand se deschid cerurile
Foarte putini dintre noi stim cate ceva despre Noaptea de Sanziene, o noapte cu virtuti magice, in care minunile sunt posibile, iar bariele dintre lumea de dincolo si lumea reala cad.
Iar daca Cerurile se deschid in aceasta noapte, sa ne deschidem si noi – mai mult ca oricand – sufletele spre Credinta, Rugaciune si multa Iubire!
In concluzie, urez oricarui persoane sa se schimbe in mai bine decat in mai rau. Sa asuprim raul si sa punem binele in fata la orice.
Fi-ti buni cu voi insiva si ve-ti primi bunatate la randul vostru.