Category - Stiri

Intru cat incepand cu data de 1 noiembrie devine obligatoriu pentru orice posesor de masina sa isi cumpere anvelope de iarna, apar foarte multi afaceristi care va vand minciuni. Mare grija la ce cumparati.

De ce sa cautati pe internet anvelope second hand cand toate vulcanizariile au anvelope pe care le poti vedea, nu ai suprize, probleme cu transportul si alte neplaceri, sti unde sa te duci daca s-au stricat sau au probleme. Iar pe langa toate acestea ti le si monteaza pe gratis.

Recomandat e sa cumparati anvelope noi nu second hand, de la firme pe care le cunoasteti, sau ati auzit vreodata de ele. Cele sh sunt de scurta durata si oricum trebuie sa le schimbati aproape anual. Daca am face un calcul cu un set de anvelope noi daca nu mergeti foarte mult puteti sa nu le schimbati cativa ani buni. Cele second hand nu tin mai mult de 30.000km si nici in timp chiar daca nu mergeti mult nu rezista.

In concluzie daca nu aveti bani de anvelope noi, luati anvelope la mana a doua dar cu mare grija sa nu fiti pacalit si sa platiti si amenda cand va prind politisti.

În perioada iluministă, si, mai ales, incepând cu secolul al XVII-lea, opinia publică era desemnată de marii cărturari ai vrmii (filsofi,scriitori) care făceau o analiză a feomenelor politicem comunicându-le apoi păturilo superioare ale societăţii.   

Opinia publică era reprezentată de un grup restrâns de politicieni care produceau opinii ce căpătau valoare politică. O dată cu amploarea vieţii politice şi economice obligă apariţia unui nou mod de comunicare şi anume,mass-media. Presa v aduce in atenţia publicului diferite probleme politice, sociale ce vor fi aceptate sau un de către public.Opinia publică va reprezenta interesele şi atitudinile unei grupări politice, din care cauză apare conflictul. Pătrunderea presei în spaţiul public şi a acestui din urmă în universal mass—media a determinat  crearea unui specialist în conturarea opiniei publice. Jurnalistul devine astfel un nou  personaj politic care pin publicaţiile sale editoriale  contribuie la impunerea anumitor teme politice Işi fac apariţia noi legături intre omul politic şi electorat, prin intermediul presei deoarece relaţiile sunt de influenţare reciprocă.  Noul spaţiu public prin produsul mass- media permit accesul mult mai mare a unor oameni politici să-şiexprime punctul de vedere, de cele mai multe ori în opoziţie. Astfel, presa a devenit a patra putere, deoarece şi celelalte pteri sunt nevoite să fac apel la serviciile ei, dar fără să o subordoneze.

În perioada comunistă, presa si, implicit jurnalistul devenise factorul de execuţie a puterii politice deoarece partidul comunist controla toate celelalte puteri. Presa devenise organul de control al partidului comunist, dictând principiile pe care trebuia să le execute instituţiile vremii.

Jurnalistul datorită distribuitorilor de infomaţii, ăşi pierd controlul asupra valabilităţilor ştiilor de interes public, devinind doar un intermediar intre audienţă şi clasa politică. Relaţia jurnalistului  cu viţa politică devine o confruntare deoarece fiecare doeşte să obţină scopul propus prin negocieri, informaţii corecte, până la manipulare şi intimidare reciprocă.

Puterile un mai sunt in balanţă: politicienii, pentru a avea mai multă inflen, folosesc mijloacele de comunmicare în masă, jurnalistul devenid instrumental puterii recesar in dezbaterele electorale, discursurile politice.  Jurnalistul prin rezistenţa in faţa constrângerilor politice doresc obţinerea credibilităţii profesionale.  De exemplu, este un conf,lictdeschis între Preşedinte si unele trusturi media.

Relaţia dintre jurnalist si puterea politică a fost mereu tensionată datoriă schimbărilor la nivel politic Orice campanie de presă care a avut loc datorită schimbărilor la nivel politic a fost o trecere spre tabăra învingătorlor.Conflictul poate căpătă forme grave  deoarece jurnalistul demască abizurile politice, gafe ale reprezentantilor partidelor, apăr’nd astfel un curent de opinie ostil politcii.   

Relaţii mai puţin conflictuale când jurnalistul a avuit libertatea să trateze subiectele deibera, să interigheze puterea a fost cea din ultima perioadă a guvernării lui Văcăroiu. Tot in limkita normalităţii este şi perioada din timpul schimbării politice din 2004 şi prima parte a guvenării alianţei. Această tolerare din partea puterii politice şi a jurnalistului a luat sfârşit o dată cu apariţia conflictului dintre Băsescu şi Tăriceanu.

După revoluţie, cotidianul “Adevărul” devenise manipulatorul opiniei publice prin stiririle referitoare la mineriadele din acea vreme. Acest lucru se explică prin continuarea ideilor comuniste  de acătre aceeaşi echipă redacţională. Directorii ziarelor “Tineretul liber”,şi alte postui de televiziune şi de radio erau legaţi de trecut prin mentalitatea formată sub ocrotirea scolii comuniste.Iliescu, manipulator de presă, a obţinmut voturi importante in timpul alegerilor prezidenţiale prin intermediul jurnalistilor.

            Cotidianul “România liberă”era de partea opoziţiei politice captând atenţia publicului. Subiectele articolelor s-au diversificat, si, astfel, jurnalistii de după perioada 1989 s-au bucurat de sprijin mediatic.

Guvernarea Năstase  a transformt presa in instrument al puterii politice prin presiuni asupra unor jurnalişti incomozi puterii. Până în 2004 serviciile de informaţii supuneu jurnalistii la pesiuni, dar fără a mai avea o presă a puterii.

Presa sub puterea politică este nevoită să pară a fi o presă a puterii ceea ce a determinat să apară în rândul jurnaliştilor cultul personalităţii.  Excesul de imagine a lui Adrian Năstase a determinat un val de nemulţumire un numai în rândul populaţiei, ci şi în rândul jurnaliştilor.    O dată cu apariţia conflictului dintre Bpsescu şi Tăriceanu s-a observat că o parte din organele de presă aveau interese economice. Conflictul un s-a diminuta deoarece există şi acum.  Presă contra şi pentru Băsescu.
          După părerea mea acest conflict este imoral deoarece trusturile de presă , dorind să aibă avantaje pe care i le oferea cei de la putere, se comportă asemeni partidelor politice. Un studiu realizat de Agentia de Monitorizare a Presei arată că publicul este de parere că presa este dominată de interesele politice şi că incearcă să manipuleze opinia publică.

În opinia mea  preşedintele nu  este o victimă in relaţia cu presa. Traian Basescu a provocat  constant  televiziunile de ştiri sau a răspuns nepermis provocărilor, coborând mult de la nivelul prezidenţial pentru a intra in polemici ieftine. Când faci glume ieftine cu jurnalistele pe care le inviţi să se suie pe masă nu faci decât să micşorezi singur o distanţă instituţională pe care ar trebui să o respecte.
              Consider că este regretabil cât de puţin profesionistă este relaţia dintre doua instituţii fundamentale, menite să se respecte şi să se completeze reciproc in funcţionarea normală a unui stat democratic.

Moderatorul impune subiectul/tematica de discuţie, le acordă invitaţilor  o importanţă diferită ce poate fi observată prin elemente de comunicare non-verbală , cum ar fi tonalitatea: ton respectuos, dispreţuitor, politicos, agasat .Este cazul Gabrielei Vrânceanu Firea, din emisiunea „Ştirea zilei” de pe data de 31 mai, de la Antena 3, în care realizatoarea răspunde reproşurilor deputatului Cristian Boureanu (invitat în emisiune) cu afirmaţii jignitoare. Nici deputatul nu a fost mai rezonabil în replici, dar nu el a început-o – cf. Alina Vasile, „Jigniri dure între Cristian Boureanu şi Gabriela Vrânceanu Firea, în direct / Antena 3 îl dă în judecată pe Boureanu”

Stelian Tănase, în prelegerea ţinută la Conferinţa naţională „Mass media şi democraţia în România post-comunistă”, organizată la Iaşi de Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi şi revista Sfera Politicii, pe 22 noiembrie 2010, afirma că manifestarea canalelor mediatice ca partide politice se datorează dorinţei acestora de „a pune” sau de „a da jos” preşedinţi, miniştri sau parlamentari  prin perspectiva unui „sindrom Watergate”.

În opinia mea, explicaţia a ceea ce se întâmplă cu presa este implicarea patronilor acestor trusturi în actul editorial pentru a-şi rezolva interesele economico-politice. Este de notorietate faptul că Posturile Antena 1, 2 şi 3 sunt instrumentele mediatice ale omului de afaceri şi politicianului Dan Voiculescu. De asemenea, stenogramele discuţiilor telefonice ale lui Sorin Ovidiu Vîntu, date publicităţii în octombrie 2010, demonstrază relaţia pe care acesta o avea cu jurnaliştii de la Realitatea TV şi de la Academia Caţavencu. Pentru cei doi, mass media pe care le patronează sunt propriile „armate civile” ce trebuie să răspundă prompt la comanda patronilor.

Lucretia Ionescu Buiciuc

Societăţile tradiţionale aveau roluri sociale relativ fixe şi coduri elaborate, astfel încât vestimentaţia constituie un indicator pentru clasa socială din care provenea, profesia şi status-ul social.

Evul Mediu este perioada în care costumul devine semnul cel mai pregnant al apartenenţei la o clasă sau la un statut social, vestimentaţia unei persoane fiind reglementată prin lege.

Două secole mai tarziu, sub domnia lui Henric al IV-lea (1589-1610), care autorizează prin brevet ca apropiaţii săi să poarte justaucorps de culoare albastră, decorat cu broderii de aur şi argint, Versailles devine capitala modei, iar costumul, simbol al favorii regelui, semnifică puterea. În Anglia secolului al XIV-lea o lege stipula faptul că toţi cavalerii cu rangul de lord  să poarte haine şi pelerine. Aşa cum nota Johan Huizinga în Amurgul Evului Mediu, fiecare clasă socială, fiecare ordin, fiecare meserie puteau fi recunoscute după îmbrăcăminte.

R.Unger şi B.Raymond (1974) au condus un studiu pentru a vedea  cu câtă acurateţe vestimentaţia unei persoane poate fi indicator al valorii.  Au fost studiaţi studenţi care se îmbrăcau în mod diferit, hippie sau tradiţional. Subiectii din experiemnt aveau sarcina să clasifice studenţii de sex maasculin din campus în două grupe: cei care se îmbrăcau convenţional şi altă grupă, care se îmbrăcau diferit. Au fost aleşi aleatori 30 de indivizi pentru fiecare din cele două grupe. O măsurătoare a valorilor a fost aplicată fiecărui individ pentru a vedea ce calităţi personale sunt cele mai importante pentru subiectul respectiv. Subiecţii care purtau vestimentaţie diferită valorizau trăsături ca: independenţa, imaginaţia şi afecţiunea mai mult decât cei care poartă haine convenţionale. Studenţii îmbrăcaţi convenţional apreciau mai mult ambiţia şi supunerea. Se sugerează că maniera de a te îmbrăca sunt sunt indicatori ai unor valori individuale de bază şi pot fi folosiţi cu o anumită prudenţă ăn estimarea valorilor.

La începutul anilor 1970, când stilurile de vestimentaţie reprezentative pentru atitudini politico-sociale erau destul de explicite. D.Kness şi B.Densmore (1976) au studiat convingerile social-politice la o sută de studenţi de sex masculin ai Universităţii Pennsylvania. Aceştia au căutat similarităţi între vestimentaţia tradiţională (cum ar fi păr tuns scurt, pantaloni drepţi, pulovere sau tricou, şosete şi pantofi) şi convingerile social-politice conservatoare( adică dorinţa de conservare a valorilor şi intereselor grupurilor cu statut social înalt). Similarităţi au fost şi între grupurile cu vestimantaţie radicală sau hippie (părul până la umeri, cu sau fără barbă, blugi şifonaţi, tricouri şifonate, cu sandale sau desculţi) şi convingile social politice radicale (  dorinţa dea vedea în profunţime şi de a revoluţiona sistemul)

S-a demonstrat că  cei care se îmbrăcau hippie erau mai puţin preucupaţi de faptul că îmbrăcămintea exprimă status-ul social al persoanei, iar aceia care se îmbrăcau în mod tradiţional declarau că se află în pas cu moda, mulţumiţi de înfăţişarea lor. Aceştia erau mai greu predispuşi la schimbare, deşi le plăcea să-şi schimbe stilurile de vestimentaţie. Cei care se imbrăcau hiipie caracterizeau hainele ca fiind plicitsitoare, acordându-le importanţă din punct de vedere al confortului.  Subiecţii care se îmbrăcau conservator manifestau o tendinţă de a-i judeca pe alţii după aspectul hainelor.

Cei care se îmbrăcau hippie au exprimat următoarele convingeri: lumea afacerilor nu ar trebui să-şi impună valorile legate de aspectul exterior al angajaţilor; libertatea de alegere a stilului vestimentar este importantă.

Studiul a indicat că este posibil să anticipăm atitudinile social-politice ale unui student pe baza vestimentaţiei, adică vestimentaţia este un bun indiciu pentru astfel de atitudini.

Hainele sunt semne la statutului social, simboluri ale puterii sociale influenţând stima de sine a celor care le poartă şi de modul în care ceilalţi se comportă faţă de noi. Pentru argumentarea acestor afirmaţii este sugestiv experimentul lui M. Lefkovitz, R.R. Blake şi J.S. Monton (1955). Pentru a testa influenţa “hainelor cu autoritate” asupra comportamentului celorlalţi, autorii menţionaţi au folosit un complice, un tânăr de 32 de ani care a primt indicaţia să traverseze o stradă pe trecerea de pietoni în timp ce semaforul pietonilor indica culoarea rosu. S-a constat că numărul pietonilor care l-u urmat pe complice a fost de 3,5 ori mai mare în situaţia în care vestimentaţia complicelui sugera autoritate – “costum de foarte bună calitate şi cravată scumpă” – decât în situaţia în care complicele era îmbrăcat modest [1].

Imaginea personală contează extrem de mult în relaţiile dintre oameni şi în viaţa noastră socială, iar impactul ei se extinde şi asupra parcursului nostru profesional indiferent că ne aflăm într-o pozitie de entry level sau de senior. Imaginea personală se traduce prin percepţia pe care cei din mediul in care lucrăm şi-o formează asupra noastră. Această perspectivă nu se reduce doar la o imagine de ansamblu, ci este o imagine complexă care însumează mai multe compartimente: felul în care ne imbrăcăm, machiajul abordat, greutatea corporală, sexul – feminin sau masculin şi nu în ultimul rând înfăţişarea fizică. Maniera în care cei din jur îşi formează anumite aşteptări asupra imaginii şi a comportamentului nostru depinde în mare măsură de felul în care ne promovăm aceasta imagine.

Daca ne-am creat o imagine pozitivă şi puternică şi conştientizăm că anumite elemente ne dau această înfăţişare profesională, facem un prim pas spre succesul individual şi profesional.

Vestimentaţia în organizaţii

Vestimentaţia, în funcţie de epoci şi timpuri de civilizaţie, a furnizat indicii cu privire la rolul şi status-ul persoanei, apartenenţa la un anumit grup sau la o anumită arie geografică.

Influenţa îmbrăcămintei asupra imaginii percepute a unei persoane se poate extinde şi asupra organizaţiei  şi instituţiei pe care această persoană o reprezintă ca efect secundar (efectul ultimei informaţii).

De exemplu,  E.W.Stuard şi B.K.Fuler (1991) au studiat imaginea pe care doi agenţi de vânzări din două companii diferite o au în legătură cu vânzătorul şi cu firma pe care acesta o reprezintă. Confruntând şapte moduri diferite de vestimentaţie  (tradiţionale şi informale) reproduse prin fotografii, s-a observat că atunci când vânzătorul era îmbrăcat în una din cele patru variante de vestimentaţie tradiţională era perceput ca fiind mai competent, mai ambiţios, stăpân pe sine şi optimist, iar firma la  care era angajat ca având o ofertă divesificată de produse[2].

Chiar dacă tindem să fim de acord cu expresia “important este cum gândim şi nu cum ne îmbracăm”, în viaţa de zi cu zi vestimentaţia joacă un rol important în percepţia persoanelor.  Oamenii au dreptul să adopte orice formă de imbrăcăminte doresc, ei trebuie totuşi să facă distincţia între muncă şi distracţie şi să-şi adapteze vestimentaţia “atmosferei de afaceri create de patronul lor”.[3]

Hainele sunt semne ale statutului social, simboluri ale puterii sociale influentand stima de sine a celor care le poartă şi de asemenea, influenţand modul în care ceilalţi se comportă faţă de noi. Pentru argumentarea acestor afirmaţii este sugestiv experimentul lui M. Lefkovitz, R.R. Blake şi J.S. Monton (1955). Pentru a testa influenţa hainelor cu autoritate asupra comportamentului celorlalţi, autorii menţionaţi au folosit un complice, un tânăr de 32 de ani care a primt indicaţia să traverseze o stradă pe trecerea de pietoni în timp ce semaforul pietonilor indica culoarea rosu. S-a constat că numărul pietonilor care l-u urmat pe complice a fost de 3,5 ori mai mare în situaţia în care vestimentaţia complicelui sugera autoritate – “costum de foarte bună calitate şi cravată scumpă” – decât în situaţia în care complicele era îmbrăcat modest[4].

Din acest experiment se poate deduce un sfat simplu pentru cei care vor să devină manageri: imbracă-te “cu autoritate” dacă vrei ca subordonaţii să “te urmeze”. Pentru orice manager gestionarea impresiei pe care subordonaţii si-o formeza despre el este o condiţie importanta pentru succes, vestimentaţia reprezentând un important mijloc de management al impresiei. Într-o lucrare dedicată puterii de influenţare a vestimentaţiei ca mijloc de comunicare a impresiiilor despre noi, Jacqueeline Murray (1989) stabileşte mai multe categorii de vestimenţie în funcţiie de mesajul pe care acestea îl transmit despre noi. Vom reda aceste categorii de vestimentaţie.[5] Niciun emiţător nu se poate desprinde de realitatea socială şi culturală în care este implicat.  Importante sunt şi locul său în acest sistem, rolurile pe care şi le asumă, prestigiul său, imaginea sa despre lume, credinţele sale şi valorile dominante, atitudinile sale, dar şi aşteptările celorlalţi în privinţa sa. Mediul social şi cultural determină cuvintele pe care oamenii le folosesc în discuţii, canalele de comunicare ales pentru comunicare, motivaţiile celor spuse sau scrise[6]. Principiul gestaltismului funcţionează şi în cazul vestimentaţiei: reconstituim impresia despre o persoană (intregul) pe baza informaţiilor accesibile (pe baza cunoasterii anumitor părţi ale întregului): astfel, valoarea pozitivă sau negativă atribuită costumaţiei unei persoane se extinde şi se generalizează şi asupra altor aspecte, de exemplu asupra competenţelor, asupra persoanlităţii, asupra caracterului. Confruntaţi cu dorinţele şi emoţiile noastre, cu realitatea noastră şi cu cea a persoanei de lângă noi trăim comunicarea ca pe o reflexie a lumii noastre interioare. Asadar, a comunica înseamnă a exprima lumea nostră interioară, însă doar fragementar; înseamnă a exprima doar o reflexie a ei.

Pentru a argumenta această idee voi relata un experiment realizat de către M. Lapitsky şi T.S. Smith (1981) şi prezentat de către S.B. Kaiser (1986). În cazul acestui experiment, autorii au pus 160 de studente să scrie un eseu pe o anumită temă, urmând ca ulterior eseurile să fie evaluate de nişte observatori. Eseurile persoanelor cu o vestimentaţie atractivă au primit evaluări mai pozitive din partea observatorilor, decât persoanele cu o vestimentaţie mai puţin atractivă. Informaţiile observatorilor-evaluatori (vestimentaţia atractivă) au influenţat evaluările sarcinii realizate de către subiecţii de experiment (evaluarea eseului).

A. Rafaeli şi M.G. Pratt (1993) ne oferă un model de analiză a vestimentaţiei oganizaţionale ţinând cont de relaţiile pe care organizaţiile le au cu mediul social.

Conform acestui model, vestimentaţia organizaţională este privită ca un indicator al influenţelor atât din interiorul organizaţiei, cat si din exteriorul acesteia, din mediul socio-cultural. În interiorul unei organizaţii există atât presiuni formale- care îşi au expresia în codurile şi regulamentele interne, cât şi presiuni informale- care îşi au expresia în anumite modele care se pot impune la un moment dat într-o organizaţie în vederea adoptării unui anumit tip de vestimentaţie.

Acest model de analiză cuprinde trei dimensiuni ale vestimentaţiei organizaţionale:

• Atributele vestimentaţiei constând în culorile, materialele şi stilul vestimentaţiei;
• Omogenitatea vestimentaţională – se referă la gradul de variaţie în ceea ce priveşte vestimentaţia, printre membrii aceleiaşi organizaţii;
• Diferenţierea – se referă la gradul de  diferenţiere al vestimentaţiei angajaţilor dintr-o organizaţie în raport cu vestimentaţia persoanelor din afara organizaţiei.

Fig. 2: Dimensiuni, factori de influenţă si efecte ale vestimentaţiei organizaţionale (adaptare după A. Rafaeli şi M.G. Pratt, 1993, p. 33).

Vestimentaţia influenţează stima de sine şi comportamentul celorlalţi.  Puterea de influenţare a hainelor „cu autoritate“ este mare. Blake şi J.S. Mouton ne oferă un model revelator de analiză a vestimentaţiei într-un oraş din Texas . Cercetãtorii au folosit ca asociat (complice) un bãrbat de treizeci şi unu de ani, care în cadrul experimentului avea sarcina sã treacã strada pe roşu, în timp ce alţi pietoni aşteptau schimbarea culorii semaforului. Când “complicele purta  un costum de foarte  bunã calitate şi cravatã scumpã, trecãtorii care erau la semafor l-au urmat într-un numãr de trei ori şi jumãtate mai mare decât atunci când era îmbrãcat cu o cãmaşã ieftinã şi pantaloni de lucru.”[7]

Culorile în cadrul vestimentaţiei organizaţionale are la bază informaţia simbolică pe care o trasmit şi depinde de cultura individului

Organizaţiile optează  pentru anumite culori ale vestimentaţiei angajaţilor în funcţie de semnificaţia socială a acestora: “Culorea maro folosită la uniformeleUPSsugerează intredere. În mod similar, spitalele foloses culoarea alb pentru a sugera puritate si curăţenie, iar organizaţiile poliţiste utilizează culori închise pentru a sugera putere”.

Culorile influenţează şi ele comunicarea, evidenţiind atitudinea omului faţă de viaţă şi faţă de cei din jur. Culoarea vestimentaţiei folosită ne comunică o serie de lucruri despre acesta.[8]

Roşu – om plin de sentimente
Portocaliu – sunt organizat şi hotărât să-mi realizez planul
Galben – doresc să discutăm
Verde – imi place schimbarea
Bleu – sunt inventiv
Bleumarin – imi place să fiu şef şi să dau ordine
Negru – ştiu foarte bine ce am de facut

Semnificaţia culorilor poate fi diferită în alte culturi. De exemplu: în timp ce în  Europa negrul este culoarea tristeţii, în China şi Japonia albul înseamnă tristeţe.

Culorile calde (roşu, portocaliu, galben) favorizează comunicarea iar cele reci (gri, verde, albastru) o inhibă. Comunicarea se desfăşoară greoi şi în cazul monotoniei sau varietăţii excesive de culori.

Tabelul 1. Operationalizarea conceptului de “vestimentaţie organizaţională” (după A. Rafaeli şi A.G. Pratt, 1993, p.36)

Nu stiu daca o sa va intereseze, dar eu vreau sa imi exprim si eu parerea despre muzica „New School” din Romania.

Mi se pare incredibil cum romanul, a schimbat muzica de calitate cu „porcariile astea comerciale”, adica pur si simplu e muzica fara mesaj, facuta doar pentru bani.

Vreau sa ascult si eu o muzica de calitate cum era in cam in jurul anilor 2000, cand erau scoase manele in limita bunului simt…

Voi ati observat ca in muzica asta”New school” ca sa-i spun asa majoritatea cantecelor  contin „Love, Sex, Dance, Club, Fly” ?

Stiu ca s-au schimbat si generatiile, acum copii au pc de cand se nasc, fetele deja umbla dupa baieti la 10 ani, dar este trist ca maj oamenilor din Romania au trecut pe muzica comerciala, pe engleza, nu ma luati gresit in seama sa spuneti

(uite ba asta nu stie engleza, si e fustrat ca muzica e pe engleza) stiu engleza, chiar  destul de bine spun eu

Dar nu inteleg, cand ma uit la tv si vad clipuri pe kiss fm sau MTV unde 80% din clipuri cu fete ele trebuie sa fie dezbracate, sa-si arate curu ca altfel nu au rating spuneti un copil de 6-7 ani ce educatie are cand se uita la acele clipuri?

CA SUNTEM UN POPOR DE OBSEDATI SEXUALI?

Vreau sa va dau sa comparati nise muzica mai veche , si asta noua din Romania, ENJOY

http://www.youtube.com/watch?v=6eBBniJy0tg  (Florian Pittis, D-zeu sa-l odihneasca, muzica frumoasa cu MESAJ PUTERNIC)

vs

http://www.youtube.com/watch?v=_5mDz06wACU   (Melodie noua bineinteles…cu mesajul DANCE LIKE A GYPSY queen si cu accent wanna be  „Rasta” ce e asta, si ne miram ca strainii ne fac tigani)

http://www.youtube.com/watch?v=J8_pobeCoNQ (Andreea Balan, cam acum  7 ani nu mai stiu exact, o melodie  frumoasa din punctul meu de vedere)

vs

http://www.youtube.com/watch?v=aRzn8NBOspg (Andreea Balan 2009-2010 nu stiu exact cand, uitati-va la commenturile celor de afara, si spuneti 1 motiv, dc as schimbat muzica romaneasca cu americana?)

http://www.youtube.com/watch?v=aJq2VAnfPtw (Tudor Gheorghe, muzica adevarata mai veche, bine artistul tot muzica de asta face dar)

vs

http://www.youtube.com/watch?v=5JsDpoP3FoA (Celebra noua melodie, i like that trumpet, vedem clip si ne gandim ca nu spune de trompeta normala, ci aia de la barbat, da fratilor MESAJ ADEVARAT)

http://www.youtube.com/watch?v=lN4OVRcq1SE ( muzica veche Mircea Banciu… comparam )

Vs

http://www.youtube.com/watch?v=T01H074YJZI ( lollipop…mai bine tac  dar la cat machiaj foloseste… bine tac)

Cei care asculta muzica asta noua, nu am nimic impotriva lor, stiu gusturile nu se discuta ascult ce-mi place,dar eu am facut postu asta ca sa comparati si voi si sa va dati seama in ce ne indreptam.

Bineinteles nu toti artistii s-au dat pe comerciale…. mie imi place muzica RAPP pentru ca are MESAJ puternic si iti deschide ochii in ce lume traim

Va dau cateva piese(ATENTIE POT CONTINE LIMBAJ VULGAR)

http://www.youtube.com/watch?v=ZIGtNnDXkso

http://www.youtube.com/watch?v=ChTYPefLFUA

Fiecare dintre aceste piese, au un mesaj secret…Bafta:)

Vreau un comment de la voi, o parere ( esti prost, nu ai dreptate, du-te dracu, esti cocalar, bravo ) orice 🙂