Am deschis geamul şi fulgul bucuros a pătruns în cameră ca un semn divin. Nu l-am întrtebat de unde vine şi de ce tocmai pe mine m-a ales ca prietenă, ştiam doar că sunt fata iernii ce aleargă desculţă pe speranţele albe.

Ninge ca într-o lume de basm şi steluţele argintii din Pomul d Crăciun mă-ndeamnă să notez câteva gânduri pe un colţ de zăpadă. Fulgul a-nceput să lăcrimeze şi nu înţelegeam suferinţa naturii când albul invadase pământul.

 Cineva mă strigă. Să fie iarna sau puiul rătăcit de părinţi? Era un glas duios ca o batere de aripi asemeni albatrosului ce se-nalţă spre zenit,

Nu, nu vreau să aud de tristeţe când iarna colindă fără cuvânt, când in casă miroase a cozonac şi a turtă dulce !

Fulgul mi se aşază în palmă, neajutorat, şi am avut impresia că de mine depinde soarta lui. Am deschis repede geamul şi frigul zilei i-a redat vitalitatea, fulgul, râzând, imi făcea semene  prieteneşti cu mâna.

            Ascult simfonia naturii – o muzică divină cu iz de baladă – ce se propagă din ceas în ceas, aşteptând cu smerenie naşterea Domnului. Clopotele răsună armonios în Seara Sfântă, îndemnând oamenii la prietenie, bunătate, inţelegere.

            Fulgii, Pomul de Crăciun, colindul copiilor fac din aceadstă sfântă zi o speranţă spre mai bine, şi o laudă adusă Domnului Isus

DONOS.MĂDĂLINA

Clasa a IX-a  D

Liceul  ”Vasile Alecsandri », Iaşi

AŞTEPTAREA LUI MOŞ CRĂCIUN

Aştept la geam pe Moş Crăciun

Să-i cânt colindul în Ajun,

Iar el, cum este drept şi bun,

Să-mi dea în dar

Un abecedar fermecat

Pe care să-l dăruiesc fiecărui copil din lume,

Ce n-are Pom de Iarnă, şi luminiţe.

Şi pe care să notez cu literă mare:

 „De la Moş Crăciun şi de la Vlad – sănătate”

Moş Crăciun, te-aştept cu drag,

să dăruim copilului sărac

jucării şi dulciuri multe.

Şi te-aş mai ruga,

dacă ai putea,

să-mi aduci în prag de seară

o baghetă fermecată,

să te pot chema la mine

când o să-mi fie dor de tine.

MULŢUMIRI CĂTRE MOŞ CRĂCIUN

 Moş Crăciun,

te-am aşteptat

să-ţi fac şi eu un dar,

c-ai obosit de atâta drum,

nămeţii-s mari, copiii dorm.

Îţi mulţumesc că la sfârşit de an

m-ai adus în Iaşul drag,

pregătit de Sărbători

cu luminiţe şi flori.

Stai sub bradul încărcat

să-ţi spun ce dor mi-a fost deIaşi,

vorbeam franţuzeşte,

dar plângeam româneşte.

Acum, când sunt cu tine

în oraşul cu şapte coline,

îţi dăruiesc ca pe-un talisman

o crenguţă de brad

şi-o ceaşcă cu ceai fierbinte,

să nu mai ştii de suferinţe,

de copii rămaşi fără mamă şi tată,

ce-au au plecat în altă ţară,

ca s-aducă jucării

şi daruri multe…

Acum, când Noul An vine,

Moş Crăciun,

îţi mulţumesc

 încă o dată

că m-ai adus înţară.

Jocul fulgilor de nea

Fulgii-steluţe de zăpadă,

Dansau in cer grămadă,

Iar norii de promoroacă

Aduceau viscol în ţară.

Mă trag cu sania pe stradă,

Fac om de zăpadă

Ce prinde viaţă,

Si afară ninge

Cu stluţe  multe.

Omul de zăpadă,

Mă salută iară

Si-mi spune cu bucurie

« Bine-ai venit, Vlăduţ, la mine ! »

 Vlad David Lepădatu

Grădiniţa nr.20

Iasi

Colindatorii

 In seara sfântă de Crăciun,

Pornesc colindatori la drum.

Copiiii merg prin neaua grea

La casa fiecăruia,

Ca să vestească tuturor,

Că s –a  născut Mântuitor

 Mos Crăciun

Mos Crăciun cu harul său,

Imbrăcat la asorte,

Cu o barbă lungă, albă,

Şi cojocul roşior,

Trece-n noaptea de Crăciun,

Tras de sania cu reni,

Aducând cadouri multe,

Celor mici, şi celor mari,

Şi celor buni şi cuminţi.

Dar pe cei răi şi obraznici,

Mereu moşu-i pedepseşte,

Şi în loc de jucării,

El le-aduce doar vărguţe.

Bradul de Crăciun    

Azi, in seara minunată,

Bradul este-mpodobit,

Cu ghirlanda colorată,

Globuleţe argintii,

Si Luceafărul in vârf,

Mare galben şi frumos.

Masa-i plină de bucate:

Cozonaci, mere şi nuci,

Pregătite in special,

Pentru al nostru Moş Crăciun,

Care va veni acuş,

Tras de sania cu reni.

Aşteptarea  Crăciunului

 In curând, Crăciunul va veni,

Cu ale sale sărbători şi bucurii.

Cu frig şi ninsoare,

Cu puţin soare,

Cu multe cizmuliţe,

Si cadouri de fiţe,

Cu mese incărcate,

Si mâncăruri bogate,

Cu brazi de-mpodobit,

Si tot ce e vestit.

Ca aşa e la noi,

Petrecere in toi.

Si tot aşa va fi,

Pân ce vom  imbătrâni.

                                                                       CONDURACHE  LAURA  ELENA

                                                                       CLASA a v-a B

                                                                       C.N. ‘MIHAI EMINESCU’ IASI

 Fulgii, in zborul lor, îmi desenează imagini fantastice şi, nu ştiu de ce, am avut impresia că mirajul Sărăbătorilor de iarnă se împleteşte cu muzica Universului, într-o multitudine de sunete, bucurându-mă.

            Se aude glasul unui copil ca o adiere sau ca un vis…, ce împarte bucuria creării Omului-de-Zăpadă, primul miracol al iernii. Ochii prichindelului, porţi către un tărâm necunoscut, privea cu bucurie stratul de zăpadă ce se aşternuse prea repede. El devenise meşterul ce incerca să dea formă albului imaculat al copilăriei.

            Ajuns Demiurg in propria sa creaţie, copilul-meşter crede că va da viaţă Omului-de-Zăpadă, că va putea străbate cărările vieţii cu puritatea de mână.

            Vrăbiuţile, adunate pe-o ramură de brad, pun Omului-de-Zpadă, salbă, la ceas de taină. Cioburi din oglinda cerului devin bucăţi de diamant ce alunecă spre copilul-meşter, devenit matur.Incearcă din răsputeri să dea perfecţiune primului vis de iarnă!  

            Copilul modelează cu migală sculptura, o priveste de la distanţă, mulţumit, şi, pentru o clipă, cer şi pământ s-au contopit în colindul „O, brad frumos”

Între copilul-meşter şi Omul-de-Zăpadă s-a legat acea prietenie sufletească  pe care n-o poate destrăma timpul şi nici adultul când ghioceii vor înflori la tâmplă.

              CHIRILĂ CEZARA-MIRUNA

            Clasa a IX-a, A

Scoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi

 Fulgii de nea

îmi mângâie ochii, sufletul şi mâinele,

sunt o parte din iarnă

ce-şi aşterne mantia ca pe o amintire.

Steluţe argintii

au coborât grăbite în bradul de Crăciun,

devenit luceafăr, înălţând spre cer

colinzi sfioase stropite cu mir.

Mi-am acoperit inima cu pânza diafană

a bucuriei naşterii lui Isus,

am întins mâinele spre visele despletite

ce troieneau în pustietatea iernii

şi ochii timpului reflectau minunea naşterii lui Isus.

Intru in hora fulgilor în ritm de dans,

lunal îmi face semne cu mâna, prietenos,

ascunzându-şi faţa după petale de măr.

S-a nceput să ningă cu flori de cireş, de cais şi de măr,

eu devenind fata iernii

Ce-şi poartă mantia printre nămeţii de dor.

 CHIRILĂ CEZARA-MIRUNA

            Clasa a IX-a, A

Scoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi

Timpul este atat de relativ incat la bucuria comemorarii lui nu participa intregul din parteneri…de ce?de ce intregul se desface pt a fi incomplet si de ce nu se reuneste la comemorarea intregului…de ce e jumatatea lipsita de judecata.de ce sfasie jumatatea orice raza de lumina si impinge in umbra cealalta jumatate.Cat de trista trebuie sa fie luna…mereu o parte este impinsa in intunerc dar intalnirea partilor starneste interes…si totusi intregul din luna se intalneste atat de rar incat pasiunea care se invarte in jurul ei este de un farmec atat de erotic incat doar acei ochi de indragostiti pot intelege adevarata fata a lunii pline.Toate acestea pt ca in ziua urmatoare intregul sa dispara si deznadejdea intregului sa se faramiteze odata cu speranta.De ce nu este cealalta jumatatea alaturi de mine?De ce sunt nevoita sa stau in neant asteptand acea mica clipa.De ce ma simt atat de neputincioasa in calea propriului meu destin pe care stiu ca trebuie sa il creez singura?Ma simt lipsita de viata.Nu duc lipsa de nimic si totusi sunt incompleta.Am fost atat de indiferenta in calea sentimentelor incat acum, traind in umbra si asteptand sa fiu intreaga tanjesc dupa tine, un simplu muritor care ma face completa.Ciudat, inainte ma simteam completa si perfecta fara sa stiu existenta ta.Acum, stand pe partea intunecata astept reunirea cu tine, doresc sa fiu completa intr-adevar doresc sa ma simt perfecta alaturi de tine.Acum mai mult ca niciodata imi zaresc defectele, le vad prea bine si doresc sa revin la naivitatea de odinioare unde eram plina de mine…nu eram trista fiindca nu stiam ce inseamna cuvantul “DOR”.Nu stiam cum e luna plina…acum stiu si mai mult ca niciodata vreau intregul, vreau ca soarele sa paleasca in fata maretiei noastre… vreau ca noi sa luminam soarele…Vreau sa ies din eternul intuneric in care am trait pana acum…      

Orban Stefana

clasa a XIIa  D

 Colegiul National „Andrei Muresanu” Dej

Fericirea durerii

” A day of sorrow is longer than a month of joy”.De ce omul prin firea sa de un egoism morbid uita intr-o secunda toate acele momente frumoase pt o clipa de suparare.Sunt aceste trairi negative atat de puternice incat sa afecteze intregul psihic intr-o clipita, maturand astfel tot ce a fost zidit din frumusete, fericire, pasiune?Ma dezgusta proria-mi fire…care izoleaza ceea ce ar trebui scos la lumina si scoate la iveala egoismul si rautatea.Poate arunca omul leaganul fericirii, schimbandu-l pe unul din spini?Oare asta isi doreste intr-adevar omul? Sa fie impuns sa simta durerea acelor spini,lacrimi de sange sa curga in urma lui?Daca exista tristete si fericire de ce vorbim mereu de tristete, greutate, respingere?De copii stim ca binele invinge, eroii cauta acea fericire si luptand cu raul mereu triumfa…daca binele este doar un concept atunci de ce nu incercam sa il conturam…de ce nu ii dam viata?De ce omul fuge de tristetea pe care o scormoneste plin de ura dar cu o satisfactie sadica daca e pt o alta persoana.Ce urmareste omul pana la urma?Intrebarea esentiala este alta:este omul capabil sa isi valorifice si sa pretuiasca fericirea, bucuria, altruismul si altele?sau sunt doar trairi pe care le cunoastem cu totii si dupa care tanjim din prima clipa de ratiune pana la ultima?

Doua concepte atat de simple in esenta: “fericire” si “tristete”.Doua notiuni, doua cuvinte de care ne lovim la fiecare pas si ne dovedim incapabilitatea in a descifra ce ne inconjoara.Viata noastra este de la prima clipa presarata de bucuria vietii, fiecare moment e plin de mici bucurii, fiecare suflet care ne trece prin zare aduce fericire.Si totusi micile placeri care ne fac viata frumoasa palesc in fata obtacolelor carora le facem fata verbal si la prima ocazie ne ghemium in micul nostru colt izolandu-ne…”Nu mai suport”…aceste cuvinte iti vor iesi printre cascada de lacrimi dar niciodata nu vei spune cu zambetul pe buze”Am mai trait inca o zi”.De aceea sustin cat de interesant e psihicul uman…atat de preocupat sa explice lucruri de o importanta majora incat uita de micile notiuni care ne definesc fiinta.

Orban Stefana

clasa a XIIa  D

 Colegiul National „Andrei Muresanu” Dej