Ai uitat iarăşi, dragul meu, să-mi scrii sau, poate, gândurile tale adunate în „corola de minuni a lumii” s-au rostogolit spre o altă iubire… Nu, nu mă supăr!
Greşind drumul, privesc prăpastia spre care mă indrept fără să sufăr.Aripa timpului m-a năucit, m-a lovit, mă doare, tare mă doare locul atingerii iubirii tale. Priveam împreună salcâmii de pe vârful dealului; aerul mirosea a fân, ziua era o lungă sărutare şi doar apusul soarelui îmi aducea regrete.
Cele câteva ore petrecute alături au fost o sperantă spre mai bine, dar binele de rău nu l-ai putut distinge. Erai la cumpăna anilor, iubirii, dezamăgirii.
Zâmbesc încrezătoare. Nicio femeie nu ştie să te sărute ca mine, să-ţi clădească vise care nu mor, să înfrunte lumea cu nimicul de mână.
Acum, câţiva ani, când mă agăţam conştientă de orice lucru, când viaţa avea căldura primăverii şi frumuseţea frunzelor căzute, imi spuneai: „Se va termina!”. Acele vorbe se repetă cu rost şi cruzime.
Noaptea pierzaniei a fost un moft pe care n-am putut să ţi-l refuz.
Într-un miez de noapte tomnatic, când mustul obosise dând in vin, mi-ai spus o poveste frumoasă… Fulgerul lumina destine întâmplătoare şi tu imi răscoleai gânduri, amintiri, reuşind să faci din mine o fiinţă total nouă. Priveam năucită bărbatul pe care-l uram şi-l iubeam în acelaşi timp.
dragul meu, ştii de ce-mi place să-mi trezească uneori vântul regretele, să mă-nvăluie cu nepăsarea în care mă afund conştient?Deoarece totul este doar strigătul nopţii şi al inimii care te rugau să nu mă părăseşti.
miroase a struguri copţi şi-a crizanteme înflorite. La acea întretăiere, de vise si amintiri, o clipă, doar o clipă, m-am oprit locului buimăcită de atâta frumuseţe sălbatică. Doar adevărul, mai crud ca altădată, m-a învins. Am deschis larg fereastra şi am primit prezentul cu faţa scăldată in lacrimi Abia acum înţeleg că iubirea ta e jocul în jurul focului când visele devin scântei ce-mi luminează viaţa