Citat: “It’s the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We’re always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something.” – Crash

Ia un om si arunca-l intr-o mare de lume, fara cunostinte, fara idei, fara sens… Lasa-l o ora sa vezi ce face. Rezultatul ar fi asemanator cu videoclipul de la Crush feat. Alexandra Ungureanu – Hello. Sa zicem ca din punctul asta de vedere as fi usor de imaginat, este posibil ca fiecare dintre noi sa ne fi simtit asa odata in viata, atunci cand ne-am “trezit” aruncati intr-un oras nou, cu fete necunoscute si locuri pline de mister in care fiecare pas inseamna o noua amintire.

Insa nu am sa discut despre acest sentiment, desi as putea sa bat campii destul de mult pe subiect, nu ma intereseaza trairea interna a persoanei ci influenta in cadrul comunitatii.

Ma intereseaza si as dori sa stiu cum percepe comunitatea un nou venit, o persoana pierduta, un hoinar, un visator si de ce nu o victima a orasului dar tot in zona aceeacum vede un om necunoscut un articol scris de mine, o noutate intr-o comunitate deja plina de starlete.

In functie de orasul in care te aflii ai putea fi privit in mai multe feluri dintre care aduc in discutie cateva gen: “uite fishu”, “biban”, “drogat”, “uite un distrus”, “nu-mi pasa”.

Ma gandesc ca acest articol ar fi prins mai bine daca ar fi fost scris in engleza, poate asa gaseam si eu niste persoane cu care sa rezonez dar din fericire pentru cativa dintre voi care chiar apreciati un cacat scris din suflet ma rezum la a scrie in limba romana.

Presupun ca dupa ce ati citit prima parte a textului si vi s-a parut interesanta ati decis sa continuati cu cititul si sa intrati usor in lumea descrisa, probabil unii dintre voi, care deja sunteti putini, ati inceput sa va si imaginati cum e sa fii “nou” intr-o lume necunoscuta. Pentru voi cei care ati ajuns la acest nivel, am vesti bune, sunteti tipul de persoane care merita tot ce e mai bun in lume si de ce? Pentru ca e greu in ziua de azi sa mai stai sa mai citesti 28 de randuri de ganduri si sentimente ale unei persoane pe care nu o cunosti, e de-a dreptu obositor, stresant si probabil neinteresant, si doar cativa au ajuns la aceasta linie. Ca sa nu va mai chinui invartindu-va in jurul unui cerc inexistent, va prezint labirintul gandirii mele si accesul la o experienta noua.

Traim intr-o lume a intereselor proprii. Probabil singurul loc in care o persoana nu-si vede neaparat de interesul sau sa fie o lume virtuala, un fel de World of Warcraft in care puterea grupului este mai mare decat puterea individuala .. si oarecum esti fortat sa cooperezi..

In aceasta lume, cea reala, suntem prea preocupati sa ne facem bine noua insine incat uitam peste cine calcam, si de unde am plecat, bine nu e mare chestie, ca la urma urmei e viata ta si trebuie sa ti-o traiesti, dar totusi viata nu e un joc single-player creat de un programator limitat de resursele tehnice existente, viata e o cursa nebuna si imprevizibila si, de cand ma stiu, mi-a fost dat sa-mi reamintesc aceasta chestie, ca nu cumva sa cad in capcana gandului ca ma pot descurca de unul singur ( as fi vrut eu).

Trezit oarecum din aceasta stare de visare in care m-am aruncat odata cu venirea iernii, imi dau seama totusi ca e posibil ca un anumit numar limitat de persoane sa aiba aceste calitati, dar sunt atat de adanc ingropate de meschinul lucrator al pompelor funebre numit si societate incat ai nevoie de o intreaga echipa de excavatori sa poti sa ajungi la o idee care foarte probabil nu se va dezvolta asa cum ti-ai fi dorit. Mai simplu pentru voi, desi cred ca sunt destule persoane capabile sa coopereze lipsite de interes, iar aceasta calitate le-a fost rapita sau ascunsa cu scopul de a ii proteja de efectele ei si anume bucurie pura si durere patrunzatoare, revin, mai simplu pentru voi e sa va vedeti de treaba, sa va asumati cat mai putine riscuri, sa nu iesiti din acea cusca de metal si sticla de care vorbea citatul meu, si sa va traiti viata asa cum v-a fost scrisa, ciudat nu de Dumnezeu ci de societate.

Tind sa cred totusi ca Dumnezeu nu ne-a creat ca sa fim doar niste vagoane trase pe un carusel, ci ne-a lasat posibilitatea de a ne alege modul in care ne traim viata, stiti eterna poveste despre liberul arbitru si toata treaba aia, si totusi nu inteleg cum miscarea unor planete imi determina mie cursul in viata, ok pot sa zic ca datorita unor campuri magnetice cauzate de miscarile unor corpuri ceresti la cateva miliarde de km departare imi pot afecta intr-un anumit fel sinapsele creierului astfel incat sa ma simt deprimat, suparat, frustrat, vesel sau cu apetit sexual daca e cazul, dar totusi in fiecare moment, indiferent de starea mea de spirit pot sa aleg, pot sa aleg sa bag o injuratura in acest articol, sau sa-l inchei brusc lasand partea cu injuraturile pentru voi in sectiunea comentarii. De aceea refuz sa cred ca desi rupt in gura de obosit, chiaun de somn, stresat de examen, si cu un teren minat in jur, nu ma pot juca baba oarba in cautarea partenerului care evident jongleaza gratios cu sentimente, sarind din cand in cand dintr-o extrema intr-alta.

Dar asta e cu totul alta poveste, probabil alt post, alta distractie, alte randuri scrise cu patima din coltul unui suflet satul de prostiile tipice ale societatii in care a fost nascut.

Voi continua..

Semnat Raducu Gabriel , link – ce facem la noapte.